O criză existențială pentru Israel
Implicațiile sunt istorice și globale. Recunosc marile puteri acest lucru și încearcă să evite catastrofa posibilă?
Bilanțul provizoriu, după trei zile, al atacului Hamas asupra Israelului însumează peste 900 de morți, peste 2000 de răniți și peste 100 de persoane răpite. Bestialitatea acestui atac a devenit rapid evidentă datorită predilecției de a lovi în populația civilă. Aceasta a fost țintită în mod deliberat, prin toate mijloacele posibile. Rachetele, raidurile militare și entuziasmul făptașilor, căruia i s-a făcut o publicitate abjectă pe rețelele de socializare, au avut drept scop teroarea în masă.
Astfel a devenit reprezentativă filmarea înregistrată și distribuită de Hamas în care o tânără femeie defecată pe ea de spaimă și cu mâinile legate la spate este urcată cu forța într-o mașină. Cretinii din jur urlă “Allahu akhbar” (Allah e mare) și se agită entuziasmați. Feministelor le pute “masculinitatea toxică”, dar nu când emană din dosul unei femei umilite de palestinieni. Ierarhia oprimării, în care palestinienii ocupă un loc mult deasupra femeilor, nu permite sentimentalisme mic-burgheze.
Predilecția pentru măcelărirea populației civile a devenit evidentă de la început, odată cu atacul din dimineața zilei de 7 octombrie asupra participanților la festivalul de muzică Supernova organizat în apropiere de Gaza, la numai cinci kilometri distanță. Participanții încă dansau când au apărut primele unități militare palestiniene. În următoarea oră au fost masacrați 260 de tineri. Femeile au fost violate lângă prietenii lor uciși, apoi mutilate și împușcate. Altele au fost violate și duse cu forța în Gaza, unde au fost târâte pe străzi. Mai târziu, după alungarea jihadiștilor, în camionetele abandonate au fost găsite cantități copioase de Coranuri și armament fabricat în URSS.
Shani Louk era militantă pentru pace, crescuse în Israel și emigrase în Germania pentru a evita serviciul militar. Trupul ei neînsuflețit a ajuns în Gaza, pe platforma unei camionete înconjurată de palestinieni urlând “Allahu akhbar”. Festivalul dedicat păcii, “unității și dragostei”, s-a transformat într-o baie de sânge pregătită de chiar partida compătimită.
Soldații Hamas au omorât 40 de copii și bebeluși în kibbutzul Kfar Aza, tot în apropiere de Gaza. Unii au fost decapitați. “Este ceva ce nu am mai văzut în viața mea. Așa ceva ne povesteau bunicii că se petrecea în pogromurile din Europa și alte locuri. Așa ceva nu a mai avut loc în istoria recentă.“ - declarația generalului Itai Veruv.
În ziua de 9/11 arabii din Orientul Mijlociu, inclusiv cei din Fâșia Gaza, au sărbătorit cu chiote, claxoane și servindu-i cu dulciuri pe trecători. Au trecut mai bine de două decenii și urmașii lor primiți cu generozitate în Occident manifestă același spirit festiv. Au ieșit cu mic cu mare să celebreze masacrul săvârșit de “militanții” rămași acasă. Occidentul a importat monștri.
SYDNEY
Da, dar… Perciunații cu nasul coroiat i-au înfometat ani de-a rândul pe palestinieni, i-au siluit în toate modurile posibile, le-au ocupat pământurile încetul cu încetul și i-au terorizat în anii ’40 până când au profitat de înfrângerea Germaniei și au declarat statul lor artificial. Mai țineți minte câți s-au dat cu comuniștii? Și câte și mai câte. Deci care tabără e mai îndreptățită la genocid? Ăștia care pozează acum în băieți buni și civilizați nu-s deloc așa. Acum află gustul propriului medicament și cum e să bagi spaima în burgheji.
Una peste alta, conclude raționamentul antisemit, jidanii o merită cu vârf și îndesat, culeg ce au semănat și nu e niciun motiv de supărare. What goes around comes around. Există totuși un impediment. Autoritatea supremă pentru musulmani este Coranul împreună cu învățăturile Profetului, unde dreptul la inexistență al evreilor este minuțios argumentat. Plus exegezele și predicile ulterioare, până în ziua de azi. Eliminarea lor este un deziderat existențial, nu circumstanțial și nu depinde de spațiul fizic pe care îl ocupă, sau de influența lor în lume și în istorie. Dispariția evreilor reprezintă un veritabil raison d’être pentru musulmani, o motivație existențială.
Evreul este etern damnat în islam, iar raționalizările livrate de iudeo-alergici ambalează această sentință în logica staniolului: strălucitoare, foșnitoare și teribil de subțire.
