Greg Abbott contra Joe Biden și Joe Biden contra constituției
Un conflict dintre guvernarea la nivel de stat federal și cea la nivel central s-a transformat într-o criză constituțională.
Criza imigranților ilegali de la granița de sud a SUA a atins un punct critic. Peste șase milioane au pătruns în SUA în cei trei ani de când Biden este președinte, iar 2023 a fost un an de vârf. Comisia federală “House Committee on Homeland Security”, formată din deputați Republicani și Democrați, a dat publicității în octombrie anul trecut o fișă informativă cu date concrete. Câteva detalii de reținut, toate referitoare la anul 2023:
Au fost reținute 169 de persoane suspectate de terorism care veneau ilegal din Mexic.
Au fost arestați 35.433 de imigranți ilegali cu condamnări penale în țările de origine, inclusiv 598 de membri cunoscuți ai unor bande de răufăcători.
Au fost descoperite și confiscate peste 12,3 tone de fentanil în posesia imigranților ilegali care încercau să îl introducă și distribuie în SUA. E vorba despre un drog letal care într-o asemenea cantitate poate lua viața a șase miliarde de oameni.
Situația haotică de la graniță reverberează în state aflate la sute sau mii de kilometri distanță. California le oferă imigranților ilegali asigurări de sănătate așa-zis “gratis”, în realitate subvenționate prin impozitarea suplimentară a cetățenilor americani din acel stat. Bineînțeles că nimeni nu le-a cerut părerea în avans, anume dacă doresc să sponsorizeze beneficiile sociale acordate de politicieni și birocrați unui număr tot mai mare de ilegaliști. Primăria din New York City a fost nevoită să reducă finanțarea poliției și bibliotecilor publice pentru achitarea facturii de cazare a imigranților ilegali; altă gratuitate sponsorizată de buzunarul cetățenilor.
În acest context a dispus guvernatorul Abbott amplasarea de bariere din sârmă ghimpată la granița dintre Texas și Mexic și a trimis un număr sporit de grăniceri care să-i descurajeze, mai ales în perimetrul râului Rio Grande unde se înregistrează cel mai mare aflux de imigranți ilegali. Biden l-a admonestat și somat să înceteze, solicitând practic trecere nestingherită din Mexic în SUA și implicit către restul țării. S-a implicat și curtea supremă, care într-o decizie 5-4 a anulat hotărârea unei curți inferioare de a interzice agenților federali să taie sârma ghimpată.
Guvernatorul Texasului nu a cedat și a răspuns pe 24 ianuarie cu o declarație în care constată că situația la graniță a devenit atât de acută și obstrucțiile Casei Albe față de eforturile locale de redresare atât de insistente încât statul Texas devine îndreptățit să invoce clauza invaziei străine din constituția SUA și să continue măsurile de descurajare a imigrației ilegale.
James Madison, Alexander Hamilton și ceilalți vizionari care au scris Constituția SUA au prevăzut că statele nu ar trebui lăsate la mila unui președinte nelegiuit care nu face nimic pentru a opri amenințările externe, cum ar fi cartelurile care introduc milioane de imigranți ilegali peste graniță. Acesta este motivul pentru care autorii au inclus atât Articolul IV, § 4, care promite că guvernul federal „va proteja fiecare [stat] împotriva invaziei”, cât și Articolul I, § 10, clauza 3, care recunoaște „interesul suveran al statelor de a-și proteja granițele.”— Arizona vs. Statele Unite ale Americii, 567 U.S. 387, 419 (2012) (Scalia, J., disident).
Neîndeplinirea de către administrația Biden a obligațiilor impuse de articolul IV, § 4 a declanșat articolul I, § 10, clauza 3, care rezervă acestui stat [Texas] dreptul la autoapărare. Din aceste motive am declarat o stare invazie în temeiul articolului I, § 10, clauza 3 pentru a invoca autoritatea constituțională a Texasului de a se apăra și de a se proteja. Această autoritate este legea supremă a țării și înlocuiește orice statut federal contrar. Garda Națională din Texas, Departamentul de Siguranță Publică din Texas și alți membri ai personalului din Texas acționează în baza acestei autorități, precum și a legii statului, pentru a securiza granița cu Texas.
Într-un interval de 24 de ore s-au raliat în jurul declarației lui Abbot guvernatorii statelor Nebraska, Dakota de Sud, Tennessee, Iowa, Alabama, Florida, Oklahoma, Montana, Virginia, Arkansas, West Virginia, Louisiana și Idaho. Toți sunt Republicani. Se configurează două mentalități diametral opuse în ceea ce privește o chestiune existențială. Mai poate exista o națiune în lipsa granițelor care delimitează o comunitate umană aparte din punct de vedere istoric și al afinităților? Mai are sens prezervarea a ceea ce este specific și unic în detrimentul unui universalism superficial preocupat să reducă umanitatea la un regn amorf format din elemente interșanjanbile?
Alegerile prezidențiale americane din acest an au căpătat și această dimensiune. Miza depășește simpatiile sau antipatiile față de candidații finali, oricare ar fi ei. Va fi un referendum pentru viitorul dorit de americani, cu semnificații și consecințe pentru restul lumii. Nemții se consolează cu zicala “immer geht’s schlimmer”, sau întodeauna se poate mai rău. Probabilistic vorbind așa este, însă răul câștigă numai cu consimțământul nostru.
Susțineți PERISCOP cu o donație la alegerea dumneavoastră. O contribuție financiară ajută mult. Mulțam și reveniți!