Răzvrătitul ajuns conservator - amintiri de-o viață (4)
Un fel de autobiogafie.
Anii canadieni
Început de februarie 1995 pe aeroportul Pearson din Toronto. În sfârșit am ajuns! Privesc cerul imens și albastru prin geamurile largi, soarele strălucitor, ies afară încântat și îmbrăcat sumar, îngheț instantaneu. Un panou electronic afișa -21°C, dar în grabă citisem minus două. A doua coliziune cu noua realitate m-a imobilizat la pat. Era sezonul gripei și al răcelilor și am prins un virus local, dar cu un simptom pe care nu îl mai trăisem; febră și tuse, ca de obicei, plus o durere insuportabilă de oase răspândită în tot corpul. Lumea nouă însemna și viruși noi.
După ce am trecut de botezul canadian viața a intrat pe alt făgaș. Am fost angajat ca programator software de o mică firmă din Sault Ste. (Sainte) Marie, orășel din nordul provinciei Ontario amplasat pe malul unui râu care se varsă în lacurile Huron și Superior, unindu-le. Este o așezare întemeiată de exploratori și misionari francezi în secolul XVII, numită astfel de călugărul iezuit Jacques Marquette în cinstea Fecioarei Maria. În 1823 a intrat în vigoare tratatul “Sault” și localitatea a fost împărțită între SUA și Canada, mare parte revenind americanilor. Am străbătut distanța Toronto - Sault Ste. Marie în unsprezece ore cu autobuzul și am descoperit bucuria de a fi mărunt pe un tărâm enorm neîntinat de comunism. Șansa întâlnită în Anglia căpătase proporții nebănuite în Canada.
Firma care mă angajase s-a împotmolit financiar și după un an m-am întors în Toronto, unde cererea de programatori familiarizați cu C++ depășea cu mult oferta. Era limbajul de programare pe care îl folosisem în Sault Ste. Marie și nu a fost greu să găsesc alt loc de muncă. Au urmat ani în care am muncit intens și am asimilat noile paradigme software. Toate acronimele opace - MFC, COM/DCOM, ODBC, ASP, .NET, etc - împreună cu noi limbaje de programare și concepte de proiectare alcătuiau versanții unui munte de cunoștințe care trebuia escaladat dacă urmăreai să devii competitiv.
Anii 1990 și deceniul anterior au fost revoluționari pentru tehnologia informațiilor. Pe plan hardware a crescut exponențial capacitatea computațională, de memorizare și de transfer de date a procesoarelor produse de Intel și Apple continuând direcția inaugurată de IBM PC în 1981, a calculatorului personal mult mai compact, mai versatil și ieftin decât dulapul precedent numit mainframe. Revoluţia economică declanșată de Reagan pe 13 august 1981, când a semnat legea Economic Recovery Tax Act, a fost inextricabil legată de revoluţia informaţională declanşată de IBM PC cu o zi mai devreme, când a apărut pe piață primul calculator personal. Mesajul de promovare a competitivității, a vigorii antreprenoriale şi de reglementare guvernamentală minimală a fost receptat de o audiență avidă într-o perioadă de schimbare tehnologică accelerată în care inovația deschidea noi oportunități aproape zilnic. În primul mandat Reagan au luat ființă viitori giganți ca Sun Microsystems, Compaq Computer, Dell şi Cisco Systems; a fost cea mai mare erupție de companii inovatoare după perioada efervescentă a sfârșitului de secol XIX și început de secol XX. Cincisprezece ani mai târziu, în 1996, prețul unui calculator personal marca IBM PC era încă ridicat (între 12.000 și 20.000 USD ca valoare în prezent), dar performanța crescuse constant și potențialul aparent nelimitat stimulase apariția unor clone mai ieftine livrând cel puțin aceleași caracteristici, adeseori mai generoase. Pentru numeroase firme mici și mijlocii devenise fezabilă o investiție strategică în noua capacitate computațională, iar industria adiacentă de know-how a răspuns cu soluții.
Pe plan software a proliferat filozofia componentelor reutilizabile comunicând prin interfețe aranjabile în diverse configurații și urmărind scopuri diferite, funcție de context. Industria software a început astfel să aplice metodic principii de proiectare și producție demult folosite în alte industrii, cum ar fi modularizarea și linia de montaj.
