Răspunsuri la întrebările Marcelinei Popa
1. În 1948, peste 700.000 de palestinieni au fost forțați să plece din teritoriile care au devenit Israel, iar proprietățile lor au fost distruse sau confiscate. ONU a cerut prin Rezoluția 194 întoarcerea lor, dar acest lucru a fost refuzat de statul Israel.
Ce statut juridic au avut aceste expulzări și exproprieri, conform dreptului internațional, și de ce Israelul a refuzat să respecte cererea ONU?Localnicii arabi care au fugit din Israel după ce țări arabe vecine au invadat noul stat creat nu au fost expulzați de evrei. Liderii evrei i-au îndemnat pe arabi să rămână în Palestina și să devină cetățeni ai Israelului.
Adunarea Evreimii din Palestina a emis acest apel pe 2 octombrie 1947: “Vom face totul în puterea noastră pentru a menține pacea și a stabili o cooperare benefică pentru ambele părți [evrei și arabi]. Tocmai acum, aici și acum, din Ierusalim însuși, trebuie să plece un apel către națiunile arabe să se alăture forțelor cu evreimea și statul evreiesc și să lucreze umăr la umăr pentru binele nostru comun, pentru pacea și progresul suveranilor egali.”
Pe 30 noiembrie, a doua zi după votul de partiție al ONU, Agenția Evreiască a anunțat: „Tema principală din spatele sărbătorilor spontane pe care le vedem astăzi este dorința comunității noastre de a căuta pacea și determinarea de a realiza o cooperare fructuoasă cu arabii…”
Proclamația de independență a Israelului, emisă pe 14 mai 1948, i-a invitat de asemenea pe arabi să rămână în casele lor și să devină cetățeni egali în noul stat: “În mijlocul agresiunii nemotivate, îi chemăm totuși pe locuitorii arabi ai statului Israel să păstreze căile păcii și să își joace rolul lor în dezvoltarea statului, pe baza cetățeniei depline și egale și a reprezentării corespunzătoare în toate instituțiile și organismele sale... Întindem mâna în pace și vecinătate către toate statele vecine și popoarele lor și îi invităm să coopereze cu națiunea evreiască independentă pentru binele comun al tuturor.”
La începutul lunii aprilie 1948 aproximativ 25.000 de arabi au părăsit zona Haifa în urma unei ofensive a forțelor conduse de Fawzi al-Qawukji și a zvonurilor că forțele aeriene arabe vor bombarda în curând zonele evreiești din jurul muntelui Carmel. Israelienii au capturat Haifa pe 23 aprilie. Un raport din 26 aprilie al poliției britanice din Haifa a explicat că "evreii depun toate eforturile pentru a convinge populația arabă să rămână și să-și continue viața normală, să-și deschidă magazinele și afacerile și să fie siguri că viețile și interesele lor vor fi în siguranță". David Ben-Gurion a trimis-o pe Golda Meir la Haifa pentru a încerca să-i convingă pe arabi să rămână, dar nu a reușit din cauza fricii lor de a fi judecați trădători ai cauzei arabe. Peste 50.000 de localnici arabi plecaseră până la sfârșitul bătăliei.
În schimb există numeroase mărturii care atestă faptul că lideri din țările invadatoare au adresat apeluri către arabii locali de a se refugia temporar, până când armatele arabe vor fi înfrânt Israelul și îl vor fi eliminat ca stat suveran.
Ziarul iordanian *Filastin*, 19 februarie 1949 (raport post-război referitor la evenimente din timpul conflictului): „Statele arabe i-au încurajat pe arabii din Palestina să își părăsească temporar casele pentru a nu sta în calea armatelor arabe de invazie.”
Habib Issa, ziarul libanez Al Hoda din New York, 8 iunie 1951: “Azzam Pașa, secretarul general al Ligii Arabe, a asigurat popoarele arabe că ocuparea Palestinei și a Tel Avivului va fi la fel de simplă ca o promenadă militară. El a subliniat că ei [invadatorii arabi] erau deja la granițe și că toate milioanele pe care evreii le-au cheltuit pe pământ și dezvoltare economică ar fi o pradă ușoară, deoarece ar fi o chestiune simplă de a-i arunca pe evrei în Marea Mediterană. Arabii din Palestina au primit sfaturi frățești de a-și părăsi pământurile, casele și proprietățile și de a rămâne temporar în statele frățești vecine, ca nu cumva tunurile armatelor arabe invadatoare să-i doboare.”
