Scurtul drum al luminii către întuneric - episod 4

Singura carte în română despre maladiile lumii contemporane. Interesul editurilor de a o publica? Inexistent.

Cea mai de succes manipulare a avut loc în 2017, când o echipă trimisă de National Geographics în zona arctică a Canadei a filmat un urs polar descărnat și aparent muribund. Secvența a fost subtitrată cu explicația “Astfel arată schimbările climatice“ și a ajuns la 2,5 miliarde vizualizări.

Totuși unii biologi mai puțin impresionabili au acuzat redacția venerabilei reviste de o grosolană inducere în eroare. Filmarea nu oferă nicio dovadă că starea ursului s-ar fi datorat schimbărilor climatice; la fel de bine putea fi cauzată de bătrânețe, boală, sau o condiție degenerativă. După un an a venit și admisia din partea Cristinei Mittermeier, co-realizatoarea filmării: “Nu pot afirma că acel urs era înfometat datorită schimbărilor climatice. Poate am greșit ne-relatând întreaga poveste. Noi căutam o imagine care să prezică viitorul și nu știam ce se întâmplase de fapt cu acel urs.”

Spre deosebire de ghicitoarea de cartier care ocazional mai citește și vești bune în bobii ei, clarvăzătorii din presă prezic numai dezastre. Mass-media nu urmărește investigarea realității, călărește o coadă de mătură și conjură un viitor catastrofal. Știința partizană urmează același traseu. Steven Armstrup, un cercetător al habitatului urșilor polari, a efectuat în 2007 o modelare statistică de pe urma căreia a prezis că populația globală de urși polari va scade cu 67% până la mijlocul secolului. Realitatea, cel puțin până acum, stă altfel. Populația acestei specii era estimată în 1993 la aproximativ 25.000 exemplare ca valoare mediană. În 2008, când ursul polar a fost desemnat specie protejată, New York Times menționa aceeași cifră. O altă estimare efectuată de Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii în 2015 plasează valoarea mediană la 26.000. Raportul din 2018 intitulat “Situația ursului polar” menționează o estimare mediană de 29.500, dar cu un interval sporit de eroare relativă. Toate aproximările bazate pe observații din teren și extrapolări realiste propun cifre curente relativ mari, staționare sau în ușoară creștere față de nivelul din 2015. Steven Armstrup trăiește posac din 2007 și numai dispariția la timp a cât mai multor urși polari l-ar mai putea binedispune.

Catapultarea lui Al Gore la rangul de profet global s-a produs după lansarea filmului “Un adevăr incomod” premiat cu Oscar în 2007. Capodopera sa conține atâtea erori și exagerări încât astăzi a devenit o relicvă stingheritoare, dar la vremea respectivă i-a oferit o platformă globală pentru emiterea unui număr de predicții spectaculos de false și mai ales  utilă pentru acumularea unei averi impresionante. La părăsirea funcției de vicepreședinte averea sa era estimată la două milioane dolari, de unde a urcat la peste trei sute în 2013. Filmul a costat un milion și a avut încasări de 50 milioane, iar tariful pentru cuvântări la conferințe și apariții publice se ridică la 175.000 dolari bucata. Pe de altă parte este adevărat că Al Gore are nevoie de tot ce poate strânge pentru plata facturii de curent: consumul lui de electricitate este de 34 ori mai mare decât al unui american obișnuit.

Profetul în vogă la ora de față se numește Greta Thunberg, adolescenta din Suedia care de la cincisprezece ani se luptă cu dragonul de carbon. Mama ei, și ea tot activistă de mediu, descrie în cartea intitulată “Scene din inimă. Viața noastră pentru climă”: „Greta poate vedea ceea ce alții nu pot. Ea poate vedea dioxidul de carbon cu ochiul liber. Îl vede cum iese pe coșurile de fum și transformă atmosfera într-o groapă de gunoi.”

Dioxidul de carbon este un gaz inodor și incolor imposibil de observat cu ochiul liber, dar un asemenea detaliu nu poate stăvili o carieră de vedetă climatică. În numai un an Greta a inițiat o mișcare internațională de chiul organizat pentru ca elevii să protesteze împotriva dioxidului de carbon în timpul orelor de școală, a fost invitată la ONU și Uniunea Europeană pentru a ține discursuri acuzatoare și trei membri ai parlamentului norvegian au nominalizat-o la premiul Nobel pentru pace. Revista Time i-a publicat fotografia pe copertă proclamând-o „lider al generației viitoare” și i-a acordat titlul de om al anului 2019, inaugurând primul laureat complet fără merit, virtute, sau realizări notabile. A fost de fapt un premiu acordat enormei mașinării mediatice, căreia îi aparține însăși Time, responsabilă de transformarea tinerei mediocrități într-o vedetă globală.