Orice program software este o mostră de inteligență artificială aplicată unui domeniu restrâns. Totuși mașinăriile algoritmice recente, promovate sub titulatura de creații dotate cu o inteligență nemaiîntâlnită, se pliază pe moda tonomatelor exotice amplasate în circurile itinerante din urmă cu peste o sută de ani ghicind trecutul și anunțând destinul amatorilor de șarade existențiale. Capacitatea de autoamăgire nu s-a diminuat în tot acest răstimp, doar modalitățile de propagandă și susținere au devenit mai persuasive. Nimic artificial nu este cu adevărat uman; inteligența artificială este o unealtă și un surogat și nu poate înlocui conștiința umană, simțul moral sau estetic. Deus ex machina imită, nu crează nimic veritabil. Dacă ignorăm acest lucru riscăm să devenim captivii unei himere cibernetice.
Schimbând numeroase locuri de muncă am luat cunoștință și de varietatea lor umană, nu numai tehnologică. Printre canadienii de dată recentă angajați în sectorul software predominau ruși, chinezi și români. Rușii, cu puține excepții, emanau un sentiment de superioritate care îi făcea distanți și condescendenți. Toți eram buni meseriași indiferent de origine, numai rușii lăsau impresia că prestează o favoare, nu un serviciu bine remunerat. Chinezii — modești și buni executanți. Ei nu purtau dezbateri conceptuale, un proiect este un proiect iar odată înscris la executarea lui datorai un lucru temeinic făcut. Noi românii eram sociabili și apreciați profesional nu numai în domeniul IT. Dorința de asimilare și de împlinire în noua lume ne motiva pe toți.
Anii 1990 au fost ieșiți din comun. Se prăbușise tirania comunistă din estul Europei împreună cu Uniunea Sovietică, bacilul enorm care infectase întreaga lume. China renunțase la maoism și decriminalizase cuvântul “profit”, creând premizele unei renașteri economice. Nu puțini aveau impresia că urmează negreșit și liberalizarea politică însă contrariul urma să devină realitate, pe măsură ce Occidentul s-a dedulcit la metodele chinezești de supraveghere și coerciție. Pe atunci însă, în anii 1990, era de neconceput. Era vremea când bărbații nu urinau la femei și nu dominau concursurile de atletism ale femeilor, copiii nu erau mutilați de dragul ideologiei transgen, avortul nu devenise o virtute, apocalipsa climatică atrăgea doar ca subiect de senzație periferic, nu se practica vandalismul infantil al dărâmării de statui și al mânjirii operelor de artă din muzee, iar gargara despre colonialism și mentalitatea genocidar-suprematistă a albilor și bărbaților în special nu inundase spațiul public. Comparativ cu ce avea să urmeze anii 1990 au exagerat prin normalitate. Neînsemnat într-o țară enormă unde puteai să-ți vezi liniștit de propria viață; nu credeam să-nvăț a mai trăi vreodată.
Apoi a venit 11 septembrie 2001 și a început alt secol. Pe la nouă dimineața am ajuns la servici, am parcat mașina și pentru prima oară paznicul nu mi-a înmânat permisul zilnic de afișat la parbriz. Asculta ceva la radio în ghereta lui și părea dus pe altă lume. Am urcat la birouri, era pustiu. Toți se adunaseră în jurul unui televizor din camera de ședințe; se transmitea în direct prăbușirea unuia dintre turnuri. După o perioadă de doliu și solidaritate din toate colțurile lumii au luat amploare justificările și interpretările psiho-pupu. Intelectuali rasați ca Jacques Derrida și Jean Baudrillard explicau savant cum “ei ne-au tras-o, dar noi ne-am dorit-o” (citat din al doilea). Sau a fost cam exagerat, dar și-o merită; aroganța și hegemonia americană au luat un pumn în gură demult restant. L'effroyable Imposture, cartea lui Thierry Meyssan publicată în 2002, susținea că totul fusese o operațiune orchestrată de CIA și complexul militar-industrial american pentru fabricarea unui pretext de invazie a Afganistanului și Irakului. Chestia cu musulmanii fanatici pilotând avioane în misiuni sinucigașe nu era decât o invenție propagandistică, iar Osama bin Laden nimeni altul decât un un agent CIA bine camuflat. Cartea s-a vândut cu spor în Franța, 164.100 de exemplare în anul publicării și peste 300.000 la ora de față. O reacție spontană și directă, fără psiho-pupu, au avut musulmanii de rând din nordul Africii până în Pakistan și Indonezia. Au ieșit în stradă, au chiuit de bucurie și au cadorisit dulciuri trecătorilor, mai ales palestinienii asupriți din Liban, Fâșia Gaza și Cisiordania. Satana Mare (America) primise cu vârf și îndesat ceea ce merita, iar Satana Mică (Israel) urma să-și primească porția o generație mai târziu, pe 7 octombrie 2023.
