Ce fel de pace?
Sumarul până acum
Războiul din Ucraina durează de trei ani și nouă luni și a devenit cel mai lung conflict armat din Europa după al doilea război mondial. Să recapitulăm traiectoria parcursă.
Justificările lui Putin:
Discursul de la München din 10 februarie 2007 și declarația pe tema extinderii NATO: „Unilateralismul şi acțiunile frecvent ilegitime nu au rezolvat problemele.” Este legitim ca orice stat să își exprime preocupările privind securitatea, deoarece extinderea alianţelor poate schimba echilibrul strategic. Este în același timp un argument nejustificat pentru invazie, deoarece nemulţumirile se gestionează prin diplomaţie, nu prin agresiune armată.
În eseul „Despre unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor” din 12 iulie 2021 Putin afirmă că „rușii şi ucrainenii sunt un singur popor” dezbinat de Occident în deceniile recente, apoi respinge categoric aspirațiile de independență și suveranitate ale Ucrainei referindu-se la țara vecină ca “anti-rusească”. Evident există legături istorice strânse, dar viziunea lui Putin ignoră evoluţia politică şi identitară a Ucrainei din ultimii 150 de ani. Din punct de vedere moral și legal este un argument strâmb pentru invazie, întrucât orice popor are dreptul la autodeterminare şi suveranitate. Trecutul îndepărtat nu justifică negarea emancipării ulterioare.
În discursul din ziua invaziei, pe 24 februarie 2022, Putin a invocat tulburările inter-etnice din estul Ucrainei: “Este necesar să oprim imediat acest coșmar – genocidul împotriva milioanelor de oameni care trăiesc acolo, care se bazează doar pe Rusia, doar pe noi.“ Putin susține că populația rusofonă din Donbas era supusă unui „genocid” comis de guvernul de la Kiev, „operațiunea specială” urmărind demilitarizarea Ucrainei pentru a-i proteja pe vorbitorii de limbă rusă. În realitate o intervenție „umanitară” fără mandat ONU sau consimţământul statului suveran vizat este ilegală sub dreptul internaţional. Conflictul din 2014 a cauzat circa 14.000 de morți indiferent de etnie, totuși mulți vorbitori de rusă trăiesc pașnic în Ucraina, iar organizațiile internaţionale au consemnat victime şi abuzuri de ambele părți, nu un “genocid” sistematic în sens juridic. Acordurile de la Minsk au fost încălcate mutual, cu Moscova negând susținerea militară a rusofonilor. Pe de altă parte protestele Maidan din 2014 au fost organice, nu un “puci” orchestrat din Vest.
În același discurs Putin a acuzat guvernul ucrainean de neo-nazism și a descris războiul Rusiei drept un act de “denazificare”. Acuzația se bazează pe biografia fostului lider naționalist Stepan Bandera (1909-1959) și pe originea ideologică a regimentului Azov. Bandera a fost un naționalist fără scrupule, potrivnic țărilor vecine cu interese teritoriale la adresa Ucrainei. În 1934 a organizat complotul în urma căruia a fost asasinat ministrul polonez de interne Bronisław Pieracki, în 1941 a proclamat formarea unui stat ucrainean independent de Germania nazistă dar dispus să colaboreze cu aceasta (Gestapo l-a arestat, apoi l-a eliberat în 1944 pentru negocieri de organizare a unei rezistențe comune față de ofensiva sovietică) și după război s-a refugiat în Germania de Vest unde l-a asasinat un agent KGB, în 1959.
Fostul președinte Victor Iușenko l-a decorat post-mortem cu medalia de erou al Ucrainei în 2010, actualul președinte Zelenski l-a menționat într-un interviu din 2019 ca “erou pentru unii ucraineni… unul dintre cei care au apărat libertatea Ucrainei”, iar diverse primării locale au hotărât să redenumească străzi care să-i poarte numele. Totuși decorația lui Iușenko a fost anulată de înalta curte administrativă în 2011 și aceeași instanță a decis în 2019 ca o stradă din Kiev redenumită în 2016 să nu-l mai comemoreze. Poporul nu este strâns unit în jurul lui Bandera, iar acest lucru a devenit clar în urma unui sondaj de opinie din 2014: 48% dintre ucraineni îl apreciază negativ, 31% pozitiv și restul sunt indeciși sau nici măcar nu au auzit de el. Și, apropos de nazism, câți ucraineni sunt antisemiți? Institutul de cercetări sociologice Pew Research Center arată într-un studiu din 2018 că Ucraina este cea mai puțin antisemită țară din estul Europei: doar 5% din populația adultă nu își doresc concetățeni evrei, față de 14% în Rusia.
