Scurtul drum al luminii către întuneric - episod 5

Singura carte în română despre maladiile lumii contemporane. Interesul editurilor de a o publica? Inexistent.

Lumea-ntreagă e-o calamitate

- Cincizeci de ani de predicții false -

Cei născuți după 1980 au crescut la sânul unei mari călduri și nu au auzit decât despre ghețari sleindu-se necontenit, oceane înghițind atoli, urși polari stingându-se înfometați și triști… numai năpaste grozave pricinuite de încălzirea globală. S-a uitat că omenirea mai fusese diagnosticată cu agonie și extincție grabnică, însă atunci era la modă prohodul după partitura răcirii globale. Viceversa! ar exclama Lefter Popescu buimăcit de răsucirea consensului cioclopedic. Așadar să răsfoim cincizeci de ani de certitudini și predicții când reci, când fierbinți, toate catastrofice și false. Ca prin miracol omenirea încă mai există, sfidând expertiza atâtor minți luminate.

1967: Foamete cumplită, inevitabilă până în 1975 — Este prea târziu pentru a mai evita o FOAMETE GLOBALĂ. Trebuie neapărat redusă populația, sunt necesare sterilizări forțate. Prezicere a omului de ȘTIINȚĂ Paul Ehrlich, biolog la universitatea Stanford.

1969: Până în 1989 toată lumea va dispare într-un nor albastru de aburi — Creșterea necontrolată a populației, hrana globală limitată și contaminarea planetei vor duce la dispariția tuturor într-un nor albastru în cel mult 20 de ani. Omenirea scapă numai dacă este EXTREM DE NOROCOASĂ. Același Paul Ehrlich, om de ȘTIINȚĂ și biolog la universitatea Stanford.

1970: Până în 2000 se instaurează o nouă eră glaciară — Soarele va deveni invizibil datorită poluării. AVERTISMENT: întreaga rețea hidrografică din SUA se va epuiza dacă vor crește generarea de curent electric și consumul de apă necesar la răcirea utilajelor. "Noi consumăm mai mult oxigen decât produce vegetația.” Măsuri de luat: controlul creșterii populației și reducerea nivelului de trai, din cauza cărora se consumă prea multe resurse. James P. Lodge Jr., om de ȘTIINȚĂ la centrul național pentru cercetări atmosferice din Boulder, Colorado.

1970: Apa va fi distribuită pe cartelă cel târziu până în 1974, iar mâncarea la fel cel târziu până în 1980 — EXPLOZIV: oceanele vor muri în mai puțin de zece ani. Nivelul de DDT din țesuturile grase ale americanilor a crescut atât de mult încât urmează să cauzeze ciroza ficatului și vătămări ale creierului. Omniprezentul Paul Ehrlich, om de ȘTIINȚĂ și biolog la universitatea Stanford.

1971: Vine o nouă eră GLACIARĂ —  Praful fin emanat în atmosferă de arderea combustibililor fosili va bloca soarele atât de mult în următorii cincizeci de ani încât temperatura medie va scade cu 3,33 grade Celsius. Se va declanșa o nouă eră glaciară dacă scăderea de temperatură va dura între cinci și zece ani. Declanșarea unei noi ere glaciare va duce la inundarea zonelor de coastă maritimă, ceea ce va provoca o scădere și mai precipitată a temperaturilor facilitând formarea de ghețari uriași care vor acoperi suprafețe enorme. Semnal de alarmă tras de doctorul S. I. Rasool, om de ȘTIINȚĂ la NASA. Dr. Gordon F. MacDonald, alt om de ȘTIINȚĂ, îl descrie pe doctorul Rasool drept un "fizician de prim RANG, specializat în studii ATMOSFERICE".

1972: Noua GLACIAȚIUNE vine până în 2070 — Scrisoare adresată președintelui Nixon în decembrie, prin care 42 oameni de ȘTIINȚĂ de vârf din SUA și Europa avertizează asupra unei iminente RĂCIRI climatice, de o magnitudine nemaiîntâlnită.