Doream să înțeleg istoria care generase 9/11, altfel simțeam că orbecăi fără termeni de referință printre impresii și opinii de toate felurile. Istoria celor doi combatanți ireconciliabili, a Americii și radicalismului islamic, mi s-a părut un etalon rezonabil. Pentru început am încercat să-mi răspund la întrebarea care au fost cele mai importante momente când țara mea de baștină s-a intersectat cu fiecare dintre aceste entități? Am remarcat susținerea acordată de America după sfârșitul primului război mondial, în lipsa căreia nu ar fi existat România Mare. În privința celeilalte entități mi-am amintit de secolele de invazie și jaf pe care românii le-au îndurat din partea imperiului otoman. Aici s-a aprins un beculeț; cum vine asta, cea mai mare putere islamică din istorie a schimonosit sensul originar, pacifist, al religiei sale fondatoare? Erau toleranța, diversitatea, echitatea și incluziunea caracteristice islamului o amăgire? Am aflat că erau cât se poate de reale, cu un singur amendament: supunere necondiționată, restul se pedepsește ferm începând de la femeia care trebuie pocnită cu empatie peste față când își contrazice soțul. Moise, Iisus și Mahomed reprezintă trepte sculptate de entitatea supremă pentru a se înălța de la rangul de Dumnezeu la cel de Allah, iar cine nu e gata va fi luat cu lopata! America s-a născut printr-un act de emancipare față de o putere tutelară abuzivă, pe când islamul a impus o tutelă abuzivă peste tot unde a ajuns. America și Occidentul în general merită încondeiate pentru rătăcirile din anii recenți îndreptate împotriva propriei rațiuni fondatoare, însă au capacitatea de a-și recupera identitatea. Cealaltă entitate rămâne fidelă principiilor fondatoare, cum ar fi taqiyya, tactica recomandată în Coran prin care disimularea sau minciuna de-a dreptul sunt permisibile acolo unde islamul încă nu dictează și infidelii trebuie făcuți din vorbe. La început am crezut în aparențe, până când am priceput că buna mea credință și a multor altora era speculată drept credulitate.
Am citit mult dorind să înțeleg cum ajunsese lumea la acel punct critic. Am pornit de la contemporani și am ajuns la antici, într-un periplu istoric și intelectual anevoios și uneori incert ca utilitate. Atunci îmi aminteam de profesorul Mutihac din vremea studenției; când ne vedea deprimați datorită muntelui de cunoștințe pe care trebuia să îl asimilăm ne spunea că niciun om normal nu poate cunoaște totul în amănunt, dar o educație intensivă formează repere și dezvoltă capacitatea de a ști către ce carte să te îndrepți atunci când ai nevoie de amănunte într-un domeniu anume. El se referea la stratigrafie, mineralogie și alte ramuri ale geologiei, însă ideea este general valabilă. Știința, cultura în general, presupun un angajament al memoriei iar memoria, mai ales a detaliilor, se păstrează în fiole cu esențe tari pe care trebuie să ai habar unde le poți găsi, altfel am orbecăi și reinventa lumea la nesfârșit.
În 2007 am înființat un blog personal dedicat temelor politice dezbătute la acea vreme și am ales româna ca mijloc de exprimare deși trăiam într-o țară vorbitoare de engleză; mi s-a părut firesc să scriu în limba în care gândesc. De asemenea mă interesa reacția cititorilor la altfel de opinii și analize decât cele vehiculate în presa autohtonă, unde Hotnews reprezenta standardul de profesionalism al informării publicului și de interpretare a realității. Spre surprinderea mea blogul a devenit suficient de popular într-o perioadă de timp relativ scurtă și am putut forma o echipă de autori complet atipică pentru peisajul jurnalistic tradițional (nu numai de la noi). Eram un grup de anonimi fără validare instituțională neintimidați de lumea simandicoasă a consensului curgând de sus în jos. Blogul era citit de simpatizanți și contestatari iar comentariile neîngrădite și polemicile însuflețeau și inspirau deopotrivă, reafirmând ideea fondatoare: căutarea adevărului prin dialog într-o lume din ce în ce mai tributară aparențelor.
