Să ne cunoaștem interesele

Nouă feluri de progres lucid pentru un tipar al împlinirii naționale.

În perioada 15-17 mai a acestui an a avut loc prima conferință NatCon din Marea Britanie. Abrevierea înseamnă National Conservatism - conservatism național sau patriotic. Conferințe anterioare de acest fel s-au ținut la Roma în 2020, în Orlando, Florida în 2021 și la Bruxelles în 2022.

Este un tip de conservatism relativ nou, care prioritizează identitatea și tradiția națională în contextul degradării culturale și sociale din ultimele decenii. Printre vorbitorii NatCon din Londra s-au numărat scriitorul Theodore Dalrymple, profesorul universitar Eric Kaufmann, scriitorul și criticul Douglas Murray, intelectualul public Louise Perry și personalități din cadrul partidului conservator britanic. Spiritul de contra-insurgență culturală a fost cel mai bine sumarizat de Danny Kruger, reprezentant parlamentar al localității Devizes din Wiltshire. În discursul său el a descris conferința drept o "coaliție anti-Imagine", opusă fanteziei distopice a unei lumi fără țări și fără religie. La rândul său thatcherismul a fost criticat pentru tendința sinucigașă de mistuire a instituțiilor sociale de care depinde o piață funcțională. Propriul partid Conservator a fost de asemenea criticat pentru perioada 2010-2019 când a perpetuat o economie de intendență a marilor interese financiare, neglijând să riposteze la adresa noii religii care servește cocktailuri din părți egale de "marxism, narcisism și păgânism". Despre natura umană a reiterat un adevăr banal - "Suntem legați unii de ceilalți înainte de a fi solitari" - și a descris fundamentul societății tot prin idei lipsite de originalitate: "Familia stabilește o normă prin care liantul de bază este căsătoria, datorită mamei și tatălui alegând să fie împreună de dragul copiilor, pentru părinții lor și pentru ei înșiși: aceasta este singura bază posibilă pentru o societate teafără și de succes."

Cine urmărește cu îngrijorare involuțiile occidentale din ultimii ani poate fi înclinat să tragă speranță; lumea normală s-a trezit și reacționează. În ce ne privește, unele dintre pacostele care s-au abătut asupra Occidentului nu ne afectează: nu suntem expuși unei imigrații necontrolate, spațiul public nu este bântuit de obsesii rasiale, istoria națională nu a fost transformată într-o sursă de rușine și căință pentru cei din prezent, iar epidemia operațiilor de schimbare de sex pentru minori ne-a ocolit până acum.

Este totuși un prilej bun să ne gândim la neajunsurile noastre. Guvernanții și birocrații nu s-au căit pentru abuzurile săvârșite în timpul pandemiei și nici presa pentru slugărnicie. Instinctul tiranic al primilor și de argat al celeilalte așteaptă altă ocazie pentru a se manifesta din nou. Intelectualii? Cu unele excepții nici ei nu au cârtit în perioada pandemiei, iar zbaterea prilejuită în jurul propunerii de mutare calendaristică a Paștilor le-a confirmat egocentrismul și frivolitatea. Cei dinafara acestor bule, marea majoritate a populației, trag ponoasele și mai ales trag țara înainte.

