Nu mușca mâna care te-a hrănit
Un principiu ignorat de prea mulți imigranți care ajung în Europa.
Populația Suediei a fost una dintre cele mai omogene din Europa. Până în anii 1970 singurii imigranți, puțini la număr, proveneau din țările scandinave vecine, mai ales Finlanda. Etosul național este caracterizat de cultul muncii, tendința de a nu depinde de servicii sociale din partea statului, coeziune socială, ateism sau religiozitate superficială și pacifism. În urmă cu o sută de ani spiritul național era definit prin determinarea de a produce pentru tine și cei apropiați, capacitatea de a te întreține prin muncă cinstită și de a nu ajunge o povară pentru ceilalți. Atributele unei vieți decente și morale erau independență și efort susținut. Acest etos încă predomină printre nativi, dar o puternică alternativă contrară a devenit excepția care infirmă regula.
Două întâmplări recente ilustrează modest schimbarea de paradigmă. Rezidenții azilului de bătrâni Kärråkra din Eslöv se plâng că fulgii de ovăz de la micul dejun sunt serviți fără lapte către sfârșit de lună. Primăria a declarat că întâmpină greutăți financiare și este nevoită să facă economii ici și colo. Acestea fiind economiile de ici, cele de colo au determinat azilul să nu mai primească bătrâni nevoiași și chiar să-i evacueze pe unii în stradă. Greutățile financiare au început odată cu decizia primăriei de a finanța cazarea de imigranți ilegali în hotelurile din zonă. Sofia Persson, directoarea azilului de bătrâni, a ținut totuși să precizeze că situația se află sub control, cei nemulțumiți de fulgii de ovăz pot opta în schimb pentru sandvișuri.
Mai inedit este cazul lui Bherlin Gildo, unul dintre primii jihadiști suedezi care s-a alăturat ISIS în perioada 2012-2013 cu ocazia războiului civil din Siria. Ziarul suedez Expressen a raportat că în acea perioadă Gildo publica pe rețelele de socializare imagini în care se poza cu cadavre, îi umilea pe creștini și călca peste cadavre de soldați sirieni. A fost capturat de britanici în 2014, a petrecut un an și jumătate în detenție și apoi britanicii l-au eliberat. După aceea Gildo s-a întors în țara adoptivă, și-a schimbat numele și adresa și a solicitat daune în valoare de 200.000 coroane suedeze (18.700 euro), sau contravaloarea ajutoarelor sociale pe care statul suedez nu i le-a remis în perioada de detenție. Litigiul s-a prelungit și în ianuarie 2023 Gildo a fost condamnat la patru luni de închisoare pentru violarea legilor internaționale privind comiterea de crime de război.
Gildo a fost nesăbuit și de aici i s-a tras, însă patru luni trec repede. Bucătarul închisorii ar face totuși bine să-i servească fulgii de ovăz cu lapte, altfel riscă să fie dat în judecată pentru discriminare. Suedia a livrat aproximativ 300 de jihadiști care au călătorit în Orientul Mijlociu pentru a se alătura grupurilor teroriste. Mulți s-au întors deoarece Suedia are una dintre cele mai lejere politici din toată Europa privind „repatrierea” jihadiștilor. În ciuda faptului că numeroși „repatriați” au comis infracțiuni grave în Orientul Mijlociu, mai nimeni nu a fost dat în urmărire penală.
Suedia a cunoscut o dezvoltare economică susținută după al doilea război mondial și în contextul războiului rece s-a implicat puternic în mișcarea internațională pentru pace. Acest pacifism a reprezentat o continuare a politicii de neutralitate din perioada 1939-1945, când țara nu s-a raliat niciuneia dintre taberele beligerante. Neutralitatea nu a însemnat însă agnosticism complet. A jucat la ambele capete. I-a ajutat pe naziști în 1941, când a autorizat căile ferate naționale să faciliteze transportul diviziei 163 a Wehrmacht-ului din Norvegia către Finlanda, a vândut minereu de fier Germaniei naziste și, până în 1943, a permis tranzitul soldaților naziști întorcându-se acasă din Norvegia în permisii de scurtă durată. Pe Aliați i-a ajutat lăsându-i să se folosească de aerodromurile suedeze în 1944-1945 și oferind instrucție militară dezertorilor danezi și norvegieni care doreau să participe alături de Aliați la eliberarea propriilor țări. Evaluările ulterioare au fost împărțite; unii au lăudat Suedia pentru faptul că a primit mii de evrei refugiați din Danemarca și Norvegia, alții s-au regăsit în observația lui Winston Churchill: “Suedia a ignorat chestiunile morale de prim rang și a jucat la ambele capete de dragul profitului.”