George Hakim, episcopul greco-catolic din Galileea, pentru ziarul Sada al-Janub din Beirut (16 august 1948): “Conducătorii lor [ai arabilor] le-au promis că armatele arabe vor zdrobi ‘bandele sioniste’ foarte repede și că nu e nevoie să se panicheze sau să se teamă de un exil îndelungat.”
Refugiat arab pentru ziarul iordanian Ad Difaa, 6 septembrie 1954: “Guvernele arabe ne-au spus plecați ca să putem intra noi. Așa că noi am plecat, dar ei nu au intrat.”
Haled al Azm, prim-minstrul sirian din 1948-1949, în cartea sa de memorii publicată în 1973: “Din 1948 cerem întoarcerea refugiaților la casele lor. Dar noi înșine suntem cei care i-am încurajat să plece.”
Fuad Abu Hajla, editorialist pentru publicația Al-Hayat Al-Jadida, 19 martie 2001: “Voi [liderii arabi] încă căutați calea de a oferi ajutor, ca unul care caută un ac într-un car cu fân, sau ca armatele predecesorilor voștri din 1948 care ne-au forțat să emigrăm, sub pretextul de a curăța câmpurile de luptă de civili “.
Rezoluția ONU 194 din decembrie 1948 menționa la punctul 11: “Refugiaților care doresc să se întoarcă acasă și să trăiască în pace cu vecinii lor ar trebui [accentuarea mea] să li se permită acest lucru cât mai curând posibil, iar compensații ar trebui plătite pentru proprietățile celor care aleg să nu se întoarcă și pentru pierderi sau daune aduse proprietății care, conform principiilor dreptului internațional sau în echitate, ar trebui să fie compensate de către guvernele sau autoritățile responsabile.” Cuvintele în litere cursive demonstrează că ONU a recunoscut faptul că Israel nu putea fi obligat să repatrieze o populație ostilă care îi putea pune în pericol securitatea. Astfel rezoluția folosește expresia „ar trebui” în loc de „va trebui”, ceea ce în termeni legali nu este limbaj obligatoriu.
Statele arabe au respins în unanimitate această rezoluție ONU. Poziția israeliană a fost exprimată de David Ben-Gurion, la 1 august 1948: “Când statele arabe vor fi pregătite să încheie un tratat de pace cu Israel, această întrebare va fi abordată pentru o soluție constructivă ca parte a reglementării generale având în vedere cererile noastre în ceea ce privește distrugerea vieții și proprietății evreiești, interesul pe termen lung al populațiilor evreiești și arabe, stabilitatea statului Israel și durabilitatea bazei păcii între acesta și vecinii săi, poziția și soarta comunităților evreiești din țările arabe, responsabilitățile guvernelor arabe pentru războiul lor de agresiune și răspunderea lor pentru despăgubiri. Toate acestea vor fi relevante în întrebarea dacă, în ce măsură și în ce condiții foștilor rezidenți arabi ai teritoriului Israel ar trebui să li se permită să se întoarcă.”
Statul israelian a făcut primul pas către soluționarea acestei probleme în 1949, când a oferit posibilitatea reîntregirii familiilor arabe separate în timpul războiului prin repatrierea a 100.000 de refugiați și plata de despăgubiri pentru terenurile abandonate. Arabii au respins propunerea, de teamă că astfel ar recunoaște implicit existența unui stat evreu. În ciuda poziției adoptate de statele arabe Israel a deblocat conturi bancare ale refugiaților arabi totalizând peste zece milioane dolari, a plătit compensații în numerar la mii de solicitanți și a acordat sute de hectare ca terenuri alternative.