Apoi care este atracția față de nazism a partidelor politice și forțelor armate? Coaliția formațiunilor politice naționaliste și mai mult sau mai puțin extremiste formată în 2019 în jurul partidului Svoboda a obținut 2,15% din voturile exprimate cu ocazia alegerilor parlamentare din acel an. Acest rezultat i-a permis să trimită un reprezentant în parlamentul format din 450 de deputați. Din coaliție a făcut parte și partidul Alianța Națională (National Corps), format în 2016 și asociat cu regimentul Azov, la rândul său constituit în 2014. Prima acțiune militară s-a produs în iunie 2014, când regimentul a eliberat orașul Mariupol de sub ocupația forțelor rusești și a separatiștilor pro-ruși. Inițial a funcționat ca o formațiune de voluntari înafara forțelor armate regulate, fiind încorporat în Garda Națională în noiembrie 2014. A atras atenția mai ales datorită înclinațiilor filo-naziste ale unora dintre membri și siglei „Wolfsangel” folosită de unități Waffen-SS în al doilea război mondial. Reportajul realizat de USA Today în 2015 îl menționează pe Andrii Diacenko, purtător de cuvânt, estimând numărul membrilor cu simpatii naziste între 10% și 20%. Regimentul Azov este format din 900-2500 de combatanți, dintr-un contingent național de peste 200.000. Din regiment fac parte și vorbitori de limbă rusă, tătari din Crimea și evrei. Andrei Bilețki, liderul Alianței Naționale, a jucat un rol important în crearea regimentului Azov și l-a condus pentru câteva luni în 2014, dar de atunci nu mai are influență. Ministerul de interne, de care aparține Garda Națională, nu permite militarilor din subordine niciun fel de afilieri politice. Liantul care îi unește pe toți membrii regimentului Azov nu este ideologia neo-nazistă, ci dezgustul față de Rusia. “Denazificarea” invocată de Putin nu reprezintă altceva decât o fantezie sentimentală dedicată audienței de acasă.
Pagube din 2022 până în prezent (cel mai probabil majoritatea cifrelor următoare subestimează realitatea):
Pierderi militare — Ucraina
Zelenski a raportat aproximativ 43.000 de soldați uciși până în decembrie 2024. Serviciile americane de informații estimează 100.000-200.000 de pierderi totale (uciși și răniți) până în 2024. Cifra celor uciși până în noiembrie 2025 oscilează între 80.000 și 150.000, conform extrapolărilor din rapoarte precum cele produse de CFR (Council on Foreign Relations). În ce privește echipamentul militar, pierderile Ucrainei (numai cele verificate vizual) până în noiembrie 2025 sunt de 1.336 tancuri, 5.311 transportoare blindate de personal și vehicule blindate, 111 avioane, 52 de elicoptere, 42 vase navale, 560 drone și peste 10.500 de alte echipamente (artilerie autopropulsată și tractată, vehicule anti-aeriene și de sprijin, etc.).
Rusia
Estimările agregate din Occident (ministerul britanic al apărării, serviciile de informații americane) situează numărul de militari uciși între 150.000 – 250.000, iar totalul de morți, răniți și captivi este raportat în sute de mii spre un milion. În ce privește echipamentul militar pierderile Rusiei, conform estimărilor din rapoarte ucrainene și occidentale până în noiembrie 2025, sunt de 11.372 tancuri, 23.625 transportoare blindate de personal și vehicule blindate, în jur de 400 avioane, peste 300 elicoptere, aproximativ 22 vase navale, un submarin, peste 10.000 drone și peste 34.000 de alte echipamente (artilerie, rachete, sisteme antiaeriene, vehicule de sprijin).Populație și infrastructură civilă — Ucraina
Datele provenind din surse internaționale (ONU, organizații umanitare) arată că aproximativ 14.500 civili au fost uciși de forțele rusești de la începutul invaziei, cu un număr total de victime care depășește 53.000 (incluzând răniți). În octombrie 2025 au fost uciși 148 de civili și alți 929 răniți, similar cu lunile precedente. Din 2022 încoace rușii au distrus 236.000 clădiri rezidențiale (209.000 case private și 27.000 blocuri de apartamente, cu pagube estimate la 57 miliarde USD), 1.059 de spitale (precum spitalul de copii Okhmatdyt din Kiev distrus în iulie 2024), 2.800 de școli și institute educaționale și peste 600 locații culturale și de distribuire a electricității.
