Cultura înjosirii
O zicală germană spune că "immer geht's schlimmer", sau întotdeauna se poate mai rău. Cu îngăduința noastră.
Să recapitulăm în ordine cronologică:
5 aprilie 2023 – O profesoară de limba japoneză de la liceul Ion Creangă din București a fost atacată cu cuțitul de un elev în vârstă de 16 ani după ce a cerut clasei să dea un extemporal surpriză. Femeia a apucat să se ferească la timp și rănile suferite nu i-au pus viața în pericol. Întrebat de ce a sărit la gâtul profesoarei, tânărul a spus că „așa a simțit”. Federația Spiru Haret a sindicatelor din educație a declarat că nu este vorba despre un incident izolat. Săptămânal se petrec incidente legate de violență, consumul de droguri și altele, dar marea majoritate a cazurilor nu ajung în presă.
7 aprilie 2023 – O profesoară de limba engleză de la o școală din Pietriceaua, județul Prahova, este filmată de elevi în timp ce aceștia o agresează sexual și își bat joc de ea. Un spectacol grotesc de umilire din plăcerea bolnăvicioasă de a provoca suferință. Sadism din partea unor puțoi dezlănțuiți: „Dă-i cu bale, mă, scuip-o un pic!”
4 august 2023 – O elevă de 16 ani a murit la Piatra Neamț, unde ajunsese pentru a participa la conferințe organizate independent de elevi ai liceului Petru Rareș. Tânăra a ajuns în Piatra Neamț pe 30 iulie și a decedat în acea noapte după ce s-a întâlnit cu un băiat de 19 ani și s-a deplasat la locuința acestuia. Fata a fost găsită într-o baltă de sânge provenit din zona genitală, nu a putut fi resuscitată și autopsia a stabilit că avusese loc o ruptură de vagin. Tânărul a confirmat poliției că întreținuse un act sexual cu victima. Necropsia a stabilit că victima avea în sânge o combinație de efedronă și 2-metilamino-1-fenilpropan-1-onă, un cocktail de tip amfetaminic și metamfetaminic care provoacă euforie, agitație și halucinații. Este vorba despre o combinație cu efecte similare ale cocainei, însă mult mai ieftină și accesibilă în Piatra Neamț. Tatăl fetei a declarat că fiica sa nu consuma droguri, era virgină și avea rezultate foarte bune la învățătură. Prelegerile la care urma să participe fata erau inspirate de un model ONU axat pe încălzirea globală, războaie și agresiunea sexuală la adresa femeilor.
În perioada 3-6 august 2023 s-a desfășurat la Cluj festivalul Untold, cel mai mare festival de muzică în aer liber pentru tinerii din România. Gheboasă, un interpret de manele înmuiate în hip-hop, aduce publicul în extaz cu versurile
Dă-i țiganca, dă-i țiganca, dă-i țiganca, ah Rupe banca, rupe banca, rupe banca, ah Ooo, ce țigancă frumoasă Cum dă din găoază Filme de groază
Fetele din public se agită excitate.
Fete participante la festivalul Electric Castle din acest an au fost întrebate „pentru câți bani ți-ai înșela partenerul” și toate au în minte o cifră, niciuneia nu i se pare o ipoteză degradantă. Înapoi la Untold, ediția din urmă cu opt ani. Organizatorii festivalului au pus la dispoziția tinerilor un colț mai întunecos unde aceștia se pot hârjoni creativ în diverse ipostaze sexuale.
7 august 2023 - Trupul neînsuflețit al unei fete de 18 ani este descoperit dimineața într-un parc din Mangalia. Fusese adusă acolo într-un geamantan și avea fața complet desfigurată în bătaie. Fusese ucisă de altă fată, tot de 18 ani. Cele două se certaseră pentru un băiat.
Într-un interval de cinci luni s-a dezvăluit un putregai amplu. Băieți cretini și vulgari, fete luate în stăpânire de hormoni și înclinarea comună către superficialitate și spirit de turmă, amândouă dintr-o nevoie de epatare tipică vârstei. Aceste instanțe, luate împreună, nu pot fi atribuite pur și simplu decadenței periferice care își găsește o nișă în orice societate. Probabilitatea statistică a acestor ocurențe într-un interval de timp atât de scurt este foarte redusă. Să ne aducem aminte și declarația celor de la federația Spiru Haret, despre existența mult mai multor incidente violente provocate de elevi în școli decât cele care ajung în presă. De aceea devine rațional să bănuim o decrepitudine morală larg răspândită printre tineri. Sau este vorba mai degrabă despre spiritul de frondă al tinerilor?