Răspunsul vecinilor arabi a constat în alungarea cetățenilor evrei de pe teritoriile lor, în jur de 700.000 în deceniul 1950, și confiscarea proprietăților sau depozitelor bancare. Aproximativ jumătate de milion dintre aceștia s-au îndreptat către Israel, deși marea majoritate nu vorbea ebraica și nu avea rude acolo. Israel solicită de mulți ani ca acești evrei expulzați să fie compensați financiar, dar statele arabe refuză. Refugiații evrei din Irak, Egipt și Libia au fost jefuiți în mod sistematic: Irak a confiscat 200 milioane dolari în anii 1950, iar celor alungați din Egipt li s-a permis să plece cu 20 lire egiptene pe cap de evreu, după semnarea unui consimțământ prin care “donau” toate posesiile statului egiptean. Organizația Mondială a Evreilor din Țările Arabe estima în 2007 că au fost confiscate în total aproape 300 miliarde dolari în valută actuală și 100.000 de kilometri pătrați, mai ales în Egipt, Maroc și Irak.
2. Israel s-a definit oficial drept „stat evreiesc” prin Legea Fundamentală adoptată în 2018. Recent, actualul guvern a declarat intenția de a anexa Cisiordania și Gaza — teritorii locuite majoritar de palestinieni fără cetățenie israeliană. Cum ar putea rămâne Israel un stat evreiesc daca anexează aceste teritorii? Daca acordă palestinienilor din aceste teritorii cetățenia israeliană, se pierde majoritatea evreiască, deci încetează să mai fie un stat evreiesc. Dacă n-o acordă...Vorbim despre trecut și prezent, nu despre scenarii de tipul “dacă și cu parcă”. Apropos de realitate, știi câți evrei mai trăiesc în țările musulmane? Cam 27.000, conform estimărilor din 2021. Asta în timp ce în Israel trăiesc aproape 2,1 milioane de arabi. Ce cruntă este oprimarea sioniștilor.
3. În Cisiordania și Ierusalimul de Est, Israel a construit in timp mii de locuințe pentru coloniști evrei, deși aceste teritorii sunt recunoscute internațional ca fiind palestiniene, iar colonizarea lor este declarată ilegală de dreptul internațional. În prezent, acolo trăiesc aproximativ 700.000 de coloniști israelieni printre circa 2,7–3 milioane de palestinieni. În „Zona C” coloniștii sunt deja majoritari.
Având în vedere aceste cifre, cum justifică Israelul continuarea colonizării în teritoriile ocupate, în condițiile în care aceasta creează un dezechilibru demografic extrem și subminează premisele unui stat palestinian viabil?Un argument central este acela că așezările servesc ca zone tampon și măsuri de securitate la adresa amenințărilor teroriste și a potențialelor atacuri din partea grupărilor palestiniene. Israel susține că retragerea din teritorii în trecut (cum ar fi din Gaza în 2005) a dus la creșterea atacurilor, iar menținerea prezenței israeliene în Cisiordania previne repetarea unor scenarii similare.
Guvernul israelian mai argumentează că aceste așezări consolidează securitatea națională prin controlul asupra rutelor cheie și a resurselor, reducând vulnerabilitatea la infiltrări. În privința dezechilibrului demografic Israel afirmă că acesta nu subminează viabilitatea unui stat palestinian, deoarece negocierile de pace ar putea include schimburi de teritorii sau ajustări, dar că amenințările de securitate (cum a fost atacul din 7 octombrie 2023) justifică prioritatea securității israeliene asupra echilibrului demografic.
Israelul contestă caracterizarea internațională a teritoriilor ca fiind "ocupate", susținând că acestea sunt "disputate" din punct de vedere legal, deoarece nu exista o suveranitate palestiniană clară înainte de 1967 (Cisiordania era sub control iordanian, iar Ierusalimul de Est fusese anexat de Iordania). Guvernul israelian argumentează că Convenția de la Geneva (articolul 49) nu se aplică în acest caz, deoarece nu implică transfer forțat de populație, iar așezările sunt voluntare și nu violează dreptul internațional.
În contextul recentelor conflicte, inclusiv războiul din Gaza și violențele din Cisiordania, Israelul prezintă extinderea așezărilor ca un "răspuns la terorismul palestinian". Lideri ca Smotrich și Netanyahu au descris aceste acțiuni de consolidare a prezenței israeliene ca măsură preventivă împotriva unor viitoare atacuri, argumentând că retragerea ar încuraja noi agresiuni.
Iată realitatea din teren care a determinat atitudinea Israelului față de Cisiordania și Ierusalimul de Est. Are un anume laitmotiv, sper să îl sesizezi. Perioada 2000-2005 (a doua intifadă):
12 octombrie 2000 - Ramallah, Cisiordania - Linșajul a doi soldați israelieni rezerviști de către o mulțime palestiniană. Soldații au fost uciși.
