Realitatea fanteziei
Providența intervine în circumstanțe dramatice și, în mod neașteptat, doar șoptește adevărul.
Fotografia care l-a surprins pe acel chinez cu plasa de cumpărături într-o mână blocând o coloană de tancuri în piața Tiananmen din Beijing, pe 5 iunie 1989, a rămas în conștiința lumii. Cu o zi înainte se desfășurase epilogul protestelor civile care timp de săptămâni au solicitat relaxarea dictaturii comuniste. Armata fost trimisă în piață pentru anihilarea protestatarilor și s-a achitat de datorie: sute sau mii de civili au fost uciși, revolta a fost înnăbușită. Apariția acestui neica-nimeni sfidând Puterea a fost unul dintre acele rare momente când caracterul definește situația și nu invers, așa cum se întâmplă de obicei. A fost un exemplu de claritate morală pecetluind posteritatea din anonimat.
35 de ani mai târziu are loc tentativa de asasinat asupra unui fost președinte american și candidat reînnoit la aceeași funcție, iar acesta, mult mai renumit decât anonimul său predecesor, reacționează în esență la fel — sfidează Puterea încurajându-și compatrioții să reziste și să lupte în continuare pentru țară.
Faptul că s-a ajuns la asasinat politic nu este deloc întâmplător.
Vă mai aduceți aminte de această imagine? Este Kathy Griffin, fostă colaboratoare la CNN care în 2017, la câteva luni după venirea lui Trump la Casa Albă, s-a fotografiat în această ipostază macabră ținând de ciuf capul decapitat al noului președinte. Era un gest "artistic" și de "nesupunere civică". CNN a concediat-o, cucoana s-a spășit în public și întreaga tevatură a fost dată uitării.
Tot în luna mai a acelui an a rulat și o înscenare a piesei de teatru Iulius Cezar de Shakespeare, transpusă în prezent și în care Cezar este prezentat ca o imitație a lui Trump (are chiar și o soție cu accent slav). Cezar à la Trump este în mod inevitabil asasinat la începutul actului trei iar Oskar Eustis, regizorul Teatrului Delacorte care a prezentat adaptarea în Parcul Central din New York, a ținut să menționeze că “producția noastră nu militează pentru violență față de cineva… cei care încearcă să apere democrația prin metode nedemocratice plătesc un preț teribil și distrug Republica lor.“ Punerea în scenă a unei piese de teatru scrisă în urmă cu peste 400 de ani despre un personaj istoric mai vechi de un mileniu s-a autoproclamat vehicul de apărare a democrației, elevând crima cu premeditare la rang de principiu.
Cezar a fost înjunghiat de 23 de ori de conspiratorii din Senat care se închipuiau salvatori ai libertății și democrației. Abia apoi a murit definitiv vechea republică romană. Trump era președinte de doar cinci luni și nu s-a proclamat dictator pe viață, asemeni lui Cezar în anul 44 î.Hr., dar profilaxia mesianică a devenit între timp un principiu neîndurător (amintiți-vă de anii Covid și de nesfârșita încălzire globală catastrofică).
Lista celebrităților care și-au declarat plăcerea de a-l vedea pe Trump mort sau măcar bine brutalizat îi include pe Mickey Rourke, Larry Wilmore de la Comedy Central (“I don’t want to give him any more oxygen. That’s not a euphemism, by the way. I mean it literally."), comediantul George Lopez (cu ocazia alegerilor primare din 2016 ale Partidului Republican a distribuit pe Tweeter o caricatură înfățișându-l pe președintele mexican ținând într-o mână capul decapitat al lui Trump), rockerul Marilyn Manson (în clipul video pentru cântecul Say10 apare Trump decapitat și zăcând pe podea într-o baltă de sânge), Madonna (în ianuarie 2017 le-a spus participantelor la Marșul Femeilor că se gândește să detoneze Casa Albă), Robert De Niro (la o emisiune The View din 2017 a spus că i-ar place să-l troznească pe Trump peste față), sau Johnny Depp (în 2017 la festivalul de muzică de la Glastonbury a declarat “I think Trump needs help - When was the last time an actor assassinated a president?“).
Până și venerabilul Joe Biden a spus recent că “este timpul să-l punem pe Trump în centrul țintei” dar după încercarea de asasinat a anunțat că regretă acea exprimare, la fel ca toți predecesorii săi care după fiecare exprimare a jindului de a-l vedea pe Trump mort au difuzat asigurări stilistice: vai, dar eu nu incit la nimic și dacă pare astfel regret profund! S-a format un carusel nesfârșit de adulți călare pe căluți nechezând “moarte!“, disculpându-se apoi cu nonșalanță.
Acesta e climatul de “toleranță“ și “dialog“ pe care Democrații și progresiștii în general îl crează atunci când cineva cu priză la public îndrăznește să practice, mai ales la scară națională, opusul doctrinei favorizate de stabiliment. Acest climat a degenerat în mod firesc în tentativă de asasinat, la fel cum fructul pârguiește după o bună îngrijire.
Momentele definitorii ale campaniei electorale s-au consumat, festivalul de ineptitudine și senilitate Biden a fost urmat de reziliența lui Trump în circumstanțe cu totul ieșite din comun. Încotro se îndreaptă America? Acești doi lideri personifică alternativele la dispoziție: patologia declinului sau vigoare reînnoită. Asasinatul politic a devenit recuzită necesară pentru tranșarea disputei și astfel a crescut falia definitorie a dezunirii Americii.
Când admiratorii liberalismului aplaudă și incită astfel de metode, cetățeanul oarecare format în aceeași matriță se întreabă Et tu, Brutus? O retorică din ce în ce mai morbidă a dat naștere unor practici pe măsură, iar fenomenul nu se limitează la Trump. Numeroase fantezii destructive se substituie realității în diverse domenii, iar această tentativă de asasinat reprezintă un punct culminant firesc. Făptașii morali, cei care asmut și se scuză ipocrit, sunt adevărații asasini.