În loc de Imagine al lui John Lennon imaginați-vă cum ar fi fost România dacă ne-ar fi ocolit ciuma comunistă. Închipuiți-vă mugurii din perioada interbelică rodind după război: o industrie dezvoltându-se în mod organic, după nevoi și criterii de rentabilitate derivate din realitate, nu din caietul de sarcini al unor analfabeți economic; mii de oameni cu pregătire profesională solidă continuând să activeze în loc să fie prigoniți sau uciși în închisori și la Canal; țărănimea lucrându-și pământurile și dezvoltând zona rurală în loc să fie distrusă prin colectivizare forțată și salahoreală pentru obiective economice străine de înclinările și interesul ei; în loc de republică socialistă (în fapt o dictatură a proștilor și ticăloșilor) am fi fost o monarhie constituțională dublată de un parlament democratic; demagogia și traficul de interese nu ar fi dispărut, însă nimeni nu le-ar fi monopolizat; asaltul demolator al statului asupra religiei noastre creștine nu s-ar fi produs; nu am fi fost scutiți de ateismul militant al vremurilor noi, dar ateismul forțat nu ar fi fost politică de stat timp de decenii. Pe 24 ianuarie am fi sărbătorit 164 ani de continuitate istorică reală (nu doar calendaristică), începând cu unirea principatelor române sub Alexandru Ioan Cuza și până în prezent.

Acum treziți-vă din reverie. Trecutul nu poate fi schimbat, dar putem trage învățăminte pentru viitor. Propunerile următoare reprezintă nouă feluri de progres lucid, necondiționat ideologic, în stare să descătușeze potențialul de care dispunem.

Guvernare limitată

Funcțiile legitime ale guvernării țin de garantarea libertății individuale, a proprietății private, menținerea ordinii publice, asigurarea apărării naționale, administrarea justiției și reprezentarea țării pe plan internațional. Atunci când depășește acest cadru statul acumulează putere arbitrară și devine o amenințare la adresa libertății individului.

Guvernul Ciucă este format din 20 de ministere, diverse agenții și instituții subordonate și 42 de prefecturi județene. Primul guvern Tătărăscu din 1934 era format din 11 ministere, iar al treilea guvern Cristea din 1939 avea 14. Da, dar atunci erau vremuri mai simple și nevoi mai puține! Germania actuală are o populație de 84 milioane și se descurcă cu 15 ministere la nivel federal.

Expansiunea statului nu înseamnă guvernare mai bună și nici prosperitate sporită.

Libertate individuală

Individul se află în posesia următoarelor drepturi inalienabile: la viață, libertate, proprietate și demnitate (dreptul de a nu fi supus la restricții arbitrare). Individul exercită aceste drepturi în virtutea liberului său arbitru natural.

Pandemia a fost un lung festival de siluire a libertății și demnității individuale. Pe vreme senină ne facem timp să-i studiem pe Kant și Locke, dar când vine furtuna aflăm cu stupefacție de maxima lui Mike Tyson: „Oricine are un plan până când primește un pumn în gură”. În realitate nimic nu este inalienabil.

În realitate nicio idee, oricât de profundă sau adevărată, nu câștigă în ringul vieții prin forța propriei abstracțiuni. Are nevoie de îngrijire și susținere din partea ființelor perisabile prinse în conjuncturi concrete. Libertatea este aspirație comună și memorie colectivă în același timp. Partea individuală o reprezintă licărul solitar dintr-o constelație care se încăpățânează să lumineze istoria și să ghideze viitorul.

Responsabilitate personală

Este ceea ce nu au țâncii și politicienii. Din păcate la noi lipsește multora, indiferent de categorie. Șoferul nesăbuit este supărat pe ceilalți șoferi nesăbuiți, dar pe sine nu se vede responsabil. Cetățeanul alarmat de șubrezirea continuă a stării sale economice, de incompetența și corupția generalizate, dar care continuă să-i voteze pe socialiști, liberali, sau diverși autoproclamați salvatori ai națiunii nu se vede și pe sine responsabil de declin. Ești mândru de victoriile unor tineri români la diverse întreceri sportive internaționale sau de elevii români care câștigă olimpiade la matematică și fizică, dar te-ai gândit dacă ei ar fi mândri de tine? Urmărești excelența în viața cotidiană, sau ești măcar atent la consecințele acțiunilor tale?

De tine depind o sumedenie de lucruri care fac viața suportabilă, eventual chiar nobilă. Autoguvernarea (inclusiv forma democratică) are și ea mai multe șanse de succes atunci când exercitată de cetățeni responsabili.