Cazul ei este un agitprop clasic - propagandă agitatorică în cea mai curată tradiție sovietică. Tehnica a fost inventată de bolșevici și constă în răspândirea de propagandă politică cu ajutorul mijloacelor de comunicare în masă, de la presă, pamflete, piese de teatru mobilizatoare, literatură, panouri vizuale, până la filme și alte forme artistice cu mesaj politic explicit. Prezentarea mesajului se face prin intermediul unor idei, situații, sau personaje simplificate la extrem și aflate într-o încleștare pe viață și pe moarte, în esență dintre virtutea perfectă și răul absolut. Pentru extinderea rețelei de agitație orală bolșevicii s-au folosit în premieră de mijloace moderne de transport cum ar fi trenul și vaporul. Artiștii și actorii de la bord debarcau periodic în localitățile de pe traseu, împărțeau localnicilor broșuri, foi volante, afișe, alte materiale de propagandă și prezentau piese moralizatoare de teatru scurt pe scene improvizate. Sceneta J'Accuse interpretată de Greta Thunberg la ONU, cu patos și fără îndoială sincer, a fost un exemplu strălucit de agitprop televizat la nivel planetar. Traversarea Atlanticului din America spre Europa, pentru a evita folosirea avionului, împreună cu transformarea călătoriei într-un eveniment mediatic viral este alt exemplu de agitprop descins din trenurile și ambarcațiunile sovietice. De aceea desemnarea Gretei Thunberg drept persoana anului 2019 a venit cât se poate de firesc, tot ca un act de agitprop, în continuarea tradiției sovietice de a fabrica eroi și modele precum Alexei Stahanov sau Pavlik Morozov. Printre candidații la titulatura de “om al anului 2019” s-a numărat și mișcarea protestatară pentru democrație din Hong Kong. Chinezii iubitori de libertate erau singurii cu adevărat îndreptățiți la recunoaștere și recunoștință internațională, dar libertatea și democrația nu sunt valori bolșevice. A fost preferată o marionetă cu amvon.

Marc Reisinger, psihiatru și antropolog belgian care predă la Université libre de Bruxelles, a fost intrigat când a aflat de Greta Thunberg. A reușit să vorbească puțin cu ea în aprilie 2019 cu ocazia unei manifestații din Stockholm, dar discuția s-a încheiat abrupt și i-a relevat ceva neașteptat și deprimant.

“Un marș climatic condus de Greta Thunberg a traversat Bruxelles în luna februarie. Eram acolo și chestionându-i pe tinerii participanți mi-am dat seama că aceștia nu cunoșteau cauzele lucrului împotriva căruia protestau: încălzirea globală. O săptămână mai târziu am intervievat un profesor de liceu care își încuraja elevii să demonstreze pentru climă. Nici el nu știa mai multe decât elevii săi. Presupunând că este mai bine să mergi direct la Dumnezeu decât să treci pe la sfinți am luat decizia să o intervievez personal. Am zburat la Stockholm, unde ea conduce greva școlară din fiecare vineri a săptămânii în fața parlamentului suedez. Nu am avut noroc, plecase cu trenul ca să demonstreze la Berlin. Fiind încăpățânat de felul meu am revenit săptămâna următoare. Victorie, Greta este la locul ei și stă de vorbă cu un mic grup de francofoni. Aștept să-mi vină rândul.

‘Te-am văzut la Bruxelles, era multă lume... Am auzit cum îi sfătuiai pe tineri să studieze clima. Aș vrea să vorbim puțin despre acest lucru, dacă ești de acord…’ Ea aprobă din cap dar am impresia că este timidă, nu se simte în largul ei. Am impresia că gura spune ‘da’, însă capul gândește ‘nu’. În acest moment își dă jos căciula. E un semnal. O femeie blondă cu ochelari, cu vârsta în jur de 50 de ani, apare imediat lângă noi arborând un zâmbet fals. Urmărise întreaga scenă din apropiere, s-a aflat tot timpul la câțiva metri distanță.