5,75 milioane de ucraineni s-au refugiat în străinătate de la începutul războiului (majoritatea în Europa) și 3,75 milioane s-au refugiat intern, în zone mai sigure. Aproape 20.000 de copii ucraineni din zonele ocupate au fost transferați forțat în Rusia, pentru adopție și reeducare.
Rusia
De la începutul războiului au fost uciși aproximativ 400 de civili în atacuri atribuite Ucrainei, în principal în zone de frontieră. În ce privește infrastructura civilă distrugerile sunt minime, localizate în Belgorod (oraș la 40 km nord de graniță); atacurile cu drone au vizat ținte militare și s-au înregistrat avarii de clădiri rezidențiale și infrastructură civilă, însă nu școli sau spitale.
Numărul refugiaților de război datorită atacurilor ucrainene este infim - câteva mii de civili evacuați din zone de frontieră precum Belgorod și Kursk. Marea majoritate a plecărilor din țară (peste 200.000 către Georgia și alții înspre alte zări) se datorează mobilizării forțate și represiunilor interne. Numărul de copii ruși sau rusofoni răpiți de ucraineni? Zero.
Economie — Ucraina
Devastată, cu 55% din bugetul național provenind din ajutoare externe. Rusia a distrus 60% din producția de gaz ucraineană. Costurile de reconstrucție calculate la 31 decembrie 2024 se ridică la 506 miliarde euro pentru următorul deceniu.
Rusia
Economia s-a adaptat la sancțiuni, dar este puternic afectată. Deficitul bugetar a ajuns la 53,3 miliarde dolari în noiembrie 2025, veniturile din exportul de petrol scad vertiginos și crește riscul de stagflație. Pierderile economice din 2022 până în prezent ca efect al războiului şi sancţiunilor sunt estimate în intervalul sute de miliarde dolari până la 1 sau 1,6 trilioane. Taxa TVA a ajuns la 22%, bugetele regionale au fost reduse cu 49 miliarde dolari și peste jumătate din administrațiile regionale au raportat deficite în primele trei trimestre din 2025. Cheltuielile militare și de securitate reprezintă acum 40% din bugetul Rusiei.
Drept urmare, pentru prima oară în deceniile recente, banca centrală a început să vândă din rezervele naționale de aur pe piața internă. Se apreciază că până la finalul anului curent vor fi vândute 230 tone de aur, în valoare de 30 miliarde dolari. Anul viitor ar putea continua cu alte 115 tone. Aceste vânzări vor permite Moscovei să convertească o resursă strategică în bani lichizi pentru a propti bugetul, valoarea rublei și evitarea unui colaps economic. Rusia deține peste 2.300 tone de aur - a cincea rezervă națională din lume, estimată la 200 miliarde dolari. Această avuție reprezintă un pilon esențial pentru continuarea invaziei cu orice preț, indiferent de costuri. Putin este hotărât să lase o moștenire de lider glorios, în tradiția “Russki Mir”1.
La cele de mai sus trebuie adăugat și recentul scandal de corupție guvernamentală din Ucraina. Un cerc restrâns de miniștri și persoane influente a fost dezvăluit ca nucleu al unei scheme de mită și comisioane cumulând circa 100 milioane dolari, desfășurată prin compania de stat Energoatom responsabilă de energia nucleară. Pentru a obține un contract firmele terțe erau obligate să plătească 10–15% din valoare ca „taxă de protecție”. Investigația condusă de NABU (Biroul Național de Anticorupție al Ucrainei) durează de aproape 15 luni și include peste 70 de percheziții și sute de ore de înregistrări audio.