Suedia a adoptat și multiculturalismul ca politică oficială, chiar dacă termenul ca atare nu a fost folosit în mod explicit. Un pachet legislativ adoptat de parlament în 1975 a abolit politica de integrare și a lăsat la latitudinea imigranților să aleagă cât de suedezi doresc să devină. Toate culturile au fost recunoscute drept egale, printre altele pentru a permite copiilor să rămână în contact cu matricea originară, iar nou veniții au fost încurajați să înființeze organizații etnice și religioase generos finanțate din partea statului. Toleranța a înlocuit treptat solidaritatea ca etalon moral.
În anii 1990 a devenit evidentă apariția unei societăți paralele formată din comunități de imigranți la periferia centrelor urbane, unde predomina dependența de ajutoare sociale și comportamentul antisocial. Politicienii au răspuns cu portofelul național. Abordarea multiculturalista a continuat, însă mult mai amplu irigată din bugetul național și al administrațiilor locale. Au fost cheltuite miliarde de coroane suedeze pentru tot felul de programe de incluziune socială și în același timp numărul imigranților a crescut constant, inclusiv al celor neintegrați. Nimeni nu a dorit să instituie criterii riguroase de selecție și să condiționeze acordarea cetățeniei de disponibilitatea demonstrată privind integrarea socială. Această realitate a fost recunoscută abia în ultimii ani. Cum știm acest lucru? Abia în ultimii ani a fost cvasi-unanim acceptată ideea că imigranții trebuie să învețe limba suedeză.
Ceva e putred și în Danemarca. O coaliție parlamentară formată din social-democrați, socialiști și stânga radicală a hotărât în 1992 să acorde vize de rezidență permanentă unui grup de 321 refugiați palestinieni. Pe parcursul timpului, până în prezent, 204 dintre aceștia (64%) au fost amendați sau condamnați la închisoare pentru diverse delicte penale și marea majoritate trăiesc din ajutoare sociale. 34% dintre copiii lor, 999 la număr, au fost și ei amendați sau condamnați la închisoare și alții trăiesc de asemenea din ajutoare sociale.
Spania este o destinație majoră pentru imigranții africani. Serafin Giraldo, purtătorul de cuvânt al asociației polițienești H50, menționează același fenomen: imigranții care sosesc necontenit în insulele Canare, sudul Spaniei, se izolează în ghetouri unde poliția nu îndrăznește să între și prezența lor a dus la creșterea infracționalității în această zonă turistică altădată netulburată. Un articol foarte recent din Euronews, din 8 septembrie 2023, afirmă că până la acea dată Spania reușise să reducă cu 3,3% numărul de sosiri ilegale comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, în timp ce statisticile UNHCR arată o creștere cu 115% pentru Grecia și 65% pentru Italia. Însă alt articol și mai recent, difuzat de Reuters la început de noiembrie, menționează admisia guvernului spaniol conform căreia 30.705 imigranți ilegali au debarcat în insulele Canare în primele zece luni din 2023, reprezentând o creștere cu 111% față de aceeași perioadă a anului precedent. Cele șapte insule ale arhipelagului au devenit destinația preferată a imigranților din Senegal. Această țară, asemeni întregului sahel1, este un teritoriu unde prosperă cultura jihadului.
Unii imigranți construiesc, alții parazitează. Succesul depinde de numeroși factori, printre care pregătirea școlară, o fire disciplinată, simțul responsabilității, înclinarea către muncă, dorința de integrare. Mai există un factor: credința creștină. Nu garantează, dar sporește probabilitatea integrării. Un caz aparte îl reprezintă emigrația din Africa spre SUA.
Nigeria este cea mai populată țară africană și a șasea din lume, cu una dintre cele mai mari densități de locuitori. 218,5 milioane de oameni trăiesc pe o suprafață de aproape 924 mii de kilometri pătrați. Nordul este predominant islamic și sudul predominant creștin, dar o minoritate islamică semnificativă există și în sud. Aproximativ 53.5% din populație este musulmană. Arealul islamic este guvernat de legile Șaria, pe când restul se află sub jurisdicție seculară. Nigeria este însă cunoscută datorită știrilor regulate de genul “Statul islamic decapitează ostatici creștini în Nigeria” sau “Fulani răpesc 25 de creștini într-un raid asupra unui sat nigerian, lăsând în urmă un mort și doi răniți“. Raportul "Martiri creștini în Nigeria" publicat de International Society for Civil Liberties and Rule of Law menționează că peste 52.000 de nigerieni creștini au fost uciși începând din 2009, când a izbucnit insurgența islamistă Boko Haram, iar 18.000 de biserici și 2.200 de școli pentru copiii creștini au fost incendiate.