Printre cei care au publicat pe acel blog s-au numărat Israelianca, Panseluța, Vlad Modoran, Costin Apostol, Francesco, Pataphyl (Andrei Rugină), Liviu Crăciun, Bogdan Calehari. Le mulțumesc pentru implicare, pentru o călătorie improbabilă și încăpățânată unică în peisajul publicistic românesc de atunci. Prezint mai jos o captură de ecran din ianuarie 2009; dacă mergeți la link-ul arhivat de Wayback Machine puteți accesa în detaliu acest instantaneu reprezentativ.
În noiembrie 2010 a apărut În Linie Dreaptă prin fuziunea dintre Patruped și Dreapta.net. S-a format o echipă lărgită împreună cu Anca Cernea, Mihaela Bărbuș, Gelu Trandafir, George Rîpă, iar ILD a devenit pentru un timp neașteptat de lung foaia de turnesol a patologiilor emergente la noi și în plin avânt de jur împrejur. Iată o captură din chihlimbarul anului 2012, iar la sursă puteți explora în amănunt.
Vreme vine, vreme trece, la fel și oamenii. În timp s-a cristalizat totuși un nucleu fidel misiunii originare de promovare a conservatorismului și capabil de menținere a relevanței ILD în peisajul publicistic românesc. Cu gândul la al doilea obiectiv am refăcut site-ul la sfârșit de 2017 începutul lui 2018 și am introdus o secțiune proeminentă de știri, iar în subsol am pus la dispoziția cititorilor posibilitatea de a filtra știrile funcție de locație geografică. O captură de ecran completă din 1 aprilie 2018 poate fi accesată aici.
Costin a ignorat regula chiar și după ce i-am explicat și l-am rugat în două rânduri să nu mai atribuie articolelor de opinie etichete rezervate pentru știri. Pretindea că înțelege și apoi făcea pe dos. Bunăoară eticheta “Europa”; ar fi trebuit să conțină numai știri, însă el a garnisit-o cu toate articolele de opinie pe care le-a găsit după și mai ales înainte de 2018, preparând un gulaș pe placul său. M-am retras în 2019 sătul de vedetismul ipocrit al personajului. Au trecut peste patru ani de atunci și ILD a devenit sinonim cu
În sfârșit s-a ajuns. Și-a decernat titlul de șef, cel mai jinduit de mediocrități. ILD nu a beneficiat niciodată de o redacție tradițională formată din editori care se ocupă exclusiv de corectura textelor primite, fac sugestii, țin legătura cu autorii și deasupra cărora prezidează unul sau mai mulți șefi. Această activitate a fost mereu distribuită în mod ad-hoc printre membrii noștri care doreau să se ocupe și de așa ceva. Costin a fost unul dintre ei, dar nu singurul și niciodată “șef”. Redactor își poate spune fără teamă de exagerare, șefia clamată nu este decât o secreție a vanității.
Nici nepotismul nu îi este străin. Andreea Nistor figurează proeminent la secțiunea de autori rezervată celor cu activitate îndelungată, sau mai scurtă dar cu impact mai ales în perioada formativă. Nevastă-sa, căci despre ea este vorba, a publicat zece articole începând din 2018 pe când Bogdan Calehari, cu 166 în perioada 2010-2014, apare la rubrica de “colaboratori” și astfel drept figură periferică raportat la consoarta redactorului șef. Pe Marcela Țușcă și Matei Blaj i-a expulzat complet din pagina de autori, colaboratori și traduceri. Nimeni nu ar ști că ei au activat vreodată la ILD. Contribuțiile lor (Marcela în perioada 2015-2020 și Matei între 2018-2020) pot fi accesate numai prin legături directe către arhivele personale (https://inliniedreapta.net/author/marcela-tusca/ și https://inliniedreapta.net/author/matei-blaj/), ceea ce vizitatorul obișnuit nu poate ghici.
Oglindă oglinjoară, cine este cel mai redactor șef din țară? Varianta la zi de adulare a propriei persoane este mai entuziastă decât în poveste și se încheie cu semnul exclamării. “Bravo mie că eu am tupeu!” Principiul Șoșoacă și-a găsit un emul destoinic.
Susțineți PERISCOP cu o donație la alegerea dumneavoastră. O contribuție financiară ajută mult. Mulțumiri și reveniți!