Doi miniștri (ai justiției și energiei) și directorul general al Energoatom și-au pierdut funcțiile în urma scandalului. Investigația vizează inclusiv persoane din cercul apropiat al lui Zelenski, printre ele fostul partener de afaceri Timur Mindich, care a coordonat o parte din escrocherie dar a părăsit Ucraina înainte ca perchezițiile să aibă loc. Agențiile anticorupție au mai percheziționat domiciliul și biroul șefului de cabinet al președintelui, Andrii Iermak, cel mai influent consilier al lui Zelenski și actor cheie în decizii guvernamentale importante. Deși Iermak nu este oficial acuzat, implicarea sa în anchetă a provocat o criză politică majoră. Zelenski a promis o reformă rapidă și radicală a companiilor energetice de stat, cu inspecție comprehensivă, revizuirea organigramelor și instituirea de noi consilii de supraveghere. Iermak a demisionat în cele din urmă pe 28 noiembrie, însă încăpățânarea de a nu-l da afară a fost interpretată drept protecție a cercului intim de asociați. Inerția față de existența și propagarea acestui putregai intern la cel mai înalt nivel de administrație publică, într-o perioadă crucială, compromite imaginea lui Zelenski de lider capabil să-și inspire națiunea.
Scenarii de viitor
La ce ne putem aștepta de acum înainte, să zicem în următorii doi ani? Am solicitat câte un pronostic din partea ChatGPT și Grok, în baza condițiilor militare și economice expuse mai sus. ChatGPT spune:
Rusia avansează (câștiguri teritoriale suplimentare, dar nu o victorie totală): 45%
Blocaj (linie de front relativ stabilă, pierderi și capturări de teren limitate): 30%
Ucraina avansează (recuperări notabile de teren): 15%
Ucraina câștigă (rezultat foarte favorabil Ucrainei în doi ani, prin expulzarea forțelor ruse şi restabilirea controlului majoritar, inclusiv în peninsule strategice): 6%
Rusia câștigă (obţine obiective decisive politice și militare care forţează Ucraina la capitulare): 4%
Grok:
Rusia avansează: 20%
Blocaj și armistițiu fragil: 30%
Ucraina avansează: 5%
Ucraina câștigă: 5%
Rusia câștigă: 40%
Cel mai probabil conflictul va continua ca un război de atriție în genul primului război mondial, cu avansuri rusești limitate și costisitoare. Probabilitatea ca Rusia să câștige decisiv în următorii doi ani este scăzută, dar mai mare decât a Ucrainei.
Între dorință și realitate
Administrația Trump dorește acum să pună capăt războiului și a inițiat negocieri cu toate părțile interesate. Inițiativa de a realiza o pace durabilă este lăudabilă în principiu, dar confuză în practică. Prima iterație a rezultat în planul celor 28 de jaloane care favorizează Rusia, consfințește implicit înfrângerea Ucrainei și aduce beneficii economice considerabile pentru SUA. A doua iterație, redusă la 19 criterii, este mai generoasă față de Ucraina și ferm respinsă de ruși. Unii spun că Trump negociază în stilul său caracteristic de pendulare între morcov și băț, sau recompensă și pedeapsă, dar cu un țel limpede, chiar nobil, alții scot în evidență preferințele divergente din sânul administrației sale peste care tronează simțul grandorii nutrit de comandantul suprem.
Un lucru este cert, Rusia bombardează ținte civile în tot acest răstimp. Delegați ucraineni s-au întâlnit pe 29 noiembrie la Washington cu reprezentanți americani, pentru negocieri de pace, iar rușii au inițiat simultan cel mai larg atac aerian din ultimele luni. 36 rachete și 600 drone au țintit locuințe, rețeaua electrică și alte obiective de infrastructură. Trei persoane civile au fost ucise și 38 rănite. Capitala Kiev și împrejurimile au fost cel mai grav afectate, cu peste 600.000 de locuitori rămași temporar fără electricitate.
Pacea care putea fi obținută demult, dacă…
S-a așternut uitarea, dar primele tatonări de pace datează chiar de la începutul războiului. Invazia a pornit din nord, est și sud urmărind copleșirea Ucrainei, ocuparea Kievului în cel mai scurt timp posibil și instalarea unui regim marionetă fidel Moscovei. Rușii au avansat rapid spre capitală, au capturat aeroportul din Hostomel și încercuirea s-a consolidat la sfârșit de februarie 2022. Nu au reușit să cucerească centrul orașului, apărarea ucraineană s-a întărit și către finalul lunii martie a declanșat un contraatac care a forțat retragerea asediatorilor, anunţată pe 29 martie. La acea dată rușii și ucrainenii discutau despre pace deja de o lună.