1974: Noua GLACIAȚIUNE vine repede — SATELIȚII indică apropierea cu repeziciune a unei noi GLACIAȚIUNI. O analiză preliminară efectuată de doi oameni de ȘTIINȚĂ europeni, climatologii George și Helena Kukla, arată că stratul de zăpadă și gheață de pe planetă a crescut cu 12% în intervalul 1967-1972. Observația este în concordanță cu alte schimbări climatice pe termen lung. Toate sugerează faptul că temperaturile medii globale sunt acum în scădere după ce au atins un apogeu în perioada 1935-1955. Rata de creștere a acumulărilor de zăpadă și gheață este mult mai rapidă decât s-a anticipat.

1974: Altă GLACIAȚIUNE? — Temperaturile globale medii au scăzut cu 1,43 grade Celsius începând din anii 1940. Cu toate că cifra reprezintă o estimare, ea este confirmată de alte observații convingătoare. CLIMATOLOGII George și Helena Kukla au analizat datele furnizate de sateliți pentru emisfera nordică și au descoperit că suprafața acoperită de zăpadă și gheață a crescut brusc în 1971, cu 12%, iar creșterea persistă de atunci. Zone din insula Baffin și arcticul canadian erau odată complet uscate pe timpul verii, dar în prezent sunt complet acoperite de gheață și zăpadă pe tot timpul anului. Indicii grăitoare există pretutindeni, de la persistența și grosimea banchizelor de gheață din jurul Islandei până la migrația spre sud a mamiferelor numite tatu din zona Midwest a SUA. Un număr în creștere de oameni de ȘTIINȚĂ crede că numeroasele fluctuații meteorologice din prezent țin de o vastă transformare climatică. Meteorologii care calculează temperaturile medii pe glob au observat că acestea au scăzut treptat în ultimele trei decenii în pofida variațiilor regionale. Tendința nu arată semne de ameliorare.

1974: Subțierea stratului de OZON, un mare pericol pentru viață și natură — Profesorul T. M. Donahue de la universitatea din Michigan a depus mărturie în fața Congresului american, afirmând că viața pe planetă este în mare pericol datorită tehnologiilor moderne. El s-a referit în mod specific la gazul numit freon folosit în sprayuri și ca răcitor în frigidere și aparatele de aer condiționat. Potrivit profesorului acest gaz emanat de tehnologia umană a subțiat în mod semnificativ stratul de ozon din atmosfera superioară, ceea ce va duce la o creștere masivă a incidențelor de cancer de piele pe care le-a estimat la cel puțin 8000 până în 1990. Profesorul a mai spus că hrănirea cu grâne a unei populații în creștere duce la un consum excesiv de protoxid de azot, care scade astfel din componența stratului de ozon.

În 1987 a fost adoptat un tratat internațional cunoscut drept Protocolul de la Montreal în urma căruia s-a limitat folosirea clorofluorocarburilor în aparatura casnică și industrială. Ele au fost interzise în 1996 în mai toate țările dezvoltate. Tratatul a fost prilejuit de îngrijorări legitime, dar exagerate, conform cărora clorofluorocarburile (CFC-uri, o clasă de agenți frigorifici în larg uz pe atunci) și alți compuși chimici se ridică în stratosferă și distrug moleculele de ozon. Aceste molecule, denumite simplu “strat de ozon”, protejează Pământul de un exces al radiațiilor ultraviolete-B (UVB) emise de soare. Subțierea stratului de ozon observată pe parcursul anilor 1980 a încetat la începutul anilor 1990, prea curând pentru a credita Protocolul de la Montreal pentru schimbare. Raportul din 1998 al Organizației Meteorologice Mondiale (OMM) menționa că „tendința descendentă liniară observată în anii 1980 nu a continuat; coloana totală de ozon a rămas aproape constantă…” Același document amintește și de creșterea concentrațiilor de CFC în stratosferă pe parcursul întregii perioade până la data raportului. Observația conferă credibilitate ipotezei conform căreia variațiile naturale explică mai bine fluctuațiile stratului de ozon.

Temuta creștere a radiațiilor UVB la nivelul solului nu s-a materializat. OMM a admis în 2007 că nu au fost detectate tendințe semnificative pe termen lung. „Diminuarea ozonului a fost relativ mică în afara regiunilor polare și de aceea creșteri ale radiațiilor ultraviolete datorită acestui factor sunt dificil de separat de creșterile cauzate de alți factori, cum ar fi variațiile stratului de nori și aerosoli.” Altfel spus impactul descreșterii ozonului prin amplificarea radiațiilor UVB asupra regiunilor populate este atât de mic încât devine greu detectabil. Temerile referitoare la creșterea incidențelor de cancer de piele nu au fost confirmate. Statisticile Institutului Național al Cancerului din SUA arată că incidențele de melanomă malignă și mortalitatea cauzată de această boală, în creștere în perioada precedentă diminuării stratului de ozon, au stagnat pe timpul crizei ozonului.

