Fața intelectuală a ipocriziei
Există însă și remedii.
În 2002 și 2003 s-a desfășurat convenţia însărcinată cu întocmirea proiectului de constituţie europeană. Pe parcursul discuțiilor și negocierilor creștin-democrații au solicitat ca în preambulul tratatului constituțional să fie recunoscută o identitate europeană distinctă, înrădăcinată în tradițiile religioase și culturale iudeo-creștine. Solicitarea a fost respinsă de majoritatea delegaților, în frunte cu grupul social-democrat. În încercarea de a evita scopirea istoriei și acreditarea variantei conform căreia originile Europei izvorăsc direct din iluminism, creștin-democrații au propus altă formulare, mult mai diluată: „Inspirându-se din moștenirile culturale, religioase și umaniste ale Europei, care inițial nutrită de civilizațiile elenistice și romane, apoi traversată de un impuls spiritual încă prezent în patrimoniul său și de fluxurile filozofice ale iluminismului, a ancorat în viața socială o viziune deosebită a rolului central al persoanei umane…”. Aproape două milenii de creștinism și iudaism în Europa au fost reduse la un anonim „impuls spiritual încă prezent”, totuși simpla trimitere către cele două tradiții cu adevărat formatoare pentru identitatea continentului s-a dovedit a fi prea mult chiar și într-o formă ciuntită și opacă. În cele din urmă a fost adoptată o mențiune scurtă referitoare la „moștenirea culturală, religioasă și umanistă a Europei”.
Italia, Polonia, Portugalia, Cehia și Slovacia au cerut ca preambulul planificatei constituții să includă o referință explicită la creștinism, pe când Franța, Germania, Belgia s-au opus categoric. Papa Ioan Paul al II-lea a făcut publică o exortație prin care îndemna Uniunea să nu ignore moștenirea lui Hristos.
Acea nedreptate poate fi însă remediată, sau cel puțin transformată într-un exemplu de solidaritate creștină. Prin calitățile sale de teolog și diplomat Teodor Baconschi este unic poziționat pentru a iniția un demers necesar.
Faceți ceva demn de spiritul unui mare papă care s-a opus tiraniei comuniste în numele întregii creștinătăți și găsiți curajul de a cere protipendadei de la Bruxelles să îndrepte greșeala comisă în urmă cu douăzeci de ani, printr-o recunoaștere publică a rolului unic al creștinismului în formarea identității europene. Petiționați așadar Uniunea Europeană în toate limbile de mare circulație de pe continent și adresați-vă credincioșilor și necredincioșilor în egală măsură; aici este vorba despre o realitate istorică și culturală care transcende partizanatul religios. Puneți la lucru acel ton echilibrat, moderat, sobru prin care v-ați remarcat și susțineți o cauză dreaptă în răspărul intemperiilor de ordin politic și ideologic.
După ce vă retrageți la casa din Argeș veți putea privi în depărtare la peisajul relaxant, în apropiere de borcanele de murături și veți putea afirma cu îndreptățită mândrie: „Eu nu am fost o murătură!” Pare un criteriu trivial după atâtea cărți scrise și activism de intelectual public, dar posteritatea judecă începând de la cel mai larg numitor comun al derizoriului.