Prima întâlnire a avut loc pe 28 februarie într-una din reședințele rurale ale lui Lukașenko, din satul Liaskavichy aflat la 50 de kilometri distanță de granița cu Ucraina. Delegația ucraineană era condusă de David Arakhamia, lider parlamentar al partidului lui Zelenski, și îi includea pe ministrul apărării Oleksii Reznikov și consilierul prezidențial Mihail Podolyak. Delegația Moscovei era condusă de Vladimir Medinski, consilier principal al lui Putin. Cu acea ocazie rușii au prezentat un set dur de condiții pentru încetarea războiului, echivalent cu capitularea Kievului. Ucrainenii au refuzat.
Pe 3 și 7 martie au avut loc a doua și a treia rundă de negocieri, de această dată la Kamyanyuki, tot în Bielorusia dar la granița cu Polonia. Acum ambele părți și-au înmânat solicitările în scris, ca bază pentru un tratat de pace, iar ucrainenii au solicitat încetarea temporară a ostilităților și crearea de coridoare umanitare pentru a permite evacuarea în siguranță a civililor din zonele de conflict. Moscova în schimb insista ca Ucraina să rămână neutră în privința alianțelor militare, mai ales NATO. Răspunsul Kievului prevedea ca Rusia să devină un garant al neagresiunii internaționale față de Ucraina alături de Occident, ceea ce însemna că o viitoare agresiune din partea Rusiei ar fi putut declanșa un război între Rusia și SUA; această consecință urmărea descurajarea Rusiei fără ca Ucraina să intre în NATO. Rușii au refuzat, occidentalii s-au eschivat, iar impasul negocierilor s-a prelungit.
Luna martie a consemnat lupte aprige între cei doi combatanți. Rușii nu au reușit să ocupe orașele Harkov, Cernihiv și Șumî, ofensiva inițială eșuase și a fost adoptată strategia războiului de atriție. Negocierile s-au mutat în Turcia, cu prima întâlnire pe 29 martie și un proiect comun de pace convenit pe 15 aprilie. Se preconiza ca în primele zile din mai să fie semnat un tratat biateral. Aleksandr Chalyi, negociator ucrainean: “La o săptămână după ce Putin a început agresiunea, a concluzionat că făcuse o greșeală uriașă și a încercat să facă tot posibilul pentru a încheia un acord cu Ucraina... La mijlocul lunii aprilie 2022 am fost foarte aproape de a finaliza războiul printr-un acord de pace.“
Compromisuri comun acceptate:
Ucraina nu va adera la alianțe militare și nu va permite găzduirea de trupe sau baze militare străine pe teritoriul său. Garanții externi ai securității ucrainene vor fi membrii permanenți ai consiliului de securitate al ONU (inclusiv Rusia) împreună cu Canada, Germania, Israel, Italia, Polonia și Turcia.
Toate țările cu statut de garant sunt obligate să ofere asistență Ucrainei dacă atacată militar și să-i restaureze securitatea națională, după consultări între ele și cu Ucraina. Au fost precizate circumstanțele când poate fi interzis survolul aerian extern și când sunt legitime obținerea de armament din terțe surse sau intervenția militară directă a uneia dintre țările garante.
Rusia și Ucraina trebuie să își rezolve disputa asupra Crimeii în mod pașnic, în următorii 15 ani. Peninsula fusese anexată în 2014 iar Rusia refuzase orice fel de discuție, afirmând că este o regiune care îi aparține din toate punctele de vedere. Acum accepta totuși o negociere.
Ucraina poate adera la UE, iar statele garante (inclusiv Rusia) confirmă în mod explicit “intenția lor de a permite apartenența Ucrainei la Uniunea Europeană”. De reținut faptul că în 2013 Rusia exercitase presiuni considerabile asupra președintelui Victor Ianukovici pentru ca Ucraina să renunțe la o posibilă asociere cu UE.; acum Rusia aproba un statut de membru deplin.