Niciun ecosistem sau specie nu au fost grav afectate. Nici măcar în Antarctica, unde se produc anual cele mai mari pierderi sezoniere. Al Gore a publicat în 1992 cartea intitulată „Earth in the Balance” în care povestește despre efectele oftalmologice ale găurii de ozon. „Vânătorii [din Antarctica] raportează că găsesc iepuri orbi, iar pescarii că prind somoni orbi.”

1976: Cartea despre RĂCIRE — CLIMATOLOGUL Stephen Schneider de la centrul național pentru cercetări atmosferice din Boulder, Colorado, a publicat o carte UTILĂ și IMPORTANTĂ reflectând CONSENSUL comunității ȘTIINȚIFICE. Schneider îl citează pe climatologul Red Bryson cu a sa observație despre perioada 1930-1960, "cea mai anormală perioadă din ultima mie de ani - anormal de blândă". Condițiile prelungite și constante de vreme caldă din emisfera nordică au făcut posibile atunci recolte record de grâu și alte cereale în SUA, Uniunea Sovietică, nordul Indiei și Pakistanului, însă acum ne îndreptăm rapid către o răcire fără precedent.

1978: Grup internațional de specialiști constată că tendința de RĂCIRE, veche de 30 ani, continuă neabătut în emisfera nordică — Articol din New York Times, 5 ianuarie 1978.

1980: Ploile acide distrug formele de viață lacustre — Raymond Robinson, ministru adjunct al protecției mediului, afirmă că ploile acide au omorât peștii din lacurile situate în estul Canadei. Robinson învinuiește centralele electrice pe cărbuni din SUA pentru formarea ploilor acide.

1988: James Hansen anunță încălzirea globală — Punctul de inflexiune. Omul de ȘTIINȚĂ James Hansen de la NASA anunță ÎNCĂLZIREA GLOBALĂ, după o perioadă de aproape 15 ani de RĂCIRE GLOBALĂ. Hansen prevede o înmulțire a secetelor din regiunea Midwest-ului american în deceniul următor, însă ultimul an cu adevărat secetos din Midwest a fost chiar 1988, iar următorii au fost caracterizați de precipitații crescânde.

Hansen a mai prezis și creșterea numărului de zile călduroase din capitala SUA, de la 35 pe an (cu temperaturi mai mari de 32°C) la 85. În realitate s-a înregistrat un vârf în 1911, iar de atunci numărul anual de zile călduroase din Washington, DC, s-a înscris pe o tendință descendentă.

Hansen a prezis același lucru pentru întreaga regiune Midwest, dar numărul anual de zile călduroase a atins un vârf în 1936 și apoi s-a înscris pe o tendință descendentă.

Hansen a mai prezis, tot în 1988, creșterea nivelului oceanelor cu 0,30 până la 1,82 metri în următoarele decenii. Însă măsurătorile din satelit arată că media anuală de creștere a nivelului mărilor și oceanelor este de 0,0034 metri pe an (sau 3,4 milimetri), ceea ce cumulat pentru perioada 1993-2021 înseamnă 0,0952 metri.

NOTĂ: Cifrele de mai sus au fos culese în 2021 de pe site-ul NASA specificat anterior. Acum, în decembrie 2023, același site menționează o creștere totală a nivelului mărilor și oceanelor de 0,1005 metri comparativ cu 1993. Chiar și această cifră este semnificativ mai mică decât cei 0,30 până la 1,82 metri preziși de Hansen.

1988: Insulele Maldive vor dispare complet sub apă peste 30 de ani — O creștere treptată a nivelului oceanului amenință să scufunde complet această națiune din oceanul indian, compusă din 1.186 de insule mici. Sfârșitul Maldivelor și al celor 200.000 de locuitori ar putea veni mult mai devreme dacă rezervele de apă potabilă se vor epuiza până în 1992, așa cum a fost pronosticat.

1989: Ridicarea nivelului mărilor și oceanelor va rade națiuni întregi de pe fața pământului până în anul 2000 — Un funcționar ONU de rang înalt însărcinat cu probleme de mediu a declarat că națiuni întregi ar putea dispare de pe fața pământului dacă tendința de încălzire globală nu va fi stopată până în anul 2000.