17 ianuarie 2001 - Ramallah, Cisiordania - Un adolescent israelian a fost ademenit și împușcat de militanți palestinieni.
Martie 2001 - Hebron, Cisiordania - Un bebeluș israelian de 10 luni a fost ucis de un lunetist palestinian.
8 mai 2001 - Cisiordania - Doi adolescenți israelieni au fost răpiți, bătuți și uciși cu pietre.
17 octombrie 2001 - Ierusalim - Asasinarea ministrului israelian al Turismului, Rehavam Zeevi, de către Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei.
16 februarie 2002 - Karnei Shomron, Cisiordania - Atac sinucigaș atribuit Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei. - 3 uciși, 30 răniți
3 martie 2002 - Lângă Ofra, Cisiordania - Un lunetist palestinian a luat la țintă un punct de control. 10 uciși, 4 răniți
18 iunie 2002 - Ierusalim - Atac sinucigaș cu bombă într-un autobuz (Patt Junction), atribuit Hamas - 19 uciși, peste 74 răniți
16 iulie 2002 - Immanuel, Cisiordania - Ambuscadă asupra unui autobuz, de către militanți palestinieni - 9 uciși
31 iulie 2002 - Ierusalim - Atac sinucigaș la Universitatea Ebraică (Mount Scopus, Ierusalimul de Est) - 9 uciși, peste 100 răniți
21 noiembrie 2002 - Ierusalim - Atac sinucigaș cu bombă într-un autobuz, atribuit Hamas - 11 uciși, peste 50 răniți
11 iunie 2003 - Ierusalim - Atac sinucigaș cu bombă într-un autobuz - 17 uciși
17 mai 2003 - Hebron, Cisiordania - Atac sinucigaș atribuit Hamas - 2 uciși
12 august 2003 - Ariel, Cisiordania - Atac sinucigaș - 1 ucis, 2 răniți
19 august 2003 - Ierusalim - Atac sinucigaș cu bombă într-un autobuz, atribuit Hamas - 23 uciși (inclusiv 7 copii), peste 130 răniți
29 ianuarie 2004 - Ierusalim - Atac sinucigaș cu bombă într-un autobuz - 11 uciși
2 mai 2004 - Cisiordania - Uciderea unei femei gravide și a celor patru fiice ale sale de către militanți palestinieni
Perioada 2006-2014:
30 martie 2006 - Kdumim, Cisiordania - Atac sinucigaș atribuit Brigăzilor Martirilor Al-Aqsa - 4 uciși
18 noiembrie 2014 - Ierusalim (sinagoga din Har Nof) - Atac cu topoare și arme de foc într-o sinagogă - 5 uciși, 7 răniți
După 2015:
10 octombrie 2015 - Ierusalimul de Est (lângă Poarta Damascului) - Atac prin înjunghiere - 2 răniți
11 octombrie 2015 - Autostrada Ma'ale Adumim-Ierusalim - Atac cu dispozitiv exploziv - 1 rănit
12 octombrie 2015 - Ierusalim (Pisgat Zeev) - Atac prin înjunghiere asupra unui bărbat și unui băiat - 2 grav răniți
13 octombrie 2015 - Ierusalimul de Est (Talpiot) - Atac cu împușcături și înjunghieri într-un autobuz - 3 uciși, 15 răniți
30 iunie 2016 - Kiryat Arba, Cisiordania (Hebron) - Atac prin înjunghiere asupra unei adolescente - 1 ucisă, 1 rănit
12 mai 2020 - Ya'bad, Cisiordania (lângă Jenin) - Atac cu pietre - 1 ucis
20 decembrie 2020 - Lângă Tal Menashe, Cisiordania - Atac violent - 1 ucisă
26 august 2020 - Petah Tikva, Cisiordania - Atac prin înjunghiere - 1 ucis
21 noiembrie 2021 - Orașul Vechi, Ierusalimul de Est - Atac cu arme de foc - 1 ucis, 4 răniți
16 decembrie 2021 - Homesh, Cisiordania - Atac cu arme de foc - 1 ucis, 2 răniți
7 martie 2022 - Ierusalim (Muntele Templului) - Atac prin înjunghiere - 2 răniți
29 martie 2022 - Bnei Brak (aproape de Cisiordania) - Atac cu arme de foc - 5 uciși, 10 răniți
4. Din 2007, Israel menține o blocadă strictă asupra Fâșiei Gaza, controlând frontierele terestre, spațiul aerian și apele teritoriale. ONU descrie acest teritoriu drept o „închisoare în aer liber”, cu grave consecințe umanitare.
