Schimbarea la față a Americii
Sau mai adâncă?
Nu cred că un președinte american a transmis liderilor europeni un mesaj public atât de copleșitor precum cel comunicat prin vicepreședintele J. D. Vance la conferința de securitate de la München. Mesajul enunță adevăruri foarte incomode, dar necesare:
Transformarea democrației într-o formă fără fond, prin întreținerea ideii conform căreia divergența de la consensul stabilimentului este nociv sau ilegitim și justifică in extremis anularea alegerilor al căror rezultat nu convine celor la putere.
Ce viziune pozitivă animă clasa politică europeană diriguitoare în acest context restrictiv, în cadrul căruia însăși libertatea de gândire este reprimată?
Nu este de ajuns să perorăm despre valorile democratice, ele trebuie trăite și afirmate de jos în sus.
Politicile de imigrație masivă și nefiltrată au cauzat moartea sau schilodirea a numeroși europeni, ca urmare a terorismului comis mai ales de fanatici islamici. Ultima parte nu a fost atât de explicită dar Vance a menționat atacul terorist din preziua întrunirii de la München, când un afgan în vârstă de 24 de ani ajuns în Germania în 2016, solicitant de azil politic, a intrat cu mașina într-o adunare organizată de un sindicat local și a rănit 36 de participanți. Tânărul afgan de acum nu este un caz izolat, în anii recenți au avut loc cel puțin 30 de atacuri islamiste pe teritoriul german.
Discursul vicepreședintelui Vance semnalează clar deplasarea politicii de stat a SUA, de la idealism liberal la realism. Ce fel de realism, pe bază de principii sau de interese? Pe plan intern se manifestă un realism pe baza principiului cetățeanul dereglementat, prin stoparea exceselor financiare, administrative și ideologice la nivelul statului federal, iar pe plan extern are loc prioritizarea intereselor americane atât față de aliați cât și față de adversari.
Deparazitarea internă a început din prima zi a noii administrații și continuă într-un ritm alert; risipa, incompetența și abuzurile scoase la iveală până acum justifică pe deplin curățirea grajdurilor lui Augias din propria ogradă. Vance a solicitat un efort similar din partea Europei, realismul implicit constând în acordarea unei susțineri americane ample cu condiția recunoașterii de către UE a realității comune degradante care trebuie luată în serios și remediată.
Idealismul liberal al politicii externe americane nu este un impuls recent. Președintele Woodrow Wilson a inițiat acest fel de abordare la sfârșitul primului război mondial, când a prezentat Congresului american criteriile sale pentru negocierile de pace: autodeterminarea națiunilor, principii de guvernare democratică, comerț liber și tratate nesecretizate între națiuni (deschise publicului). Abordarea sa a servit drept precursor al teoriei liberale privind relațiile internaționale, predominantă după sfârșitul celui de-al doilea război mondial și concretizată în crearea unor instituții precum Organizația Națiunilor Unite și Fondul Monetar Internațional, dedicate unei arhitecturi politic-economice globale în spirit liberal.
Occidentul a făcut față cu succes amenințării sovietice, mai ales prin opoziția fermă realist-conservatoare adoptată de Ronald Reagan, Margaret Thatcher și papa Ioan Paul al II-lea. Pe lângă recuperarea libertății popoarelor est-europene dispariția Uniunii Sovietice a inaugurat și o nouă eră geopolitică, prin victoria aparent definitivă a liberalismului în arena globală. Idealismul liberal, inclusiv al politicii externe americane, a revenit în forță. Țările est-europene din fostul bloc sovietic au beneficiat în mod deosebit, fiind încorporate în arhitectura economică și de securitate occidentală.
Războaiele din Afganistan și Irak, justificate dintr-o perspectivă quid pro quo, au căpătat rapid un caracter de convertire prin forță militară la tiparul civilizațional occidental; acest zel excesiv a eșuat lamentabil. Rusia și China erau kaputt în 1990-1991, pe când acum prima și-a regăsit vigoarea de “eliberator” și înaintează spre Europa iar a doua a devenit superputere furând din greu tehnologie occidentală și profitând de credulitatea elitelor liberale, inclusiv de dorința ca o corcitură comunist-capitalistă să răscumpere cumva decenii de înapoiere și genocid. Europa a descoperit potența relațiilor mutual avantajoase cu Rusia și China, a delegat altcuiva responsabilitatea propriei apărări și s-a dezarmat într-un ritm alert.
Ne place sau nu, există motive care explică și chiar justifică schimbarea de abordare urmărită de Trump. În vocabularul la modă, modelul de până acum nu mai este sustenabil. Așa cum noi știm demult, nu se poate cu dânsa-ntrânsa și cu sufletul în rai, sau cu sufletul în rai și slănina-n pod. Iar dacă se poate, atunci vorbim depre ipocrizie ridicată la rang de principiu. Trump recunoaște acest lucru și e dispus să înceteze cu o prefăcătorie ruinătoare pentru America.
