Calea de mijloc
Între imposibil și necesitate.
Principiul moderației se sprijină pe găsirea unei căi de mijloc între opțiuni contradictorii. Compromisul apare mai productiv decât confruntarea.
Uneori însă compromisul devine imposibil. Nu există cale de mijloc între avort și nașterea unui copil; singurele alternative sunt moartea sau viața și nu e nimic de negociat. Nu exista sclavie moderată, justificabilă moral; demnitatea umană acceptată pentru toți sau nu. Nu există cale de mijloc la un război de apărare națională; lupți sau te predai, neutralitatea devine complicitate la agresiune. Nu există o formă acceptabilă de tortură; ori este permisă, ori interzisă. Nu există coabitare demnă cu un regim totalitar; te supui, eventual justifici și astfel perpetuezi tirania, ori te împotrivești pasiv sau activ. Accepți umilința în numele supraviețuirii sau o refuzi în numele unor principii morale mai presus de sine. În toate aceste situații nu există o cale de mijloc între viață și moarte, între libertate și supunere necondiționată. Trebuie să alegi una din două opțiuni ireconciliabile, fără posibilitate de compromis.
La fel de bine există instanțe când compromisul devine factor de armonizare și astfel necesar. Sistemul democratic, cu opțiuni politice diverse și alegeri periodice, reprezintă un compromis instituțional dezirabil la dictatură sau anarhie. O democrație funcțională recunoaște conflictul de interese și îl canalizează prin reguli nediscriminatorii social sau etnic.
Ce amenință acest compromis? Polarizarea extremă, când adversarul politic devine dușman care trebuie stârpit; promisiunea unor soluții simpliste la probleme complexe; erodarea instituțiilor, prin justiție capturată politic, presă înregimentată politic și un aparat birocratic înamorat de sine în detrimentul servirii eficiente a interesului public; inegalitatea socială excesivă, care distruge sentimentul de coeziune și participare comună la înfăptuirea bunăstării.
Când are succes compromisul democratic? Atunci când există cultură civică, respect pentru reguli chiar dacă pierzi, elite dispuse la autocontrol și un consens minim asupra valorilor fundamentale. Exemple de succes:
Constituția SUA (1787), un compromis fiabil între state și interese divergente.
Reconcilierea franco-germană și democrațiile vest-europene după al doilea război mondial.
Exemple de eșec:
Republica de la Weimar (Germania interbelică).
Reacția cvasi-generală la pandemia COVID, caracterizată prin totalitarism cu pretext sanitar dovedit ulterior nejustificat.
Alegerile prezidențiale românești din 2024, anulate în pripă și fără justificare suficientă pentru un stat de drept.
Transformarea Uniunii Europene într-o suprastructură politică hegemonică, opusă libertății de exprimare și suveranității naționale a statelor membre.
Într-un sens general arta compromisului sau „calea de mijloc” reprezintă o orientare practică și intelectuală de evitare a extremelor, a căutării unui echilibru între poziții opuse. Ea presupune evitarea excesului, prudență prin evaluarea consecințelor înainte de aplicarea unui curs de acțiune, concesii raționale fără capitulare morală. Această opțiune nu înseamnă plecăciune în fața mediocrității, ci un echilibru în circumstanțe dificile obținut prin judecată morală. Aristotel considera virtutea drept mijlocul dintre două vicii, bunăoară curajul izvorât ca alternativă între lașitate și temeritatea din nesocotință. Budismul propune o cale de mijloc între hedonism și ascetismul radical, ducând la eliberare prin practici echilibrate. În modernitatea occidentală devine o strategie politică și etică de gestionare a conflictelor.
Compromisul are sens când sunt în joc interese și nu principii fundamentale, părțile recunosc legitimitatea reciprocă, miza este conviețuirea pașnică, iar concesiile sunt reversibile. Cum ar fi elaborarea de politici fiscale, reforme administrative, sau negocierile diplomatice. În alte situații, descrise la început, calea de mijloc a compromisului normalizează răul.
Ea este inevitabilă și uneori de urmărit în viața socială și politică, dar nu întruchipează un principiu absolut. Există o cale de mijloc între bine și rău, adevăr și minciună, frumos și urât? Omul o tot caută și experimentează neîncetat, dar după milenii de existență nu a descoperit formula optimă general valabilă. Dualitatea compromisului este singura certitudine. Calea de mijloc are rost ca manifestare a prudenței, dar distruge când perpetuată ca relativism nelimitat. O societate matură știe când să negocieze și când să spună nu, chiar cu prețul conflictului.