1989: Autostrada West Side din orașul New York va fi sub ape până în 2019 — Într-un articol publicat în 2001 de revista Salon autoarea rememorează o conversație mai veche cu Jim Hansen. El prezisese atunci că autostrada West Side din New York va fi complet sub apă până în 2019, iar restaurantele vor avea afișat la intrare anunțul "Apă potabilă numai la cerere".

1990: Ploile acide nu reprezintă o criză de mediu — Un studiu amplu desfășurat pe parcursul a zece ani la solicitarea Congresului american concluzionează că ploile acide ar trebui considerate drept "o problemă pe termen lung" necesitând limitarea poluării, dar nu reprezintă o criză ecologică așa cum au susținut unii oameni de știință.

1995: New York Times anunță că majoritatea plajelor de pe coasta de est a SUA vor dispare până în 2020 — Litania de nenorociri este mai lungă și include inundații, secete, invazii de insecte, sfrijirea ghețarilor, o penurie larg răspândită de hrană și apă potabilă. Predicțiile provin de la un regiment de oameni de ȘTIINȚĂ afiliați la IPCC, sanctuarul ONU dedicat încălzirii globale.

2000: Copiii nu vor mai ști ce este zăpada — Ziarul de stânga The Independent anunță că zăpada este pe cale de dispariție în Marea Britanie. Omul de ȘTIINȚĂ David Viner de la departamentul de cercetări climatice al universității Anglia de Est anunță că zăpada se va rări considerabil în câțiva ani, iar copiii nu vor mai ști ce este ninsoarea.

2001: Zăpada de pe muntele Kilimanjaro va dispare până în 2020 — Geologul Lonnie Thompson de la universitatea din Ohio afirmă că stratul de gheață și zăpada care acoperă muntele Kilimanjaro se va topi complet între 2010 și 2020. Acesta fiind un pronostic conservator, topirea se va produce probabil mai devreme.

Muntele Kilimanjaro în 2020:

2002: Foamete peste zece ani — Ziarul de stânga The Guardian publică un articol care afirmă că foametea poate fi evitată numai dacă bogații încetează să mănânce pește, carne și lactate, altfel lumea va fi confruntată cu o criză alimentară de proporții în următorii zece ani. Animalele crescute de fermieri, în special vitele, consumă prea multe cereale și rămân prea puține grâne pentru oameni. Tot ele beau și prea multă apă și din acest motiv seacă acviferele.

2004: Marea Britanie va avea o climă siberiană până în 2020 — The Guardian anunță că schimbările climatice din următorii douăzeci de ani ar putea duce la o catastrofă globală, cauzând milioane de morți în războaie și dezastre naturale. Într-un raport secret al Pentagonului obținut de presa britanică se spune că orașe importante din Europa vor dispare sub ape, în timp ce o climă siberiană va descinde asupra Marii Britanii până cel târziu în 2020. Totul va fi asezonat cu un conflict nuclear, o mega-secetă, foamete și răzmerițe în întreaga lume.

2008: Gheața din Arctica va dispare până în 2018 — Prolificul James Hansen anunță că Arctica nu va mai fi acoperită de gheață pe timpul verii în următorii cinci până la zece ani. Deputatul Ed Markey (partidul Democrat) din Congresul american îl declară pe Hansen un "profet climatic”.

2008: Al Gore prezice dispariția stratului de gheață de la polul nord în următorii cinci ani — Al Gore anunță pe 14 decembrie 2008, în fața unei audiențe TV germane, că întregul areal al polului nord va fi complet lipsit de gheață în cel mult cinci ani.

Arealul arctic în decembrie 2018, imagine a centrului național de date climatice afiliat universității Boulder din Colorado:

Dacă apreciați această carte, susțineți PERISCOP cu o mică donație. Contribuția dumneavoastră ajută mult.

Puteți dona orice sumă doriți. Eventual 10, 15, sau 20 de lei, prin virament bancar în contul cu următoarele date:

Raiffeisen Bank S.A.
Borcean Emil
Cod IBAN: RO13 RZBR 0000 0600 1987 0221

(necesar numai dacă donați dinafara României)
Cod BIC: RZBRROBU

Vă mulțumesc și sper să reveniți.