‘Salut, îmi pare rău, dar avem ceva important de făcut acum. Trebuie să plecăm, mulțumim…’ Acesta a fost sfârșitul interviului. O gardă de corp îmbrăcată în negru - care poate fi observată în înregistrarea video - le însoțește pe femei câțiva metri mai departe. Scopul a fost îndepărtarea Gretei de întrebările mele. Spre deosebire de interacțiunea ei cu demonstranții din Bruxelles, Greta nu a răspuns la întrebările pe care i le-am pus. Mi-a lăsat impresia unei fetițe stinse, lipsită de pasiune și manipulată de adulți deranjați... un copil terorizat. E programată pentru discursuri apocaliptice și provocatoare, nu mai lungi de câteva minute, în fața persoanelor importante și influente din lume. Un conducător climatic ciudat, care nu acceptă să fie interogat în legătură cu clima. Nu este permisă decât prosternarea în fața ei, iar liderii lumii nu ezită: Angela Merkel, Emmanuel Macron, Jean-Claude Juncker, juriul premiului Nobel, oare pe când și papa? Am fost acuzat de ‘deturnarea’ tinerilor protestatari. Astăzi sunt acuzat de blasfemie. Dar ceea ce văd este o mulțime de oameni orbi conduși de o persoană oarbă, la fel ca în parabola biblică.” — J’ai tenté d'interviewer Greta Thunberg

Întrebare la radio Erevan: — Este adevărat că insulele din zona tropicală a Pacificului se scufundă fără speranță datorită încălzirii globale?

— Este adevărat, dar numai acele insule din zona tropicală a revistei Time.

Antonio Guterres, secretarul general al ONU, ilustrează urgia cu o privire posacă îndreptată spre lume în timp ce apele haine dimprejurul insulei Tuvalu îi cuprind genunchii într-un clește reumatic.

Articolul lămuritor din Time, publicat în iunie 2019, descrie cum se cuvine drama micuțelor Atlantide. Însă în realitate Tuvalu, împreună cu numeroase alte insule din zona tropical pacifică, nu se scufundă. Dimpotrivă, cresc în suprafață. Un studiu publicat cu un an înaintea articolulului apărut în Time arată că “suprafața insulei Tuvalu a crescut cu 2,9% în ultimii patruzeci de ani”. Alt studiu, de asemenea difuzat în 2018, ia în considerare situația altor atoli din Pacific și sumarizează astfel: “În ultimele decenii insulele atol nu au prezentat semne extinse de destabilizare fizică în fața creșterii nivelului apei oceanice. O reanalizare a datelor disponibile care descriu 30 de atoli din Pacific și Oceanul Indian, inclusiv 709 insule, arată că niciun atol nu a pierdut din suprafața terestră și că 88,6% din insule au fost stabile sau au crescut în suprafață în timp ce doar 11,4% s-au micșorat.“ Din acest motiv radio Erevan recomandă să evitați atolii administrați de revista Time. În schimb amatorii de vacanțe exotice îi pot vizita în siguranță pe cei din Pacific.

Clerul suprem al încălzirii globale are reședința la ONU. Nu este o simplă figură de stil. Rajendra K. Pachauri, șef al IPCC timp de treisprezece ani, a fost nevoit să-și dea demisia în 2015 datorită unui scandal în care a fost acuzat de hărțuirea sexuală a unei femei aflată în subordinea sa. El și-a exprimat crezul în scrisoarea de rămas bun: „Protejarea planetei Pământ, supraviețuirea tuturor speciilor și sustenabilitatea ecosistemelor noastre reprezintă pentru mine mai mult decât o misiune. Înseamnă religia mea, dharma mea.”

În spatele acestei religii există o motivație mai lumească. Ottmar Edenhofer, mandarin de vârf al IPCC, a explicat pentru ziarul Neue Zürcher Zeitung într-un interviu din 2010.

“Edenhofer: Practic este o mare greșeală să discutăm politicile climatice separat de principalele teme ale globalizării. Întâlnirea climatică la vârf de la Cancun care va avea loc la sfârșitul lunii nu este o conferință despre climă, ci una dintre cele mai mari conferințe economice după cel de-al doilea război mondial. De ce? Deoarece avem 11.000 gigatone de carbon în rezervele de cărbune din solul de sub picioarele noastre, iar noi trebuie să emitem doar 400 gigatone în atmosferă dacă vrem să aderăm la ținta de 2 grade Celsius. De la 11.000 la 400 nu putem ocoli faptul că majoritatea rezervelor de combustibili fosil trebuie să rămână în pământ.

