PERISCOP a început în toamna lui 2018 și a trecut prin câteva iterații în ce privește design-ul grafic și platformele care l-au găzduit. În decembrie 2022 s-a mutat pe Substack, unde va rămâne de acum încolo.
Aici este continuarea site-ului de la link-ul emilborcean.substack.com, care rămâne accesibil și cuprinde materialele publicate până în martie 2023. Tot ce ofer este perspectiva unui conservator român asupra lumii în care trăim. Pagina Tematici cuprinde o selecție lărgită a materialelor disponibile și recomand să o folosiți drept ghid.
Mă numesc Emil Borcean, m-am născut în 1960 și în 1985 am absolvit facultatea de geologie a Universității din București. Am trăit numeroși ani în Marea Britanie, Canada și Germania. În Marea Britanie m-am reprofilat profesional și am devenit inginer software.
În 2007 am întemeiat blogul patruped:bun biped:rău care în 2010 a fuzionat cu site-ul Dreapta.net. Din această fuziune a rezultat publicația digitală În Linie Dreaptă. Am rămas activ la ILD până în 2019, în calitate de autor, coordonator, finanțator (adică am plătit facturile lunare de găzduire a site-ului) și responsabil de partea tehnică (mentenanță, îmbunătățiri, extinderi software). În acest răstimp ILD s-a afirmat drept cea mai incisivă, incomodă și onestă platformă de opinii din spectrul publicistic autohton.
De reținut
Puteți vizita PERISCOP mai des sau mai rar, dar dacă vă abonați prin email nu veți rata niciun articol nou publicat.
Totuși, dacă articolele trimise prin email nu ajung în Inbox atunci verificați directorul Spam. De asemenea marcați adresa de email periscop2@substack.com drept “not spam”.
Dacă email-urile de la PERISCOP nu sunt nici în directorul Spam atunci verificați directorul Promotions. În cazul în care articolele trimise prin email se află în acest director și folosiți Gmail, atunci vă sugerez să urmați procedura descrisă la acest link(secțiunea “How to move a specific sender from Promotions to Primary”) pentru a primi email-urile sosite de la periscop2@substack.com în directorul Inbox.
Aici, la PERISCOP, continui spiritul originar al Patrupedului și de la ILD. De expunere și contestare a pretextelor liberticide și nu de puține ori totalitare ale impulsului către un progres nihilist și mincinos.