Este această blocadă o măsură proporțională de securitate sau o formă de pedeapsă colectivă interzisă de dreptul internațional?Hamas este o organizație teroristă posedată de un morb genocidar cât se poate de explicit la adresa evreilor. Să răsfoim documentul fondator al Hamas, din 1988:
Introducere: „Israelul va exista și va continua să existe până când islamul îl va șterge de pe fața pământului, așa cum a șters și pe alții înaintea lui.”
Articolul 7: „Profetul, Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască mântuirea, a spus: 'Ziua Judecății nu va veni până când musulmanii nu vor lupta împotriva evreilor (ucigându-i pe evrei), când evreul se va ascunde în spatele pietrelor și copacilor. Pietrele și copacii vor spune: O, musulmani, o, servitor al lui Allah, există un evreu în spatele meu, vino și ucide-l. Doar copacul Gharkad nu va face asta, deoarece este unul dintre copacii evreilor.'”
Articolul 13: „Nu există soluție pentru problema palestiniană decât prin jihad. Inițiativele, propunerile și conferințele internaționale sunt toate o pierdere de timp și eforturi zadarnice.”
Articolul 15: „În ziua în care dușmanii uzurpă o parte din pământul musulman, jihadul devine datoria individuală a fiecărui musulman. În fața uzurpării Palestinei de către evrei, este obligatoriu să ridicăm steagul jihadului.”
Articolul 22: „Cu banii lor, [evreii] au preluat controlul asupra mass-mediei mondiale, agențiilor de știri, presei, caselor de editură, stațiilor de radiodifuziune și altele. Cu banii lor au stârnit revoluții în diverse părți ale lumii... Au fost în spatele revoluției franceze, revoluției comuniste... Au format societăți secrete, precum masonii, cluburi Rotary... pentru a sabota societățile și a înainta interesele sioniste... Au fost în spatele primului război mondial... Au fost în spatele celui de-al doilea război mondial.”
Articolul 28: „Israelul, iudaismul și evreii provoacă islamul și poporul musulman. 'Fie ca lașii să nu doarmă niciodată.'”
Articolul 32: „Planul sionist este întruchipat în 'Protocoalele Înțelepților Sionului', iar conduita lor actuală este cea mai bună dovadă a ceea ce spunem... Părăsirea luptei cu sionismul este înaltă trădare.”
Carta Hamas revizuită în 2017, care menține obiectivul de „eliberare completă” a Palestinei:
Documentul afirmă că soluția cu două state (stat palestinian pe granițele din 1967) este o „formulă de consens național”, dar fără a renunța la revendicarea întregii Palestine „de la râu la mare” și „fără a compromite respingerea entității sioniste”. (Implică refuzul recunoașterii Israelului și continuarea rezistenței pentru distrugerea sa.)
Descrie statul Israel ca fiind „complet ilegal” și legitimizează „rezistența armată” împotriva unei puteri ocupante ca „alegere strategică pentru protejarea principiilor și drepturilor poporului palestinian”.
Declarații ale liderilor și asociaților Hamas:
Fathi Hammad (membru al biroului politic Hamas, discurs din 12 iulie 2019): „Toți voi 7 milioane de palestinieni din străinătate, destul cu încălzirea. Aveți evrei peste tot și trebuie să atacăm fiecare evreu de pe glob prin măcel și ucidere, dacă Allah permite. Destul cu încălzirea.”
Fathi Hammad (19 februarie 2019): „Voi evreii veți fi îngropați în grămezile de gunoi ale istoriei alături de dușmanii lui Allah... Evreii sunt învinși. Au fost înfrânți.”
Fathi Hammad (12 iulie 2018): „Așteptăm cu nerăbdare două lucruri importante... Primul este curățarea Palestinei de murdăria evreilor și dezrădăcinarea lor din ea, dacă Allah voiește... Al doilea este stabilirea Califatului, după ce națiunea va fi vindecată de cancerul ei, evreii.”
