Stirpea lui Adolf nu s-a stins
Hamas înfulecă în subteran în timp ce deasupra înfometează pe restul și o incursiune în trecut.
În articolul precedent am vorbit despre înscenarea din Taybeh și manipularea opiniei publice prin intermediul unor imagini în care un copil palestinian născut cu paralizie cerebrală a fost prezentat drept victimă a campaniei de înfometare a populației din Gaza, chipurile inițiată de Israel. Adevărata înfometare o întreține însă Hamas, iar confirmarea a fost livrată pe 1 și 2 august, când “grupul militant” a difuzat înregistrări video cu unul dintre cei 20 de ostatici evrei încă aflați în detenție. Evyatar David a fost capturat cu ocazia atrocităților din 7 octombrie 2023, după ce a rămas în urmă încercând să salveze alți evrei răniți. Acum are 24 de ani și arată ca un deținut dintr-un lagăr de concentrare nazist. Aici este filmat de Hamas cum își sapă propria groapă într-un tunel subteran.
Totuși să nu denaturăm realitatea. În acele tuneluri se poate mânca bine și nutritiv, cu condiția să faci parte din Hamas. Următoarea înregistrare prezintă satisfacția culinară a luptătorilor anti-sioniști după ce au jefuit ajutoarele umanitare destinate celor de deasupra.
Ați auzit de Sarah Awaidah? Are 30 de ani, este palestiniană și locuiește în estul Ierusalimului. În ultimul an s-a dedicat livrării de alimente pentru populația din nordul Fâșiei Gaza, ajutată de organizația regională Multifaith Alliance și în coordonare cu autoritățile israeliene. Sistemul ei evită Hamas și șleahta de contractori privați care au transformat foametea într-o afacere profitabilă. Astfel au fost hrănite peste 100.000 de familii palestiniene.
După ce am livrat 346 de camioane cu ajutoare între septembrie 2024 și februarie 2025, am ajuns la 100.622 de familii. Am decis să intensificăm distribuția pe 30 iunie 2025, într-un moment în care nimeni nu putea aduce nimic în Gaza din cauza jafurilor, haosului și multiplelor obstacole de pe teren.
Metoda? O companie logistică de încredere din Israel transportă bunurile de la portul Ashdod către punctele de trecere Kerem Shalom și Zikim. Alt partener logistic se ocupă de transport în interiorul Gazei, în timp ce personalul lui Awaidah – coordonându-se în timp real cu Israelul – însoțește fiecare transport.
Odată ce ajutoarele trec în Gaza, sunt preluate de un alt partener logistic de încredere și escortate de membrii echipei noastre. Echipele noastre sunt prezente în timpul descărcării și însoțesc ajutoarele de la punctul de trecere până la depozite sigure. În interiorul depozitelor începem distribuția imediat, cu scopul de a livra totul în aceeași zi și cel mult în două-trei zile. Nimic nu este lăsat să zacă.
Efortul ei este condamnat și sabotat acum de profitorii foametei.
Există mulți oameni de afaceri din sectorul privat – unii asociați cu Hamas și alte grupări politice – care încearcă să folosească ajutorul pentru a câștiga milioane. Din cauza lipsei de bunuri și a prețurilor foarte mari, unii fură ajutoarele și le vând pe piață. Alții încearcă să preia controlul asupra rutelor de aprovizionare pentru a putea revinde în folos propriu…
Dacă nu există zahăr în Gaza și noi îl aducem gratuit, ei nu mai pot să-l vândă la prețuri exorbitante, așa că am devenit problema lor…
Am început să primesc amenințări cu moartea – nu doar din Gaza, ci și din Cisiordania… dureros, unele au venit de la oameni în care aveam încredere odată.
Am descoperit chiar că eram într-o relație plină de minciuni. Această persoană făcea parte dintr-o bandă care voia să exploateze operațiunea de ajutor – și a încercat să mă folosească și pe mine. Dar am rămas fermă. M-am asigurat că el și alții ca el nu s-au apropiat niciodată de asta. Iar acum viața mea este în pericol pentru că am refuzat să las sectorul privat să deturneze ajutorul pentru câștiguri comerciale, sau să permit actorilor politici să-l manipuleze pentru scopurile lor.