Chestiunile militare legate de capacitatea defensivă a Ucrainei au fost cele mai disputate. Rusia tolera o armată ucraineană pe timp de pace nu mai mare de 85.000 soldați, cu maximum 342 tancuri și o rază de acțiune a rachetelor sub 40 km. Ucrainenii aveau în vedere 250.000 de soldați, 800 tancuri și o rază de acțiune a rachetelor de 280 km.
Chestiunea granițelor și a teritoriilor revendicate de fiecare parte era amânată pentru o întâlnire directă între Putin și Zelenski.
Însă atrocitățile săvârșite de ruși în primele luni l-au convins pe Zelenski că o armată ucraineană slabă numeric și în dotări echivalează cu un consimțământ tacit la sinucidere colectivă.
Suburbia Bucea de lângă Kiev a fost ocupată între 5 și 30 martie 2022. După retragerea rușilor au fost descoperite peste 400 cadavre de civili pe străzi, în subsoluri și în gropi comune. Numeroase victime aveau mâinile legate la spate, semne de tortură și răni prin împușcare în cap sau genunchi, indicând execuții sumare. Filmări cu drona și camerele de supraveghere au capturat momente în care soldați ruși împușcau civili neînarmați, inclusiv un bătrân de 70 de ani executat în stradă. Investigațiile ulterioare au identificat unități rusești ca responsabile, precum regimentul 234 de parașutiști din Pskov.
Au fost raportate masacre similare și în alte regiuni din jurul Kievului, cum ar fi Irpin și Borodyanka. La Irpin, în martie 2022, ocupația rusă a însemnat ucideri, gropi comune, torturi și violențe sexuale, cu mărturii despre civili împușcați pe străzi sau în casele lor. Bombardamentele aeriene din Borodyanka, tot în martie 2022, au distrus clădiri rezidențiale îngropând zeci de civili sub dărâmături.
Asediul Mariupolului, un port strategic la marea Azov, a durat din februarie până în mai 2022. Rușii au bombardat intens orașul, fără a deosebi între ținte militare și civile. Teatrul din Mariupol a fost bombardat pe 16 martie 2022, deși acolo se adăposteau sute de civili și era clar marcat cu cuvântul “copii” pe acoperiș.
Alt factor care a contribuit la suspendarea negocierilor de pace cu Rusia ține de intervenția lui Boris Johnson în numele puterilor occidentale. Prim-ministrul britanic s-a întâlnit cu Zelenski pe 9 aprilie 2022, la scurt timp după retragerea rusă din nordul Ucrainei, și a transmis două mesaje: trebuie exercitate presiuni asupra lui Putin, iar Occidentul nu este pregătit să semneze un acord de pace cu Rusia. Trei zile mai târziu Putin a declarat că discuțiile stagnau într-un „impas”. David Arakhamia, în noiembrie 2023: „Boris Johnson a sosit la Kiev după ce noi ne-am întors de la Istanbul și a spus să nu semnăm nimic [cu rușii] și haideți să luptăm.” Influența lui Johnson a fost negată ulterior de Zelenski.
Sprijinul Europei occidentale s-a amplificat rapid și a confirmat asigurările prim-ministrului britanic, dar în primele trei luni de război, între final de februarie și mai, cea mai mare susținere militară a provenit din SUA, țările baltice, Finlanda, Polonia, Cehia, Bulgaria. Familiari cu pacea emanată de universul rusesc, numeroși est-europeni au fost primii săritori la nevoie.
Tertipurile Rusiei
Putin nu dezminte. Pacea urmărită s-a întrupat în decretul prezidențial nr. 858 emis pe 25 noiembrie 2025. “Strategia de politică națională a statului” până în 2036, valabilă și pentru teritoriile ocupate inclusiv Crimea, stabilește măsuri și obiective concrete de eradicare a unei identități ucrainene separate de cea rusă. Articolul 38a postulează impunerea pe scară largă a limbii ruse, pentru “întărirea unei identități civice rusești comprehensive”, iar articolul 27 reiterează gogorița “denazificării”. Obiectivul fundamental constă în deznaționalizare însoțită de rusificare.
