Occidentul și China
John Locke sau Confucius? Viitorul nostru depinde mai puțin de confruntarea dintre vechi și nou, cât de confruntarea dintre două tipare civilizaționale diferite.
Civilizația occidentală datorează enorm unor gânditori ca John Locke, Thomas Hobbes, Adam Smith sau Alexis de Tocqueville. Prin intermediul lor și al altora beneficiem de ideea guvernării în scopul prezervării libertății. Adam Smith a demonstrat superioritatea unui sistem economic bazat pe antreprenoriat individual și schimb liber de produse comparativ cu o economie dirijată de stat. Hobbes a postulat faptul că o guvernare centrală legitimă există numai datorită consimțământului populației de a delega statului libertăți individuale privind apărarea față de inamicii externi sau tâlharii din interior, într-o învoială cu limite și responsabilități. În „Al doilea tratat despre guvernare” John Locke merge mai departe decât autoconservarea propusă de Hobbes și în locul unui monarh absolut și benevolent care să împiedice „războiul tuturor împotriva tuturor” avansează ideea că viața, libertatea și proprietatea pot fi apărate mai bine de un sistem bazat pe consimțământ popular, deci parlamentar, orientat către menținerea stării naturale create de Dumnezeu în care libertatea fiecăruia este un dat sacru și cel mai just principiu de ordine socială.
Ideea occidentală depre relația dintre individ, structuri sociale și puterea politică s-a rafinat timp de secole și a generat sistemul modern de reprezentare articulat de jos în sus. Abia mai recent a început transformarea acestui trunchi cu rădăcini în drepturile și libertățile individului într-un labirint de sine stătător străin de cetățean. Expansiunea statului administrativ și convergența sa cu conglomerate mass-media sau mass-tech ilustrează această alienare.
Pe de altă parte China, cea mai veche civilizație în existență, preferă o relație paternalistă, de sus în jos, între stat și individ. Confucianismul definește o ierarhie socială strictă în care copiii se supun părinților, femeia bărbatului, iar comunitatea statului. Aparatul administrativ din partea superioară a ierarhiei este considerat o autoritate benignă al cărei rol principal constă în a se îngriji de supuși și de a veghea la perpetuarea sistemului. Acest aranjament se justifică în numele unui cod moral numit pietate filială, sau 孝. Întreaga țară, de la opincă la vlădică, se structurează într-o cascadă de dependențe unde fiecare își cunoaște locul, ca într-un mecanism de roți dințate a cărui disciplină și coeziune întreține unitatea națională. În chineză însuși cuvântul țară este desemnat de două ideograme, „guo” care înseamnă stat și „jia” care înseamnă familie. Familiile depind complet de stat, iar statul atotputernic reprezintă condiția primordială a unei existențe sociale relevante. Ideea de afirmare individuală și colectivă prin emancipare de sub tutela statului este străină tradiției chineze. De aceea participarea cetățenească autonomă la viața social-politică și idealurile democratice nu reprezintă o prioritate. Acceptarea autoritarismului guvernamental este adânc impregnată în mintea și sufletul acestei civilizații.
Occidentul și China se studiază reciproc, sunt în competiție directă și există chiar încercări asimetrice de emulare. Pe partea occidentală există o admirație nedisimulată față de dictatura chineză.
Mi-am imaginat – nu mă înțelegeți greșit – ce-ar fi dacă am putea fi China pentru o zi? Doar pentru o zi. Vreau să spun că am putea în sfârșit să autorizăm soluțiile corecte… în toate domeniile, de la educație la mediu. Nu vreau să fim China pentru o secundă, vreau ca democrația mea să lucreze cu aceeași autoritate, concentrare și determinare.
Este regretul lui Thomas Friedman, triplu laureat al premiului Pulitzer și editorialist la New York Times, exprimat în 2010. Aceeași nostalgie răzbate și dintr-un articol anterior, publicat în 2009, în care se plânge de opoziția Republicanilor la agenda Obama și suspină după un model neinhibat de practici vetuste cum ar fi checks and balances: „Autocrația monopartinică are desigur dezavantajele ei. Însă când la conducere se află un grup suficient de luminat, precum în China de astăzi, ea poate avea și mari avantaje.” Avantajele văzute de Friedman țin de logica progresului: „Un singur partid poate impune politicile dificile dar deosebit de importante și necesare pentru a împinge o societate înainte în secolul 21.” Nu era o lamentație pur teoretică, tristețea sa era prilejuită de dificultățile întâmpinate de Obama referitor la planurile sale de revizuire completă a asigurărilor medicale și de decarbonizare radicală a energiei. Ambele inițiative au fost puse în practică și nu au generat progres, doar o gaură neagră bugetară și retorică pompoasă.
Linda Darling-Hammond merge mai adânc și înțelege că progresul trebuie cultivat de la o vârstă fragedă. „Învățătorii din China sunt venerați ca înțelepți, modele cărora părinții le încredințează viitorul copiilor… Expresia cer-pământ-cârmuire-părinte-învățător apare de numeroase ori în tradiția Tao și se impregnează în felul holistic în care oamenii se văd guvernați și sprijiniți.” Pasajul face parte dintr-o carte din 2017 în care autoarea compară diverse sisteme de învățământ din lume. Cu numai un an mai devreme Xi Jinping declarase că școlile și învățătorii din China trebuie „să servească partidului comunist și administrării țării de către acesta”, dar acest filon de taoism nu a fost menționat. Linda Darling-Hammond este o autoritate în comunitatea academică americană, specializată în politici educaționale.