Khaled Mashaal (lider senior Hamas, declarații din 2008-2010): „Hamas caută să șteargă Israelul de pe hartă folosind terorism și violență.” „Eliberarea Palestinei, a întregii Palestine, este o obligație... jihadul și rezistența armată sunt calea adevărată și corectă spre eliberare.” „Palestina – de la râu la mare, de la nord la sud – este pământul nostru... nu va fi nicio cedare nici a celei mai mici părți... este de neconceput să recunoaștem legitimitatea ocupației israeliene.”
Mahmoud Al-Zahhar (cofondator Hamas, 5 iunie 2018): „De-a lungul istoriei lor, evreii sioniști au trădat musulmanii care i-au adăpostit... Aceste grupuri [evreiești] au corupt societățile în care au trăit prin camătă, închinarea la bani, avariție extremă și mită.”
Mahmoud Al-Zahhar (3 ianuarie 2018): „Evreii obișnuiau să trăiască în toată Europa și au corupt totul în ea... Au corupt liderii... Au corupt popoarele europene cu camătă... Au corupt economia sa prin extorcare.”
Ismail Haniyeh (președinte al biroului politic Hamas, discurs din mai 2018): „Nu vom uita niciodată Palestina de la mare la râu și nu vom recunoaște niciodată Israelul!”
Khaled Hany Morshid (erudit din Gaza asociat cu Hamas, mai 2018): „Una dintre cele mai mari datorii și una dintre cele mai bune forme de închinare în zilele noastre este să luptăm împotriva acelor evrei... Chemând toți musulmanii să 'îndeplinească fapte glorioase' împotriva lor... Evreii nu vor înceta această dușmănie decât dacă sabia jihadului pentru Allah este ridicată și ei sunt făcuți un exemplu.”
Șeicul Musa Abu Jleidan (cleric din Gaza asociat cu Hamas, mai 2018): „Marele Marș de Întoarcere este o formă de jihad care nu elimină nevoia de jihad prin sabie, rachete și rachete... Evreii sunt filosofii terorismului și crimei, oameni ai trădării și înșelăciunii, care i-au ucis pe profeții lui Allah.”
Marwan Abu Ras (membru Hamas, 23 iunie 2019): „Dacă ne uităm înapoi la istorie, vedem că [evreii] erau detestați în vremea lui Nabucodonosor... Chiar și Hitler îi ura, îi detesta și a scăpat de ei... Tot ce se spune despre masacre și Holocaust – toate sunt minciuni. Hitler poate că i-a urât, dar din cauza faptelor și crimelor lor.”
Abdul Samee' Al-'Arabeed (predicator asociat, 19 iulie 2018): „Evreii sunt în spatele fiecărei conspirații... Ei sunt cei care au incitat triburile arabe împotriva profetului Mahomed... Ei sunt gunoiul uman.”
Din aceste motive menține Israel “o blocadă strictă asupra Fâșiei Gaza, controlând frontierele terestre, spațiul aerian și apele teritoriale”, plus toate atentatele teroriste inclusiv cel din 7 octombrie 2023.
ONU are dreptate când spune că Gaza este o „închisoare în aer liber”, atâta doar că temnicerul este Hamas. Repet ce afirmam pe 3 august: “Criza de hrană este reală, dar principalii vinovați sunt ONU și Hamas. Cei din urmă fură masiv din ajutoarele trimise și vând prada pe piața neagră, la prețuri exorbitante, iar primii neagă faptul că numeroși șoferi și distribuitori pe care îi angajează sunt în cârdășie cu Hamas și primesc mită. S-a instituit un sistem mafiot de patronaj a lipsei cronice de alimente și alte bunuri esențiale, în numele unei ‘rezistențe’ care îi spoliază în mod cinic pe localnici.”
Ce înseamnă “o măsură proporțională de securitate”? Când cineva declară în mod repetat că vrea să te extermine și întreprinde tot ce poate în acest sens tu stai să calculezi proporționalitatea dintre ce zice și face și reacția ta? Întreb deoarece ONU a ajuns la un consens: din 1950 până în prezent a adoptat peste 500 de rezoluții care condamnă Israelul și aproximativ 200 critice la adresa țărilor musulmane. Așadar există un factor de 2,5 în favoarea unor regimuri ca acelea din Iran, Siria, Sudan, Afganistan, Irak, binecunoscute pentru democrație și respectarea drepturilor oamenilor trăitoiri acolo.
