Scrisoare către o prietenă imaginară din Germania
Să nu pășești supus spre noaptea mare.
La un moment dat mi-ai spus (reproduc din memorie): ”Nu cred că m-aș fi opus nazismului dacă trăiam atunci.“ Am apreciat onestitatea. Nu puțini preferă să creadă că ar fi ales calea decentă, a binelui, în situații istorice nefaste. În realitate marea majoritate se conformează. Toți avem ceva de pierdut, în locul împotrivirii preferăm o viață normală care presupune și compromisuri. Răul știe în plus să disimuleze și nu se expune în toată grozăvia sa tot timpul, tuturor. Răul inteligent nu apelează la teroare; funcționează prin constrângeri tolerabile, minciună permanentă și speculează capacitatea de adaptare a oamenilor.
Privirea noastră poate sfredeli trecutul și distinge adevărul de la distanță, dar prezentul apare opac. Îți povesteam despre obiceiul lapidării din unele țări islamice, când o femeie îngropată până la umeri este omorâtă de un grup de bărbați care aruncă în ea cu pietre și te-am întrebat ce crezi despre o asemenea pedeapsă. Te-ai gândit un timp și ai spus “nu pot să-mi formez o părere, nu aparțin acelui spațiu cultural”. Ți-ai format totuși o părere despre ce se petrece în propriul tău spațiu cultural? Numărul de femei germane agresate, violate și ucise a crescut simțitor în ultimii ani, iar făptașii nu se numesc Hans sau Fritz. Totul a început în noaptea din 31 decembrie 2015, când haite de tineri arabi și magrebieni au pipăit și terorizat o mie de femei în perimetrul gării centrale din Köln. Acest artefact cultural se numește taharrush și este foarte popular în Egipt. Printr-o coincidență remarcabilă, cu numai câteva luni mai devreme, Frau Merkel deschidea granițele la peste un milion de refugiați descriși în ziare și la televizor drept “sirieni”, dar de fapt din întregul Orient Mijlociu și Africa de Nord. Acum până și Herr Scholz, succesorul lui Merkel, vorbește despre deportarea multor noi veniți din promoția 2015. Înaintea consensului la vârf din prezent eram un paria deoarece nu mă integrasem consensului de atunci. (Altă coincidență interesantă: anul viitor au loc alegeri generale, publicul se arată sătul de fărădelegile din ultimii ani și în ziua votului va deconta atitudinea politicienilor.) Așa se întâmplă când au prioritate consensul superior al știrilor de la ora 18, al revistei Der Spiegel și al politicienilor la putere; realitatea devine opacă și manevrabilă funcție de interese.
Mai ții minte când îți spuneam că încălzirea globală - cea care urmează să distrugă planeta în ț ani (din ce în ce mai puțini) datorită dioxidului de carbon produs de activitățile umane - este mai degrabă o spaimă fabricată decât certitudine științifică? Ți-am dat să citești cartea critică a unui geolog în speranța că, nefiind străină de științele pământului, poți aprecia astfel de argumente. Ai răsfoit-o și i-ai găsit un loc în bibliotecă; electricitatea germană a devenit între timp cea mai scumpă din Europa. Se pare că există o corelație directă între propaganda climatică și scăderea calității vieții.
Germania nu duce lipsă de muzee și case comemorative care păstrează vie memoria ororilor naziste. Un efort admirabil. Propria istorie comunistă o întâmpinați însă cu tăcere. Unde sunt muzeele și casele comemorative dedicate ororilor comunismului? Peste 100.000 de cetățeni din RDG au încercat să evadeze și peste 600 au fost împușcați mortal de grăniceri, sau au murit în alte feluri. Frau Merkel a fost oficial înregimentată comunismului în tinerețe, dar acest detaliu nu i-a afectat cariera politică. Îți poți imagina același lucru despre un politician cu apetit filo-nazist? Pe Karl Marx îl celebrați la vedere și în mod ostentativ. I-ați ridicat statui în Trier (locul de naștere), Aken (pe Elba), Chemnitz, patru în Berlin, Köln, Dessau, Döbeln, Frankfurt, Gelsenkirchen, Leipzig și alte locații. Comunismul a ucis peste o sută milioane de oameni în toată lumea, iar voi îl comemorați pe arhitectul său principal. Au trecut peste trei decenii de la căderea comunismului în Europa și neamul tău adoptiv nu se poate desprinde de o nălucă aducătoare de catastrofe. Nu te oripilează acest gând? Aparții acelui spațiu cultural, ai la îndemână toată istoria recentă și îți poți forma o opinie chiar dacă o păstrezi numai pentru tine. Curaj.