Cultura anulării copiază în schimb altă tradiție chineză, mai nouă, generând aceeași exaltare ideologică și fervoare nihilistă ca pe vremea revoluției culturale maoiste.
Apoi cine poate să uite reacția guvernelor occidentale din perioada Covid? Majoritatea (inclusiv cel român), cu câteva excepții notabile, au recurs la propagandă oneroasă, instituirea unui climat de spaimă nejustificată și la brutalizarea cetățenilor. Cârdășia dintre politicieni, presă, profesia medicală, industria farmaceutică a instituit un nou standard de manipulare și reprimare sistematică. Preferința față de modelul autocratic chinez a găsit astfel o modalitate de manifestare practică la scară largă.
În timp ce elitele occidentale privesc admirativ spre China și îi impulsionează dezvoltarea economică, aceasta manifestă pragmatism și fură tot ce poate în materie de tehnologie occidentală. Spionajul high-tech a propulsat în mod decisiv dezvoltarea economică chineză din ultimele decenii, împreună cu instituirea unui simulacru de capitalism. China studiază atent Occidentul și observă realități istorice incorecte politic la momentul de față. Un grup de cercetători de la academia chineză de științe sociale a emis un comunicat în 2003 prin care anunța rezultatul unei investigații de anvergură.
Una dintre sarcinile noastre a fost să aflăm ce anume determină succesul, în fapt preeminența Vestului în lume. Am studiat tot ce s-a putut, din punct de vedere istoric, politic, economic și cultural. La început am crezut că sunteți mai puternici deoarece aveți arme mai puternice. Apoi ne-am gândit că motivul trebuie să fie sistemul politic mai bun. Apoi ne-am concentrat pe sistemul economic. Însă în ultimii douăzeci de ani am înțeles că în centrul culturii voastre se află religia voastră: creștinismul. Datorită acestui motiv este Vestul atât de puternic. Fundația morală creștină a vieții sociale și culturale a făcut posibilă emergența capitalismului și apoi tranziția de succes către politici democratice. Nu avem nicio îndoială în această privință.
Chinezii au luat notă și, oarecum paradoxal, îi persecută în mod brutal pe creștinii autohtoni. În niciun caz nu poate fi tolerată vreo autoritate mai presus de partidul comunist și, oricum, occidentalii renunță benevol la avantajul conferit de religia lor. În Franța, bunăoară, zeci de biserici sunt transformate anual în locuințe, discoteci, restaurante, muzee ori săli de spectacol. Lepădarea Occidentului de atuul său civilizațional este însoțită de proliferarea institutelor Confucius, oficine de propagandă ale partidului comunist chinez. Nouă milioane de studenți din 146 de țări sunt înrolați în programe educaționale care omit sau atenuează genocidul efectuat de Mao Țe Dun în perioada 1958-1962, ignoră masacrul din Piața Tiananmen și ignoră suprimarea drepturilor civile în China lui Xi Jinping. Unde sunt institutele Adam Smith sau John Locke din China? Nimeni nu s-a gândit la un răspuns în reciprocitate. Ideea pare absurdă în Occident. Iată o asimetrie de soft power care evidențiază mai mult decât gingășie diplomatică. Este un simptom al renunțării benevole la moștenirea libertăților care determină viața politică de jos în sus și al orientării elitelor occidentale către absolutism paternalist.
Ideile sunt cele care imprimă direcție, indiferent de forța tehnologică. Tehnologia este agnostică și poate sluji oricărei mentalități sau viziuni. Compusul chimic Zyklon B a rămas în istorie sinonim cu genocidul nazist, dar la origine a fost gândit ca pesticid, devenind util și la producerea de materiale plastice și nylon. Activitatea de cercetare a chimistului evreu Fritz Haber a devenit sursă de inspirație pentru alți chimiști în anii 1920, iar naziștii au deturnat scopul inițial al acestei invenții. Și edificiul libertății poate fi deturnat, prin alienarea demosului și concentrarea kratos-ului, dar nu pe stil vechi. Pe locul viran al despotului, al tiraniei rigide, s-a înălțat un enorm cazinou cu de toate pentru toți.
Informația înlocuită de propagandă sau divertisment, alegerile o succesiune de pariuri, pasiune nemărginită pentru sine, capacitate de concentrare cu rază de acțiune minimă, scăldare continuă în sclipici și vuiet - caruselul de superficialitate, manipulare și narcisism se învârte zi și noapte într-un iarmaroc al vulgarității democratice operat de experți, oameni de bine și de paie.
Occidentul este mai imaginativ decât China.
Partea bună, sau proastă, depinde dincotro priviți, este că imaginația libertății păstrează viu spiritul civilizației occidentale. Imaginația descătușată de gânditorii din trecut este o resursă formidabilă capabilă să combată, prin întărirea conștiinței civice și afirmarea meritocrației, tribalismul exacerbat din prezent întreținut în mod voit. Confruntarea dintre două tradiții, una nativă și cealaltă de import, va decide soarta Occidentului.