5. În teritoriile palestiniene ocupate, au loc demolări de locuințe, confiscări de terenuri, arestări fără proces și violențe împotriva civililor. În februarie 2025, de exemplu, aproximativ 40.000 de palestinieni au fost evacuați forțat din zona Jenin, iar locuințele le-au fost, în mare măsură, distruse.
Cum justifică Israelul aceste acțiuni, având în vedere că Cisiordania este considerată de comunitatea internațională teritoriu palestinian aflat sub ocupație militară ilegală și că astfel de practici sunt interzise de Convențiile de la Geneva?Aproximativ 17.000 de palestinieni au fost evacuați din tabăra de refugiați Jenin (parte dintr-un total de 40.000 din trei tabere: Jenin, Tulkarem și Nur Shams). Motivul? Pe 20 februarie 2025 a avut loc un atac terorist ratat în Bat Yam, o suburbie din sudul Tel Avivului, care a implicat explozia a trei autobuze goale parcate. Incidentul a fost descris de poliția israeliană ca o încercare de atac terorist. Nu au fost raportate victime deoarece dispozitivele explozive au detonat prematur. Alte două dispozitive similare au fost găsite pe autobuze și neutralizate de forțele de securitate. Dispozitivele erau improvizații cu temporizatoare și conțineau note în ebraică și arabă, inclusiv un mesaj care menționa „răzbunare din Tulkarem”, un oraș din Cisiordania, sugerând o legătură directă cu grupări militante din acea zonă. Dispozitivele erau similare celor folosite anterior în Cisiordania, unde operațiunile militare israeliene împotriva militanților au fost intense, în special în jurul orașelor Tulkarem și Jenin.
Atacul a fost atribuit unor factori din Cisiordania, inclusiv grupării Brigada Tulkarem (afiliată mișcărilor palestiniene teroriste), care a emis o declarație despre răzbunare pentru „martiri”, deși nu a revendicat responsabilitatea în mod explicit. Ca răspuns, prim-ministrul Benjamin Netanyahu a ordonat o operațiune militară împotriva „centrelor teroriste” din Cisiordania. Suspectul principal, Abed al-Karim Snober, un palestinian în vârstă de aproximativ 20-30 de ani originar din Cisiordania, a fost arestat pe 22-23 iulie 2025 în Nablus (tot în Cisiordania), după o vânătoare de 19 ore declanșată de o explozie accidentală în care a fost rănit. El este acuzat că a plantat bombele în cele trei autobuze din Bat Yam și Holon (o altă suburbie a Tel Avivului). Fratele său a fost inculpat pentru asistență, iar un rezident din Holon pentru transportul suspectului. În timpul operațiunii de arestare au fost descoperite și distruse alte dispozitive explozive pregătite.
Incidentul a fost descris ca o încercare eșuată de atac masiv, potențial similar cu un al doilea 7 octombrie, și a justificat operațiuni israeliene împotriva fabricilor de bombe din Cisiordania, unele aflate alarmant de aproape de Tel Aviv.
Refugiații evacuați din tabăra Jenin au fost relocați în principal în zone învecinate din Cisiordania, precum orașul Jenin, Tulkarem și alte localități. Întoarcerea acestor palestinieni în taberele lor inițiale de refugiați este preconizată pentru începutul anului viitor. ONU și Amnesty Internațional au prezentat situația ca o încălcare a drepturilor omului deoarece numai palestinienii sunt oameni, evreii nu.
6. Din 2005 până astăzi, atacurile Hamas și ale altor grupări armate palestiniene au ucis în Israel câteva mii de persoane, dintre care o parte civili. În aceeași perioadă, operațiunile militare israeliene în Gaza au provocat moartea a zeci de mii de civili palestinieni.