Contorsionările personale se extind și la nivel instituțional. Uniunea Europeană a revocat și reinstaurat ajutorul său financiar pentru palestinieni într-o singură zi. Luni dimineața 9 octombrie a fost luată decizia de a suspenda întreaga sumă de 691 milioane de euro și comisarul Oliver Varhelyi a anunțat pe Twitter că nu mai poate fi vorba despre “business as usual”, iar după-amiaza a fost emis un scurt comunicat anunțând continuarea plăților. Acest status quo ante a fost determinat de opoziția Irlandei, Spaniei și Luxemburgului. Micheál Martin, ministrul de externe irlandez, s-a opus deoarece riposta israeliană nu fusese “proporțională”. Domnul ministru a intrat pe pilot automat și s-a folosit de argoul diplomatic încetățenit pentru a urechia Israelul, dar nu a reușit decât să debiteze o enormitate. O purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene a oferit asigurări ferme că fondurile europene nu au ajuns vreodată și nici nu vor ajunge la Hamas. UE este de mulți ani cel mai mare donor internațional de ajutor financiar pentru palestinienii din Fâșia Gaza și Cisiordania. “Uniunea Europeană are proceduri foarte stricte de verificare a beneficiarilor fondurilor trimise.“ Iată o asigurare reconfortantă. Hamas va dispune în continuare de banii necesari pentru a finanța sistemul de învățământ palestinian, în care copiii și adolescenții sunt educați să-i urască din rărunchi pe evrei și trec printr-un antrenament militar riguros. Nici societățile caritabile patronate de Hamas nu vor fi private de fonduri. Această rețea furnizează hrană și asistență financiară familiilor celor decedați în timpul comiterii unui act de terorism, sau care servesc pedepse cu închisoarea în Israel pentru tentativa de comite acte de terorism. Familiile acestor shaheed (martiri) primesc o primă care variază între 500 și 5000 de dolari americani, împreună cu o indemnizație lunară de aproximativ 100 dolari americani. După cum vedeți, fondurile UE vor face mult bine sistemului de învățământ și familiilor nevoiașe din Fâșia Gaza.
Reacția inițială a administrației Biden, pe 7 octombrie, a fost de a cere Israelului, într-un tweet acum șters, “să se abțină de la violență și represalii”. Rashida Tlaib, membru al Congresului american, a atârnat un steag al Palestinei la intrarea în biroul ei de parlamentar. BLM, adică organizația Black Lives Matter care a provocat și întreținut violențele de stradă din 2020, a declarat că susține pe Hamas. O filială CUPE (Canadian Union of Public Employees), cel mai mare sindicat canadian, a postat pe Twitter un mesaj de entuziasm prefațat cu exclamația: “Palestina se ridică, trăiască rezistența“.
Acestea nu sunt reacții izolate, ci jubilații spontane exprimând un cuget și o simțire larg răspândite.
7 octombrie a fost echivalat cu 9/11 sau cu atacul japonez de la Pearl Harbour care a decis intrarea SUA în al doilea război mondial. Sunt analogii justificate. Un episod anume de pe vremea Germaniei naziste rimează însă surprinzător de bine cu lunga perioadă dinainte de 7 octombrie.
Bazinul Rinului fusese declarat zonă demilitarizată după încheierea primului război mondial și pentru un timp s-a aflat sub ocupația forțelor aliate. Acestea s-au retras în 1930 și Hitler a profitat. Un corp armat format din 20.000 de militari germani a mărșăluit pe 7 martie 1936 către această zonă și a ocupat-o fără nici un fel de opoziție din partea Franței sau Angliei. Succesul facil l-a încurajat pe Hitler și restul se știe. Ocuparea bazinului Ruhr a însemnat obținerea unui avantaj enorm pentru mașina de război nazistă; resursele naturale de acolo, în special cărbunele, au permis dezvoltarea unei capacități militare care a îngenuncheat Europa. Dar ce s-ar fi întâmplat dacă aliații ar fi intervenit și ei militar și ar fi împiedicat tentativa lui Hitler?
Occidentul a capitulat iarăși prematur în fața unor monștri. I-a cocoloșit pe arabi în speranța deșartă că astfel va inhiba alt război devastator în zonă. A subscris mentalității că evreii sunt “asupritorii” și dacă sunt ținuți în frâu atunci totul va fi relativ ușor de gestionat. Ziua de 7 septembrie a devoalat fanteziile elaborate timp de decenii. Împăratul defilează gol și însângerat, iar de pe margine se vede clar silueta unui canibal nesătul.
Mulți se tem de o nouă conflagrație mondială. Amprentele Iranului sunt peste tot. Rusia și China sunt favorabile mullahilor; în logica lor este binevenită orice inițiativă care poate ajuta ascensiunea Orientului despotic. În tensiunea actuală, acumulată cu migală, acțiunile israeliene de a pedepsi în mod exemplar (și justificat) barbaria recentă pot detona un butoi de pulbere global.
În acest caz veți blama Israelul? La fel de bine este posibilă și evitarea unei asemenea perspective. Veți felicita Israelul? Un remediu temporar poate fi găsit, dar izolarea completă a răului nu poate fi înfăptuită fără izolarea completă a nebunilor însetați de sânge evreu. Nici măcar nu ar fi nevoie de acțiune militară. Închiderea robinetului financiar și renunțarea la ambiguitate ar fi de ajuns, cu condiția să devină o străduință de durată.
Sunt pesimist, dar m-aș bucura enorm ca viitorul să mă contrazică. Sper să evităm ceea ce pare inevitabil.
ACTUALIZARE
Duminică 15 octombrie armata israeliană a confirmat faptul că în urma atacului de pe 7 octombrie au fost ucise peste 1300 de persoane, au fost luați 126 de ostatici și au fost uciși 126 de soldați israelieni. Au fost lansate peste 6000 de rachete din Gaza către Israel.