Culegem ce semănăm (2)

Brazda va rodi numai dacă învățăm și nu ne lăsăm păgubași.

continuare la acest text

În primăvară a sucombat cel mai avansat submarin cu propulsie nucleară made in China. Nu în misiune ci într-un port militar nu departe de Wuhan, unde se afla pentru întreținere sau revizii tehnice. Era primul din clasa Zhou și mândria flotei chineze. Tom Shugart, analist și fost comandant de submarin în cadrul forței navale americane, a remarcat că “acest incident ridică întrebări mai profunde legate de responsabilitatea internă a armatei chineze și de supervizarea industriei militare, de mult timp afectată de corupție.”

În principiu are dreptate. Soarta acestui artefact deosebit de complex și avansat tehnologic se arată simptomatică pentru întreaga bulă a dezvoltării economice chineze din deceniile recente. Năravuri vechi au revenit în forță, dislocând echilibrul fragil dintre înclinația totalitară niciodată depășită și competența practică a milioane de grăunțe umane generând bunăstare necondiționată de precepte ideologice.

Mao a fost liderul național care a exterminat cei mai mulți compatrioți pe timp de pace concomitent cu adoptarea unei economii planificate integral după criterii ideologice imaculate. Succesorul Deng Xiaoping a permis emanciparea sectorului privat și trei decenii mai târziu China se ridicase din mizerie, devenind o putere economică mondială. Xi Jinping a preluat frâiele în 2013 și a instalat treptat hamurile vechi. Represiunea politică s-a intensificat, planificatorii centrali au redevenit atotputernici, iar economia a sărăcit enorm în spirit antreprenorial.

Numărul de companii private înființate anual se află într-un declin constant față de maximul înregistrat în 2018, când depășise 51.000, ajungând la 260 în final de august 2024.

80% din capitalul vehiculat acum pe piață este de stat și stăpânirea încearcă să compenseze atrofierea sectorului privat prin directive grandioase. În luna mai a fost aprobat un fond în valoare de 47 miliarde USD în scopul susținerii industriei de semiconductoare și creării un mare lanț de aprovizionare autohtonă. Inițiative similare s-au derulat și în 2014 și 2019, când printre beneficiari s-au numărat Hongxin Semiconductor Manufacturing din Wuhan și Tsinghua Unigroup. Hongxin s-a ales cu o fabrică nou-nouță neterminată și acum abandonată, iar banii investiți în Tsinghua au dispărut în diverse buzunare înainte de ridicarea celor două fabrici pentru circuite de memorie DRAM planificate în sud-vestul Chinei.

“Stimulare” a devenit cuvânt balsam. În august a fost aprobată o stimulare în valoare de 42 miliarde USD destinată restructurării turismului, creșterii natalității, îmbunătățirii serviciilor de sănătate, creării de orașe smart cu amprentă carbonică minimală și achiziționării milioanelor de locuințe nevândute, în scopul transformării acestora în cazare socială ieftină. Plus stimularea cetățenilor de a-și primeni aparatura casnică prin cumpărarea patriotică a stocului autohton abundent, dar nevândut.

Parcursul recent al Chinei nu se deosebește în esență de traiectoria țărilor latino-americane amintite deja. Perioade de relativă prosperitate sunt urmate de criză și lipsuri pe măsură ce statul se amestecă tot mai mult în economie și viața privată. Corupția, clanurile de interese dinăuntrul și dinafara sferei politice, birocrația în expansiune adăugând preferințe arbitrare proprii irosesc resursa umană din prezent și agoniseala din trecut.

Nu este o degradare specifică numai regimurilor cleptomane sau totalitare. Se poate manifesta și în cadrul democrațiilor bazate pe principii liberale îndelung exersate. Ideile pernicioase adoptate în Occident și impuse cu nonșalanță de elite care își supraestimează valoarea erodează și pervertesc societățile ajunse cel mai departe ca nivel de trai și grad de libertate.

Societatea contemporană, inclusiv a modernismului adiacent, are câteva elemente definitorii aproximate în reprezentarea grafică de mai jos:

Acest tip de organizare social-politică nu este predispus să favorizeze anumite rezultate, poate genera atât consecințe falimentare cât și benefice. Ce condiționează atunci un anume deznodământ? Cred că doi factori: natura umană duală și dispoziția de exploatare a acestei trăsături. Nevoia de a aparține unei comunități, de identificare cu ceva mai larg se împletește cu spiritul independent. Omul caută împlinire atât prin dăruire înafară cât și prin eforturi solitare. Speculanții pot orienta funcționarea societății în avantajul unei minorități, pe când conducerea altruistă va servi interese mai largi.

Alegerile democratice, compartimentarea societății în sfere de activitate bine specializate și relativ autonome, repartizarea puterii între instituții care se balansează reciproc pot facilita împreună condițiile de libertate necesară împlinirii umane în cadrul dualității sale, dar nu garantează nimic.

În limba engleză există două cuvinte pentru ceea ce noi numim generic libertate, similare la un nivel primar dar aplicabile în contexte diferite. Freedom înseamnă libertate ca dat natural pentru individ, iar Liberty înseamnă libertate negociată și aplicabilă mai degrabă la nivel colectiv. Prima stare este pre-existentă vreunei organizări social-politice, pe când a doua definește autonomia față de restricții opresive din partea statului. Drepturile naturale afirmă Freedom, iar drepturile legislative consfințesc Liberty.

Această dualitate semantică reflectă dualitatea naturii umane; instinctul libertății primare călăuzește spre împlinire personală, iar nevoia de comuniune și solidaritate hrănește apetitul pentru libertate colectivă. Clientelismul și despotismul mai mult sau mai puțin voalat, indiferent de felul în care se insinuează, pârjolesc toate nuanțele de libertate. În America Latină, China, Rusia, Uniunea Europeană sau America de Nord.

Acolo unde există o tradiție îndelungată de cultivare a grăunțelor libertății există și posibilități reale de recalibrare. Nu ne putem permite să fim defetiști, chiar dacă multe recolte au fost dezamăgitoare. Culegem ce semănăm, dar trebuie încăpățânare. Brazda va rodi numai dacă învățăm și nu ne lăsăm păgubași.