Războiul a avut un impact puternic asupra celor invadați. Sondajele Gallup arată că în iulie 2025 numai 24% dintre ucraineni preferă continuarea luptei până la victorie, față de 69% care se declară în favoarea unei păci negociate cât mai curând posibil. În 2022 erau 73% pentru lupta până la victorie și 22% adepți ai păcii negociate cât mai repede. De asemenea 68% cred acum că ciocnirile armate vor continua în 2025. Sondajele efectuate de Institutul Internațional de Sociologie din Kiev documentează la rândul lor deteriorarea moralului ucrainean și o creștere a dorinței de negocieri cu Rusia, dar constată o încăpățânare aproape unanimă: 90% resping afirmația “Rusia ar trebui lăsată să controlezel teritoriile pe care le-a ocupat din 2022“. Pacea luată la bani mărunți, în hrivne ucrainene, contravine flagrant ideii de capitulare în fața rublei.
Acest tărâm definește dinamica negocierilor la ordinea zilei. Dolarul caută un compromis cu rubla din care să profite împreună, iar aspirațiile legitime ale națiunii prinse la mijloc se dizolvă în mercantilism politic. Trump câștigă, Putin câștigă și Ucraina achită factura unui joc cu sumă nulă. Negociatorii americani și ruși s-au întâlnit cel mai recent la Moscova, pe 2 noiembrie. Întrunirea a durat cinci ore, fără vreun progres concret. Mesajul difuzat presei de Iuri Ușakov:
Deocamdată nu s-au găsit compromisuri, iar o întâlnire între liderii Rusiei și Statelor Unite nu este planificată la acest moment. Am discutat esența, nu formulări și soluții specifice. Părțile văd perspective uriașe pentru interacțiuni viitoare. Putin a afirmat că Moscova poate fi de acord cu unele elemente ale planului SUA privind Ucraina, dar alte puncte au stârnit critici și dezacorduri din partea Rusiei. Întâlnirea a făcut posibilă discutarea unor modalități suplimentare de soluționare a crizei ucrainene. Vă rugăm să transmiteți salutările noastre președintelui Trump.
A fost mai degrabă un seminar de informare pentru delegația americană. Ocuparea completă a provinciei Doneț reprezintă unul din obiectivele esențiale urmărite de ruși; estul a fost cucerit, iar partea vestică să fie livrată acum în mod pașnic.
Rusia ocupă 70% din teritoriul acestei provincii și Ucraina încă deține 6.600 de km², însă rotunjirea la 100% ar însemna neutralizarea celei mai fortificate zone de rezistență ucraineană, împreună cu eliminarea completă din peisajul economic a unei regiuni industriale foarte însemnate. Zelenski refuză orice fel de pace în schimbul cedării complete a Donbasului, afirmând că așa ceva invită la un un nou asalt asupra Kievului și întregii țări.
Ah, dar Zelenski are tot interesul să exagereze! Vă lămurește declarația din 3 decembrie a lui Serghei Lavrov (ministrul de externe al Rusiei): “Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa [formată din 57 de țări din europene, din Caucaz, Asia Centrală și America de Nord] își ignoră atribuțiile și nu acordă atenție comportamentului ilegal al regimului neo-nazist de la Kiev și al cercurilor conducătoare ale statelor baltice și Moldovei, care adoptă legi rasiste și supun populația locală rusă unei discriminări nemiloase.“ Nu sună familiar? Cineva interpretează din nou partitura de victimă închipuită. Luna noiembrie a consemnat un număr sporit de bezele în direcția Kremlinului din partea formatorilor de opinie online rezidenți în țările baltice. Plăți în bani gheață și criptomonede subvenționează sentimentele calde exprimate mai ales de tineri defavorizați financiar. Aleksandrs Gaponenko, activist din Latvia, a fost înregistrat afirmând că Rusia ar trebui să pregătească terenul ideologic pentru o posibilă “intervenție umanitară” în țările baltice.
Pace în asemenea condiții? Ce fel de pace? Capul plecat scuipatul nu îl ocolește, ba chiar atrage și mai multe umilințe. La gangsterismul lui Putin nu se poate răspunde cu un reflex de acomodare umilă și înjosire. Asta dacă mai există un dram de demnitate.
Exemplu drag lui Putin: Intelectual vechi și călău nou pe placul Moscovei