Ce m-a afectat cel mai mult nu au fost amenințările din partea străinilor, a fost realizarea că oamenii apropiați mie făceau parte din asta. Este mai ușor să lupți cu inamici din afară, dar când vine din propriul cerc taie mai adânc. Totuși, asta doar confirmă că facem ceva bun. Dacă își pierd mințile din cauza asta înseamnă că mecanismul pe care l-am construit funcționează. Înseamnă că este sigur. Înseamnă că nu au găsit o cale să-l manipuleze, așa că au încercat să mă distrugă pe mine.
Realitatea din și de sub teren arată că Hamas întreține o criză umanitară teribilă și sacrifică civilii din Gaza în numele unui ideal nazist: exterminarea evreilor.
[preambul]
În numele lui Allah, Cel Milostiv, Îndurător. Israel va exista și va continua să existe până când Islamul îl va elimina, așa cum a eliminat și alții înaintea lui.
Poporul palestinian este cel mai bine pregătit pentru a lupta împotriva evreilor și a ocupației lor. Lupta va continua până la eliberarea Palestinei. Suntem capabili să înfruntăm această provocare datorită credinței în Allah și a devotamentului față de cauza sacră.
[articolul 1]
Mișcarea de Rezistență Islamică: Fundamentul său este Islamul. Din Islam își derivă ideile, conceptele și doctrinele despre univers, viață și om. Se referă la Islam în toate acțiunile sale și inspiră membrii săi să urmeze calea dreaptă.”
[articolul 6]
Mișcarea de Rezistență Islamică este o mișcare palestiniană distinctă, care își declară loialitatea față de Allah și adoptă Islamul ca mod de viață. Scopul său este eliberarea Palestinei. Nu este afiliată niciunei organizații materiale și își păstrează independența în gândire și acțiune.
[articolul 11]
Mișcarea de Rezistență Islamică crede că pământul Palestinei este un waqf islamic consacrat pentru generațiile musulmane până la Ziua Judecății. Nicio parte a acestuia nu poate fi abandonată sau cedată. Nicio țară arabă, nici toți regii și președinții arabi la un loc, nici toți naționaliștii sau toate organizațiile naționaliste nu au dreptul să renunțe la vreo parte din Palestina.
[articolul 13]
Inițiativele de pace, așa-numitele soluții pașnice și conferințele internaționale sunt în contradicție cu principiile Mișcării de Rezistență Islamică. Palestina este un pământ islamic, iar eliberarea sa este o datorie individuală pentru fiecare musulman, oriunde s-ar afla. Aceste conferințe sunt doar mijloace de a impune hegemonia necredincioșilor asupra pământurilor musulmane.
Citatul provine din statutul oficial al Hamas publicat în 1988, ameliorat în 2017, dar niciodată repudiat în mod explicit. Palestina este un nume inaugurat de romani pentru a desemna teritoriile locuite de evrei cu mult înainte de ocupație, cu scopul de a șterge în mod deliberat istoria reală. Se referă la suprafețe mai întinse decât Israelul din prezent.
Invocarea acelei Palestine ca patrie exclusiv arabă reprezintă un fals istoric grosolan. Hamas ridică această minciună la nivel de necesitate a exterminării evreilor.
Abd al-Azziz Rantisi, cofondator al Hamas (22 aprilie 1997):
„Islamul nu permite cedarea niciunui centimetru din Palestina și afirmă că Palestina aparține musulmanilor, poporului palestinian, nu evreilor.”
Context: Într-un interviu cu al-Hayat, Rantisi a subliniat respingerea de către Hamas a legitimității Israelului și revendicarea întregii Palestine istorice.
Yunis Al-Astal, oficial și cleric Hamas (11 mai 2011):
„[Evreii] sunt aduși în masă în Palestina pentru ca palestinienii – și națiunea islamică din spatele lor – să aibă onoarea de a anihila răul acestei bande… În doar câțiva ani, toți sioniștii și coloniștii vor realiza că sosirea lor în Palestina a fost pentru scopul marelui masacru, prin care Allah dorește să elibereze umanitatea de răul lor.”
Context: Difuzat pe Al-Aqsa TV al Hamas, Al-Astal a prezentat prezența evreilor în Palestina ca un preludiu al anihilării lor.
