Regele cu pedigri de activist
File de biografie halal și sustenabilă.
Prinţul Charles a ţinut în 2010, pe vremea când era doar urmaş la tronul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, un discurs deosebit la Oxford. Reacţia publicului necioplit:
Un oarecare, semnat Me, Here, England: „Probabil că de vină sînt medicamentele pentru infecţia din piept.”
Robert din Leicestershire: „Aboliţi familia regală înainte ca ideile lor să o ia razna de tot.”
Margaret Adams: „Omul ăsta e real? Va rog, lăsaţi-l să trăiască în lumea de zi cu zi.”
Gordon Bennet, din Bristol: „Soră, repede, iar s-a dat jos din pat.”
Billy H., din Cardiff: „Un adult ţinut în puf şi înconjurat toată viaţa de sicofanţi care nu îndrăznesc să îl contrazică + prea mulţi bani + prea mult timp liber = un sac pompos umflat cu pompa, cu totul desprins de lumea reală şi absolut convins că doar el ştie să îndrepte relele din lume.”
Dar ce s-a întâmplat? Prinţul Charles s-a produs în faţa congregaţiei selecte a Centrului de Studii Islamice din Oxford cu un discurs care a sintetizat elocvent cele două curente majore care învolburează gîndirea oricărui (viitor) monarh progresist: islamul şi ecologismul. Pe scurt, urmaţi calea islamică dacă vreţi să salvaţi mediul înconjurător.
Mai pe larg. Divorţul dintre om şi natură nu este cauzat doar de industrializare, avans tehnologic şi perseverenţa constant orientată spre creştere economică, ci şi de atitudinea noastră faţă de natură, îndreptată împotriva „tradiţiilor sacre”. Dintre aceste tradiţii cea mai sacră şi plină de învăţăminte exemplare este tradiţia islamică. După un studiu îndelung şi atent prinţul Charles s-a convins de faptul că „nu există linii de demarcaţie între Om şi Natură, iar noi trebuie să cultivăm o existenţă în cadrul limitelor şi mijloacelor oferite de Natură.” Această epifanie s-a relevat pregnant „din ceea ce am aflat din Coran, [în care] lumea naturală este descrisă în nenumărate rînduri drept lucrarea unei puteri unitare şi benevolente.”
„[Coranul] oferă o viziune complet integrată a universului, unde religia şi ştiinţa, mintea şi materia fac parte dintr-o singură totalitate vie şi conştientă.”
„Numeroase din sistemele vitale ale Naturii sînt în prezent în mare dificultate, sub presiunea industrializării globale.”
„Cum se vor descurca pe viitor aceste sisteme, cînd milioane suplimentare de oameni vor atinge nivele occidentale de consum, este un lucru răscolitor de contemplat.”
„Această abordare este contrară învăţăturilor fiecărei tradiţii sacre din lume, inclusiv a islamului.”
„Adevărul inconvenient este că noi existam pe această lume împreună cu restul creaţiei – datorită unui bun motiv, anume că nu putem supravieţui pe cont propriu, fără echilibrul fragil al vieţii din jurul nostru.”
„Islamul ne-a învăţat mereu acest lucru, iar a ignora această lecţie înseamnă să renunţăm la contractul nostru cu Creaţia.”
Aici cineva i-ar putea aminti prinţului că există şi un contract vechi al monarhului britanic cu supuşii săi: acela de a-şi asuma rolul de „apărător al Credinţei”. Tehnic însă, prinţul Charles se achită cu succes de această îndatorire: faptul că în ziua de azi vîntul bate dinspre deşert nu face decît să schimbe puţin orientarea credinţei.
Iar dacă prinţului i s-ar aduce aminte că înaintaşii săi nu s-au gîndit vreodată să îmbălsămeze Anglia în Evul Mediu – cînd echilibrul dintre natură şi colibe, sărăcie, boli funcţiona ireproşabil – probabil că răspunsul său ar fi: sînt un nostalgic după gloria sustenabilă a trecutului, deci apăr şi Tradiţia.
Prințul Charles îi îndeamnă pe activiștii de mediu „Urmați calea islamică pentru a salva lumea”
Pasiunea sa pentru islam este veche. Charles activează din 1993 ca patron spiritual al „Centrului Oxford pentru studii islamice”, când a ținut un discurs la acest sediu deplângând faptul că Occidentul nu înțelege câte datorează lumii islamice. Cu această ocazie a subliniat și că extremismul nu este ceva distinctiv pentru islam, constituind un atribut la fel de potrivit și pentru alte religii, inclusiv cea creștină. În 2005 ziarul danez Jyllands-Posten a publicat un set de caricaturi critice la adresa islamului și reacția violentă a musulmanilor nu a făcut decât să confirme viziunea caricaturiștilor. Prințul Charles a intervenit în 2006, când a vizitat universitatea Al-Azhar din Cairo și a criticat publicarea acelor caricaturi, accentuând nevoia de reglementare a libertății de exprimare pentru curmarea oricărui fel de discurs al urii. În 2014 scriitorul Martin Amis a descris felul în care Charles s-a poziționat față de fatwa instituită de aiatolahul Khomeini, prin care Salman Rushdie fusese condamnat la moarte pentru romanul „Versetele satanice”. Întrebat în legătură cu acest subiect la o cină simandicoasă, Charles a spus că nu poate susține pe nimeni care „insultă cele mai adânci convingeri ale altora”. Salman Rushdie a fost înjunghiat de zece ori în 2022, cu ocazia unui atac premeditat, iar prințul nu a avut nimic de comentat în legătură cu această barbarie. A păstrat silenzio stampa și cu ocaziile când a fost împușcat editorul norvegian al cărții, a fost asasinat cel japonez și a fost înjunghiat traducătorul responsabil de versiunea italiană.
Pioșenia sa este egalată doar de abnegația ecologică. Experții îl numesc chiar „primul rege climatic”. În 2021 a participat la conferința COP26, ținută la Glasgow, unde a adresat un apel fierbinte către comunitatea de industriași și afaceriști de a adopta măsuri și criterii care să prevină o catastrofa climatică. Sustenabilitatea încorporată în panouri solare, biomasă și un stil de viață frugal (pentru alții) sunt cauze cărora li s-a dedicat timp de decenii, într-un efort neprecupețit de a salva planeta pentru generațiile viitoare.
Să sperăm însă că regele Charles va fi mai rezervat decât prințul Charles și nu va aduce monarhia britanică în secolul XXI. Altfel riscă să devină primul monarh woke.