Un cap de familie musulman din Uganda și-a spânzurat soția și copiii deoarece aceasta se convertise la creștinism, împreună cu copilul cel mare în vârstă de opt ani. Al-Shabab a ucis șase creștini într-un sat din Kenya în 2022, iar alții au murit în somn după ce casele lor au fost incendiate. 147 de localnici din Burkina Faso, printre care femei gravide și copii, au fost nevoiți să fugă din două sate la granița cu Niger după ce au fost identificați drept creștini și amenințați cu moartea.
În aceste condiții nu surprinde faptul că numeroși africani creștini au luat calea pribegiei. Mulți s-au îndreptat către SUA, unde s-au integrat cu succes. Adebayo Ogunlesi, nigerian creștin aparținând etniei Yoruba, a devenit un respectat bancher și investitor care a condus filiala Credit Suisse din Boston. Bennet Ifekandu Omalu, alt nigerian creștin, este un neuropatolog care a studiat în amănunt encefalopatia cronică la jucătorii de fotbal american și a dezvoltat modalități noi de diagnostic și tratament. Institutul Pew Research a estimat în 2016 că aproximativ șase din zece imigranți nigerieni posedă o educație la nivel de cel puțin diplomă de licență, atestând absolvirea de cursuri universitare. Alt studiu al aceluiași institut a conchis că imigranții africani din SUA sunt mai religioși decât populația autohtonă, marea majoritate afiliați catolicismului sau protestantismului. Ei cred că tatăl este principalul responsabil de susținerea financiară a familiei pe când mama ar trebui să se îngrijească mai ales de copii, dar ambii părinți au datoria să împartă aceste responsabilități. Europa a închis ochii timp de decenii2 și a importat populații ostile cu mult peste capacitatea de asimilare, pe când SUA a fost mai exigentă (cel puțin până la Joe Biden) și a promovat o țesătură umană receptivă la principiile fondatoare.
Europa a intrat într-un declin demografic accelerat și viitorul este incert. Înmulțirea pe cale naturală a pierdut în fața metodelor de contracepție, avorturilor și pornografiei, iar drept răspuns politicienii au decis să adopte soluția importului uman. Abordarea optimă în această situație constă în prioritizarea imigranților ancorați în creștinism indiferent de rasă și proveniență geografică. Preferința pentru creștini este compatibilă cu istoria spirituală și civilizațională a continentului. Prezența lor sporită poate oferi o alternativă viabilă la hedonism și narcisism, revitalizând încrederea în capacitatea umană de autocorecție și aspirație către imanent prin modelul hristic. Puternicii lumești înțeleg și se opun; preferă manipularea nevoilor și poftelor, dependența de Marele Frate.
Nu te lăsa învins de rău, ci învinge răul prin bine — Romani 12:21
În cazul de față îngrădește răul prin binele înfăptuit de creștinii aduși din alte părți. Realizabil? Da, însă lipsește curajul. În Absurdistanul care a devenit Europa acest lucru ar fi prea radical, prea discriminatoriu.
ACTUALIZARE
După publicarea acestui articol am dat peste două știri foarte recente. Un afgan în vârstă de 14 ani cazat la un centru de azilanți din Viena avea material exploziv în cameră, inclusiv o grenadă, și a cauzat un "eveniment pirotehnic" (conform poliției).
În orășelul irlandez Buncrana a sosit, literalmente la miez de noapte, un transport de migranți care solicită azil. Așezarea de șase-șapte mii de locuitori mai primise refugiați sirieni în 2019 și după expansiunea de acum aproape 30% din populație a devenit străină. Majoritatea noilor veniți sunt masculi tineri, neînsoțiți și fără documente de identificare.
Zonă de tranziție între Sahara și savanele Africii subecuatoriale.
Abia în ulltimul timp are loc o re-evaluare a imigrației agnostice. Până și Germania încearcă să se debaraseze de profitori și extremiști.