Cum se compară aceste cifre și ce concluzii se pot trage despre caracterul proporțional al acțiunilor celor două părți?Iarăși te frământă proporționalitatea dintr-o singură direcție. Să luăm totuși notă și de altă perspectivă. Un sondaj de opinie din vară 2024 efectuat în Gaza și Cisiordania arată că două treimi dintre palestinieni sunt de acord cu atrocitățile săvârșite de Hamas pe 7 octombrie 2023. 40% dintre palestinienii din Gaza și Cisiordania preferă să fie conduși de Hamas și 20% de Fatah. Khalil Shikaki, director al “Palestinian Center for Policy and Survey Research”, organizația care a efectuat sondajul, explică astfel: “Susținerea Hamas provine din diferite surse, dar cea mai importantă ține de faptul că palestinienii împărtășesc valorile Hamas.” Are dreptate, cele două treimi care aprobă atrocitățile din 7 octombrie parafează aceste “valori”.
Există într-adevăr o disproporție clară între numărul de evrei uciși de palestinieni din 2005 încoace și numărul de palestinieni uciși de evrei în aceeași perioadă. Pe de altă parte, tot din 2005 încoace, sondajele de opinie efectuate în țări arabe și musulmane arată în mod constant că majorități semnificative se opun recunoașterii Israelului sau consideră că drepturile palestinienilor nu pot fi satisfăcute atâta timp cât există statul Israel, ceea ce implică o negare a dreptului la existență al Israelului.
2007 (Pew Research în Egipt, Iordania, Kuweit, Maroc, Liban, teritoriile palestiniene) - La întrebarea "Drepturile și nevoile poporului palestinian nu pot fi satisfăcute atâta timp cât există statul Israel" peste 75% au fost de acord în Egipt, Iordania, Kuweit și teritoriile palestiniene; în Maroc aproximativ 50-60%, iar în Liban opiniile au fost divizate pe linii sectare (creștinii mai favorabili, șiiții și sunniții mai opuși).
2006-2016 (Arab Barometer în 15 țări arabe, inclusiv Algeria, Egipt, Iordania, Liban, Maroc, Palestina, Sudan, Tunisia, Yemen) - Suportul pentru recunoașterea Israelului în cazul unei soluții cu două state a variat: în 2006, 15-38% în țări precum Algeria (15%), Maroc (32%), Liban (38%), Palestina (23%); în 2016, mai ridicat în Tunisia (67% suport pentru soluție cu două state, implicând recunoaștere), dar scăzut în Algeria (27%) și Iordania (22%). Suportul general pentru pace cu Israel a scăzut în țări nord-africane, dar a crescut în Sudan și Yemen.
2022 (Arab Center în 14 țări arabe, inclusiv Algeria, Egipt, Iordania, Liban, Maroc, Sudan, Tunisia) - 84% s-au opus recunoașterii Israelului, cu doar 6% în favoare; majorități se opun și în țări cu acorduri de pace (Egipt, Iordania, Maroc)
2023-2024 (Arab Center în 16 țări arabe, inclusiv Algeria, Egipt, Irak, Iordania, Kuweit, Liban, Libia, Mauritania, Maroc, Oman, Qatar, Arabia Saudită, Sudan, Tunisia, Cisiordania, Yemen) - Opoziția față de recunoaștere a crescut la 89%, cu doar 4% în favoare; opoziția a crescut în Arabia Saudită de la 38% la 68%, în Maroc de la 67% la 78%, în Sudan de la 72% la 81%, iar 36% au cerut guvernelor arabe să anuleze orice normalizare cu Israelul
2021-2024 (Arab Barometer în țări MENA, inclusiv Egipt, Iordania, Irak, Liban, Maroc, Mauritania, Palestina, Sudan, Tunisia) - Suportul pentru normalizare (implicând recunoașterea Israelului) a fost scăzut: 5% în Egipt și Iordania în 2021-2022, 31% în Maroc, 39% în Sudan; în 2023-2024 a scăzut la 13% în Maroc, 1% în Iordania și 3% în Mauritania. În Palestina, 53% consideră normalizarea inacceptabilă înainte de rezolvarea conflictului.
Arabii din Gaza și Cisiordania au înregistrat mai multe pierderi umane decât Israel din 2005 încoace, în timp ce oceanul musulman din jurul Israelului neagă în mod constant dreptul evreilor la o țară a lor. Este o situație în care unii vor să desființeze și alții vor să supraviețuiască. Ambele părți luptă din răsputeri și mor nevinovați. Și pe mine mă îndurerează acest lucru. Sper totuși să înțelegi că Hamas și idealurile arabe de exterminare a evreilor sunt cauza principală a vărsărilor de sânge.