Pe plan intern taie masiv din osânza parazitară a guvernării federale, iar pe plan extern a adoptat o atitudine de realism principial în cazul Israelului și până acum un melanj de realism principial și tranzacțional în cazul Ucrainei. Referitor la dilema din Orientul Mijlociu susține ca principiu dreptul la existență al statului Israel pe teritoriul unde există de la înființare, în contradicție cu idealismul liberal care presupune o echivalență de valori fundamentale între arabi și evrei și reduce conflictul la o dispută teritorială rezolvabilă în mod echitabil prin măsuri administrative. Mentalitatea administrativă ignoră însă scopul existențial urmărit în mod consecvent de palestinieni, anume eradicarea Israelului și alungarea evreilor. Nu competiție, ci exterminare.
Trump a vehiculat ideea preluării palestinienilor de către țările arabe și transformarea fâșiei Gaza în destinație turistică. Lumea bună a râs condescendent, dar Quatar este un stat minuscul care s-a reinventat într-un Monte Carlo arab. Iată o tranzacție inspirată de realitate: opulență contra terorism și genocid. Mai mult, palestinienii doritori se pot întoarce și contribui la noua prosperitate.
Tentativa de soluționare a războiului din Ucraina se desfășoară ca o telenovelă geopolitică plină de întorsături de la episod la episod, captivând suflarea telespectatorilor. Câteva realități merită însă menționate:
Sondajele Gallup din august și octombrie 2024 arată că 52% dintre ucraineni doresc negocieri pentru încheierea cât mai rapidă a războiului, cu 38% solicitând continuarea luptei până la victoria finală. A doua opțiune întrunea aprobarea a 73% în 2022. Peste jumătate din acei 52% sunt de acord că Ucraina trebuie să accepte concesii teritoriale, în timp ce 38% se opun și 10% nu știu (sondajul nu a întrebat nimic specific despre anvergura concesiilor teritoriale).
SUA a alocat Ucrainei un ajutor militar și economic evaluat la 128 miliarde dolari americani, în timp ce Uniunea Europeană a contribuit aproximativ 124 miliarde. La nivel de asistență militară SUA a cheltuit 71 de miliarde, cel mai mult dintre toate țările și de trei ori mai mult decât Germania, a doua clasată.
Trump a vorbit despre posibilitatea recuperării acestor fonduri printr-un tratat comercial care acordă SUA prioritate în exploatarea și utilizarea rezervelor ucrainene de metale rare (din care aproape jumătate se află acum sub control rusesc) și altor zăcăminte minerale. Rusia a spus niet. Din 10 ianuarie Trump a impus și un embargo asupra livrării și vânzărilor de petrol rusesc efectuate prin intermediul “flotei din umbră”, un grup larg de nave petroliere operând sub drapelul unor țări care nu respectă sancțiunile internaționale la adresa Rusiei, permițându-i astfel să obțină venituri ilicite. Sunt afectate 183 de nave, cumulând 42% din acest comerț paralel.
Trump și Zelenski se atacă reciproc la ora de față. Primul afirmă că Zelenski are o susținere populară de numai 4% și că neorganizând alegeri prezidențiale în 2024 a devenit un dictator. Un sondaj foarte recent arată însă că Zelenski poate conta pe susținerea a 57% din populație. Este o majoritate, dar în declin abrupt față de 90% înregistrat în martie 2022. Zelenski a fost ales președinte în 2019, termenul său de cinci ani a expirat în primăvară 2024 și a rămas în funcție deoarece constituția ucraineană interzice alegeri parlamentare sau prezidențiale pe timp de lege marțială. Zelenski a spus că noi alegeri vor avea loc după încetarea ostilităților cu Rusia. Apropos: Putin este președinte al Rusiei din 2000, incluzând interludiul Medvedev când a dirijat din poziția de prim-ministru.
Zelenski la rândul său s-a pripit să-l acuze pe Trump de ostilitate față de Ucraina, confundând propria persoană cu țara pe care o reprezintă.
Putin nu este un eliberator de popoare asuprite și Rusia - țaristă, sovietică, după URSS - nu dă doi bani pe libertate sau democrație. Contează numai achiesarea celorlalți la subordonare. Din vecin în vecin.
Ce poate fi deslușit din tumultul prezent? Trump nu este providențial și nici catastrofic. Mai degrabă inevitabil, precum alternanța anotimpurilor. Anotimpul redresării a început furtunos, cu o curățenie generală acompaniată de vacarm, consternare, contestații, o doză de ostentație și erori. Și a trecut numai o lună de la inaugurarea noii administrații. Toate acestea împreună cu Brexit, ascendența în Europa a partidelor așa-zis populiste, Javier Milei în Argentina, sunt semne ale unei reconfigurări majore în SUA și la nivel global. Plăcile tectonice ale istoriei se mișcă din nou. Destinația e necunoscută, dar impulsul primordial îl reprezintă recuperarea realului.