Aș fi pus semnul exclamării după îndemnul precedent, dar știu cât de greu se schimbă tiparul mental după o anumită vârstă. Și apoi, la ce bun? Se schimbă lumea dacă o privești altfel? Viața de imigrant nu e ușoară; te-ai străduit atâta timp să te integrezi și să-ți croiești o cale spre împlinire. Adaptarea la o lume nouă presupune și o doză de conformism care uneori, în timp, se adâncește și estompează capacitatea de discernământ și spiritul critic. Nu suferă percepția realității imediate, mai degrabă înțelegerea fenomenelor ample și cu desfășurare graduală. Imigranții ca tine, întreprinzători și loiali, sunt un câștig pentru țara gazdă.
Din nefericire există și alt fel de imigranți, care nu se integrează și consideră țara gazdă drept o pradă. Numărul lor a crescut simțitor, nu numai datorită deciziei luată de Frau Merkel. Câțiva ani mai devreme, în 2012, Curtea Europeană a Drepturilor Omului din Strasbourg a hotărât că țările din UE au obligația să îi recupereze pe migranții care încearcă să traverseze Marea Mediterană spre Europa (chiar dacă se află la numai 200 de metri distanță de coasta Libiei) și să îi aducă pe continent pentru a solicita statutul de refugiat. Hotărârea a fost luată după ce o navă de coastă italiană a interceptat un transport de imigranți ilegali și i-a trimis înapoi în Libia, la locul unde s-au îmbarcat. CEDO a obligat Italia să plătească 15.000 de euro fiecărui imigrant împiedicat să debarce în Sardinia. Amenda a reprezentat o mană cerească pentru pasagerii acelui transport, marea majoritate din Somalia și Eritrea. O asemenea sumă, în țările respective, înseamnă peste zece ani de salarizare de persoană. Mesajul a fost clar: veți fi în câștig indiferent dacă reușiți sau nu să ajungeți în Europa, trebuie doar să riscați puțin. Zic puțin deoarece ambarcațiunile operate de Médecins Sans Frontières și alte organizații patrulează de atunci Mediterana, îi preiau pe pasageri și îi aduc în Italia sau Spania. Restul este o formalitate. Intră în funcțiune robinetul asigurărilor sociale și nimeni nu insistă asupra integrării. Nu există un efort susținut de a-i transforma pe acești imigranți în cetățeni întreprinzători și loiali, ca tine, iar această omisiune a devenit fatală.
Și mai destructivi sunt însă autohtonii influenți și puternici din politică, presă, învățământul superior, industrie și finanțe. Nu numai din Germania, din tot Occidentul. Participanții la această suprastructură cooperează animați de o mare pasiune comună: puterea de manipulare și control asupra celorlalți. Elite narcisiste s-au specializat în confecționarea de crize imaginare, falsificarea realității și rescrierea istoriei.
Nu știu cum să închei. M-a cuprins un sentiment de stinghereală și mă întreb, ce rost are această scrisoare? Am început gândindu-mă că parcurgem un crepuscul îndelungat și mi-au venit în minte versurile poetului Dylan Thomas.
Să nu păşeşti supus spre noaptea mare Ci arde-ţi bătrâneţea cu larmă la apus Ridică-te împotriva luminii care moare. Înţelepţii ştiu bine că nopţii viaţa e datoare Dar cum n-au adus lumină prin vorbe, nici prin pilde Tot nu pășesc supuşi în acea noapte mare. Cei liberi întru toate, cântându-şi zboru-n soare, Ce-apoi au înţeles că s-au pierdut pe cale, Nu pășesc nici ei supuși spre noaptea mare. Şi acuma tu, bătrâne, pe culmea-ndurerării, Blestemă-mă, mă mângâie cu lacrimi, te implor Şi nu păşi supus nici tu spre noaptea mare, Ci-nalţă-te-n revolta luminii care moare.