NZZ: Aceasta înseamnă o expropriere de facto a țărilor cu resurse naturale și duce la o traiectorie foarte diferită față de cea adoptată în urma politicilor de dezvoltare de până acum.

Edenhofer: În primul rând țările dezvoltate au expropriat practic atmosfera comunității mondiale. Dar trebuie să spunem în mod clar că noi redistribuim de fapt bogăția lumii prin politici climatice. Evident că proprietarii de cărbune și petrol nu vor fi entuziasmați de acest lucru. Trebuie să ne eliberăm de iluzia conform căreia politica climatică internațională ar fi o politică de mediu. Politica climatică internațională nu are aproape nimic de-a face cu politica de mediu, cu probleme cum ar fi defrișarea pădurilor sau gaura de ozon.” — Klimapolitik verteilt das Weltvermögen neu

Ideea fundamentală este clar exprimată: noi redistribuim bogăția lumii prin politici climatice. Mantra cu dioxidul de carbon care distruge planeta nu e altceva decât o fațadă pentru beția de putere a unor birocrați zeloși. Confesiunile lui Pachauri și Edenhofer dezvăluie adevărata natură a întregului eșafodaj construit în deceniile recente. Încălzirea globală este în primul rând o religie politică. Este, pentru o concretizare a fiecărui termen în parte, un soi de puritanism tehnocratic.

Cineva cu simțul umorului a descris odată puritanismul drept o credință care susține că diavolul trebuie să fi inventat înghețata deoarece are un gust prea bun. Spus mai prozaic puritanismul aduce cu un cult al vinovăției. În acest sens a devenit sindromul contemporan al idolatrizării Pământului, în tandem cu diabolizarea ființei umane, o formă nouă de puritanism secular. Cultul încălzirii globale preia perspectiva centrală a puritanismului – ființele umane păcătoase alcătuiesc un centru diabolic al existenței și activitatea lor riscă să provoace consecințe catastrofale într-o dramă cosmică – adăugând o poleială științifică. De aici provine denunțul lucrurilor care ameliorează existența umană drept risipitoare și iresponsabile. Vechii puritani tunau și fulgerau în numele lui Dumnezeu, pe când noua variantă se ridică împotriva semenilor în numele naturii.

Aspectul tehnocratic al încălzirii globale nu ține numai de faptul că promotorii și liderii acestui cult aparțin unei tehnocrații politice, mediatice și științifice decuplate de viața și aspirațiile oamenilor. La bază se află opoziția ireconciliabilă dintre viziunea tehnocratică și viziunea democratică. Această caracteristică devine evidentă de îndată ce luăm în considerare felul în care decurge dezbaterea științifică. Cei ce exprimă rețineri sau opoziție la sugestia că omul ar fi un factor determinant al schimbărilor climatice sunt adepți ai unui dialog deschis, onest și în care toți participanții dezbat pe picior de egalitate. În temeiul acestei viziuni democratice nimeni nu este exclus sau depunctat apriori funcție de concluzii și fiecărui participant i se acordă prezumpția de legitimitate. Nu există o grilă de selecție funcție de rezultatul dorit de unii sau alții. Valoarea unei teorii rezultă numai din capacitatea ei de a explica, modela, sau prezice corect fenomenul natural în cauză. Viziunea tehnocratică asupra dialogului este un oximoron deoarece tehnocrația nu prețuiește dialogul, ci consensul. În special consensul stabilit la vârf și diseminat cu forța în jos. Viziunea tehnocratică pune doctrina mai presus de realitate; sărăcește, nivelează și crează servitute față de o castă atotcunoscătoare.

Pentru a ajunge la rezultate viabile știința trebuie lăsată în pace să trieze singură falsul de adevăr. Ea dispune de mecanisme proprii de decantare și validare, calibrate îndelung pe parcursul secolelor. În niciun caz nu are nevoie de intervenții părtinitoare dinafară. Ideologizarea științei este o cale sigură de a conferi minciunii o aură de respectabilitate.

Dacă apreciați această carte, susțineți PERISCOP cu o mică donație. Contribuția dumneavoastră ajută mult.

Puteți dona orice sumă doriți. Eventual 10, 15, sau 20 de lei, prin virament bancar în contul cu următoarele date:

Raiffeisen Bank S.A.
Borcean Emil
Cod IBAN: RO13 RZBR 0000 0600 1987 0221

(necesar numai dacă donați dinafara României)
Cod BIC: RZBRROBU

Vă mulțumesc și sper să reveniți.