Șeicul Ahmad Bahr, oficial Hamas (20 august 2012):
„O, Allah, distruge evreii și susținătorii lor. O, Allah, distruge americanii și susținătorii lor. O, Allah, numără-i unul câte unul și ucide-i pe toți, fără a lăsa niciunul.”
Context: Într-o predică pe Al-Aqsa TV, Bahr a cerut distrugerea evreilor și a aliaților lor, reflectând poziția ideologică mai largă a Hamas.
Fathi Hammad, oficial înalt Hamas (iulie 2019):
„Voi toți, cei 7 milioane de palestinieni din străinătate, ajunge cu încălzirea. Aveți evrei peste tot și trebuie să atacăm fiecare evreu de pe glob prin măcel și ucidere.”
Context: Într-un discurs în timpul protestelor de la granița Gazei, Hammad a cerut atacuri globale asupra evreilor, atrăgând condamnări din partea oficialilor palestinieni și ONU.
Ghazi Hamad, oficial Hamas (24 octombrie 2023):
„Israelul este o țară care nu are loc pe pământul nostru… pentru că reprezintă o catastrofă de securitate, militară și politică pentru națiunea arabă și islamică… Vom repeta [atacul din 7 octombrie] din nou și din nou până când Israelul va fi anihilat.”
Context: Pe LBC TV (Liban), Hamad și-a exprimat mândria pentru atacul din 7 octombrie 2023 și a promis să îl repete până la distrugerea Israelului.
Ismael Haniyeh, președinte al biroului politic Hamas (9 ianuarie 2024):
A numit masacrul din 7 octombrie „frontul avansat [de luptă] al Ummah” și a îndemnat la „jihad financiar” și „jihad al dinților” pentru a „elibera Ierusalimul.”
Context: Într-un discurs în Doha, Haniyeh a prezentat atacul ca parte a unui jihad mai amplu împotriva Israelului, încurajând violența și finanțarea.
Yahya Sinwar, lider Hamas în Gaza (26 mai 2021):
„Susținem eradicarea Israelului prin jihad armat și luptă. Aceasta este doctrina noastră. Ocupația trebuie eliminată de pe tot pământul nostru.”
Context: Într-un discurs pe Aljazeera, Sinwar a reiterat angajamentul Hamas de a distruge Israelul prin jihad violent.
Hamad Al-Regeb, oficial Hamas (aprilie 2023):
S-a rugat pentru „anihilarea” și „paralizia” evreilor, descriindu-i ca „animale murdare precum maimuțele și porcii” și cerând capacitatea de a „ajunge la gâturile evreilor.”
Context: Într-o predică, Al-Regeb a folosit un limbaj dezumanizant pentru a incita la violență împotriva evreilor.
Taher El-Nounou, consilier media Hamas (octombrie 2023):
„Sper că starea de război cu Israelul va deveni permanentă la toate granițele și că lumea arabă va fi alături de noi.”
Context: Într-un interviu cu The New York Times, El-Nounou și-a exprimat dorința pentru un conflict perpetuu pentru a pune capăt existenței Israelului.
Mahmoud al-Zahar, cofondator și comandant militar Hamas, în 2021:
„Reporter: Are Israel dreptul să existe?
Mahmoud al-Zahar: Nu.”
Context: Interviu cu Sky News
Capacitatea de seducție a oricărei manipulări cinice și criminale depinde de felul în care știe să pozeze în idealism moral. Marxismul se pretinde o cură a nedreptăților capitaliste și gâdilă plăcut sentimentul justițiar. Feminismul radical se pretinde eliberare de sub un patriarhat care nu mai există demult. Abolirea deosebirilor fundamentale dintre bărbat și femeie se pretinde egalitarism și emancipare de sub jugul biologic. Abolirea granițelor și acceptarea necondiționată a oricărui emigrant se pretinde generozitate și umanism.
Nihilismul eliberează de orice responsabilitate. Emanciparea finală este soluția finală. Iar acum, înveșmântată în keffiyeh, ura față de evrei devine brusc virtute elegantă.
COMPLETARE
A ieșit la iveală încă o manipulare. Fotograful palestinian Anas Zayed Fatiyeh, angajat al agenției de știri turce Anadolu, a realizat niște “instantanee” în care pretinde că documentează înfometarea provocată de Israel. Este același individ care pe conturile sale de socializare proclamă “F**K ISRAEL”. Șarlatania a fost rapid detectată de presa germană.




