Antisemitism la firul ierbii
Crește cel mai bine în demisolul minții, unde se împreunează igrasia prejudecăților și veșnicia resentimentelor.
Reproduc un text scurt publicat inițial la ILD în februarie 2012.
Mihai Răzvan Ungureanu este agent Mossad-CIA, desemnat prim-ministru pentru a pune în aplicare un mega-plan ultrasecret:
Este vorba despre un proiect de încetăţenire şi strămutare în ţara noastră a 1 milion de evrei, acţiune desfăşurată în cel mai mare secret. În prima fază, evreii s-au grăbit să cumpere toate valorile imobiliare (apartamente, case, terenuri, spaţii comerciale, de producţie etc.) accesibile. Piaţa imobiliară din România a devenit, de asemenea, monopolul unor firme evreieşti. Pentru ca toate acestea să nu ajungă la cunoştinţa Poporului Român, la început se vor stabili în România evrei în vîrstă, sub pretextul că vin să-şi trăiască aici ultimii ani de viaţă, să-şi cheltuiască pensia, ceea ce pentru mulţi români naivi va face credibilă şi chiar tentantă ideea „revenirii” evreilor pe meleagurile noastre. Atunci cînd se va ajunge la cifra de 1 milion de evrei care şi-au luat a doua sau a treia cetăţenie în România, iar controlul lor asupra instituţiilor publice de la noi va fi deplin, ei vor veni cu toţii „acasă”, pe proprietăţile pe care au pus mîna în toţi aceşti ani. Efectiv, Israelul se va muta în ţara noastră, prin deposedarea, în fapt, a românilor de teritoriul naţional.
Textul a fost publicat pe situl diasporaonline.info, iar variante similare se învârtesc pe email. Raspândacii securişti cotcodăcesc la datorie.
Sper să nu îi lovească un atac la pipotă, dar trebuie să îi anunţ că Ungaria ne-a depăşit (şi) la acest capitol. Raspândacii maghiari au demonstrat că ţara lor este mult mai de preţ. La ei vin 3 milioane de evrei! De fapt sunt deja toţi la Budapesta, sau mişună pe câmpia panonică. Colonizarea se va desăvârşi în doi ani, a anunţat în 2009 situl hunhir.hu. Bineînţeles că a fost numit şi capul răutăţilor: fosta mare maestră de şah Judit Polgar. Logic, numai un şahist ar fi putut pune la cale o astfel de combinaţie malefică, iar faptul că este evreică ajută exponenţial. Dar ştiţi ce doare cu adevărat? Cică Ungaria are „cele mai bune atribute naturale din lume”, de aceea i-a fost acordată clauza naţiunii celei mai favorizate de către sionişti.
Un astfel de afront este intolerabil. Oricine ştie că atributele naturale româneşti ocupă autoritar toate locurile de frunte din orice top ten obiectiv. Am încredere că diaspora securistă nu va rămîne indiferentă la această provocare a suprematismului maghiar. Aici trebuie lucrat cu fermitate şi trebuie să arătăm lumii că nu ne lăsăm călcaţi în picioare. Domnule Ungureanu, trimiteţi depeşă la Mossad şi cereţi 5 milioane de evrei! Măcar pentru o zi să arătăm ungurilor că atributele noastre sunt mai jinduite ca ale lor.
Imbecilități asemănătoare sunt vehiculate și în prezent, iar de când cu masacrul săvârșit de Hamas pe 7 octombrie multă lume îi detestă și mai abitir pe evrei. Evreul agreat universal este supraviețuitorul de pogrom sau Holocaust; slab, neajutorat și o victimă numai bună de compătimit după. Rolul lui este acela de frânghie comemorativă pentru zvântarea rufelor noastre murdare din trecut. Acum însă are propria țară și a devenit neobrăzat; îndrăznește să-i elimine pe vecinii fanatici care timp de o zi au ucis, violat și răpit evrei din Israel filmând totul cu mândrie de sadici suverani. Evreul trebuia însă să îndure stoic și să se plângă impotent, ca de obicei; trebuia să întindă o nouă rufă însângerată pe frânghia cu compătimiri și comemorări de apretat în viitor.
Închei cu o statistică. În România interbelică trăiau aproximativ 800.000 de evrei. Se estimează că în jur de 380.000 au fost uciși pe teritorii românești între 1940-1945, mai ales în Basarabia, Bucovina și Transnistria. Estimările din 2023 apreciază că numărul evreilor din România a ajuns în prezent mai mic de 10.000. Ceaușescu a vândut Israelului cetățeni români evrei între 1968-1989, la început cu 2.500 și apoi cu 3.300 dolari americani bucata. Radu Ioanid afirmă că peste 40.000 de evrei au fost astfel tranzacționați timp de două decenii și au adus un venit de peste o sută zece milioane dolari.
Timp de patru generații ne-am debarasat, pentru niște arginți irosiți, de o bogăție și un potențial uman incomensurabil. Ne-am comportat exact precum îi acuzăm noi pe ei, în timp ce ei au avut temeritatea de a-și clădi o casă viabilă inspirată de tot ce a fost mai bun în căminele de unde au fost nevoiți să plece. Peste tot în lume. Acum își apără propriul cămin de niște brute sadice și li se pretinde să înceteze. Cine se cred, oameni ca restul lumii?
Susțineți PERISCOP cu o donație la alegerea dumneavoastră. Mulțumiri și reveniți!