Un sondaj sociologic american care se desfășoară anual din deceniul 1970 a anunțat o tendință neașteptată: ultimii trei ani au consemnat creșterea numărului de băieți de clasa a 12-a care se identifică drept conservatori sau foarte conservatori. Ei reprezintă acum un sfert din numărul total al celor intervievați, pe când numărul băieților liberali sau foarte liberali de clasa a 12-a nu depășește 13%. Către sfârșitul deceniului 2000-2009 băieții de orientare liberală îi depășeau numeric pe cei mai degrabă conservatori, iar în perioada președintelui Jimmy Carter atât băieții cât și fetele erau majoritar liberali1. Fetele în schimb devin tot mai atrase de Stânga. Un sondaj de anul trecut al universității din Michigan a găsit că numărul fetelor de clasa a 12-a care se identifică drept liberale a crescut de la 19% în 2012 la 30% în 2022. Numai 12% s-au declarat conservatoare. Alt sondaj, realizat de Gallup, a evidențiat faptul că numărul femeilor tinere cu vârsta cuprinsă între 18-29 ani care se identifică drept liberale este în prezent cel mai mare din ultimele două decenii.
Fetele au fost expuse din plin mesajului feminist ridicând în slăvi avortul, masculinitatea toxică, sau celibatul dedicat carierei profesionale în detrimentul rolului de soție și mamă și sunt în general mai impresionabile decât băieții. Băieții s-au pomenit în schimb demonizați de aceeași teorie a masculinității toxice și înjosiți de moda tranziției la masculinitate prin mutilare sexuală. Sunt presupuși nătângi, dar înțeleg bine contradicția ipocrită dintre „nu fiți ca ei” și „deveniți ei”.
Mai există un factor care explică discrepanța de idei și atitudini dintre băieți și fete în SUA. Schimbarea observată nu este străină de conferințele ținute în anii recenți de conservatori precum Charlie Kirk, Michael Knowles, Matt Walsh, Candace Owens, sau Ben Shapiro la numeroase universități, confruntându-i cu date și logică pe tinerii îndoctrinați. Charlie Kirk a declarat că organizația sa Turning Point USA a răspândit valorile conservatoare printre tinerii americani: „Turning Point USA se concentrează de mulți ani pe licee, cu peste 50 de organizatori în teritoriu și aproape 1000 de filiale. Această investiție fără precedent ne răsplătește cu dividente generaționale.”
Iată că tinerii, chiar adolescenți, pot fi receptivi la mesaje care nu țin de sfera lor imediată de preocupări. Într-un sens mai larg cultura populară este cea care modelează în principal concepțiile și comportamentul tinerilor, în bine sau în rău. Gheboasă oferă vulgaritate, pe când Charlie Kirk oferă posibilitatea filtrării realității, iar la noi abundă personaje ca Gheboasă și lipsesc antreprenori culturali ca Charlie Kirk. Iată un motiv pentru care cultura noastră populară a devenit stearpă și vulgară.
Totuși ea a fost odată capabilă să producă personalități influente cu priză la tineri, dovedind măiestrie în domeniul de activitate ales și evitând grosolănia. În domeniul muzical l-am avut pe Sergiu Malagamba. S-a născut la Chișinău în 1913, a studiat muzica la conservatorul din oraș între 1931-1933 și a devenit compozitor, aranjor și instrumentist de excepție la tobe, instrument la care s-a remarcat printr-o virtuozitate nemaiîntâlnită la noi. Jazzul big-band și muzica pentru spectacole de estradă au fost genurile în s-a afirmat și a excelat. Începând din 1940 a colaborat cu Maria Tănase, mai ales pe estrada teatrelor de revistă bucureștene. În acei ani a lansat și o modă vestimentară elegantă, însă neconvențională. Obișnuia să poarte pălării cu boruri late şi panglică fină, cămăși uni asortate cu cravată cu nodul mic și lungă până peste curea, sacouri în carouri ample, pantaloni cu patru pense cu manşeta strânsă la glezne şi neapărat mai scurţi astfel încât să asigure vedere la ciorapii din lână fină în dungi și culori tari. Pantofii musai din antilopă și cu talpă de crep groasă. Purta părul creț cu cărare pe mijloc, cu fiecare jumătate vâlvoi, iar tăietura de la spate trebuia să fie o linie perfect dreaptă.
Moda creată, foarte populară printre tineri, se numea "malagambism". În 1942 a fost ridicat de poliție și închis pentru scurt timp în lagărul din Târgu Jiu, sub acuzația de înființare a unei secte religioase periculoasă pentru siguranța statului. După încarcerare mii de elevi au protestat pe Calea Victoriei din București și autoritățile vremii au fost nevoite să-l elibereze. Sergiu Malagamba ar fi descris astăzi ca "influencer", dar a fost de fapt un creator autentic și iconoclast. Influențatorii din prezent nu sunt altceva decât negustori de mediocritate pasionați de cel mai mic numitor comun.
Cultura populară este un barometru al stării mentale și morale a unei națiuni. Avem ceea ce suntem. Dacă nu ne place trebuie să ne schimbăm, lamentațiile nu ajung.
“Liberal” în SUA înseamnă de fapt progresist. Nu are nimic de a face cu liberalismul britanic sau american al secolului XIX.