Domnia legii

Legile, nu oamenii, cârmuiesc într-o societate liberă și responsabilă. Separarea puterilor în stat și instituirea unui mecanism de verificări reciproce (numite în SUA checks & balances) sunt necesare pentru prevenirea concentrării de putere și abuzurilor. Ce ne facem însă cu domnia legilor proaste și a mediocrităților care le promulgă? Cu instrumentalizarea politică a justiției, poliției și serviciilor secrete?

Democrația este o construcție simplă însoțită de un angrenaj complex pentru prevenirea dezechilibrelor și fraudei. Poate fi asemuită cu un sistem de vase comunicante fin calibrat. Fiind însă populat de oameni, sistemul suferă de riscul colmatării; principiul ținerii reciproce în frâu și al unui echilibru de ansamblu este gradual înlocuit de mâlul intereselor unei minorități în detrimentul restului.

Antidotul constă tot în intervenție umană, dar de sens contrar: primenirea minții. De aici începe și primenirea instituțiilor, sau desfundarea democrației. Democrația noastră post-comunistă a fost căpușată de la bun început, nu a beneficiat de o dezvoltare lungă și graduală asemeni celor din Occident. Formele fără fond, vechea noastră meteahnă, se substituie mecanismelor autentice iar cea mai vizibilă țintă o reprezintă statul de drept, în special domnia legii. Lupta anticorupție trebuie susținută, altfel vom rămâne supuși domniei unui simulacru.

Economie de piață

Alocarea de resurse prin acțiunea neîngrădită a angrenajului format din cerere și ofertă este singurul sistem economic compatibil cu cerințele unei societăți libere și cel mai eficient mecanism de satisfacere a nevoilor materiale ale oamenilor. Altfel spus, capitalism.

Adam Smith a folosit metafora "mâna invizibilă" pentru a descrie beneficiile sociale și economice care rezultă de pe urma acțiunilor individuale luate în interes propriu și fără intenția de a face bine societății în ansamblu. El ne-a arătat cum tiparul de funcționare al activităților comerciale, inclusiv generarea bunăstării, apare din străduința de a obține succes economic în contextul unor circumstanțe locale specifice. Agentul economic individual acționează din interes personal, dar acest lucru nu înseamnă că motivațiile sale ar fi neapărat egoiste. Ceea ce îl motivează sunt preocupările legate de propria familie și comunitate aplicate într-o activitate de producție și comerț, nu o concepție largă despre binele public.

Capitalismul este un univers moral care îi răsplătește pe antreprenorii capabili de prudență, onestitate, fiabilitate și bună rânduială (în general disciplină) și în care clienții sunt judecători și beneficiari. Este un sistem democratic și meritocratic în același timp, a cărui dinamică se propagă de jos în sus.

La noi însă mâna invizibilă strică rânduiala inaugurată de Ion Iliescu; este prea difuză și nu poate fi controlată. De aceea toate partidele reprezentate în parlament, de la PSD la AUR, sunt etatiste și predispuse la administrarea în detaliu a vieții cetățenilor. Grija lor ipocrită corupe și înrobește. Activitatea economică, în loc să fie sprijinită de stat prin norme de concurență loială aplicate în mod coerent și imparțial, este în schimb inhibată prin impozite aberante sau favoritism față de clienți economici intrați în grațiile mai-marilor politici.

Economia noastră va produce bunăstare pentru toți numai după ce va înceta să fie vaca de muls a politicienilor și camarilei lor.

Educație pentru formarea de cetățeni morali, inteligenți și întreprinzători

Sistemul nostru de învățământ se află într-o stare atât de precară încât cea mai potrivită descriere a devenit titlul unui album de muzică rock din anii 1990: „Țara te vrea prost”. Am ajuns într-un impas cu adevărat tragic.

Capitalul uman este cea mai importantă avuție a unei națiuni și viitorul ei depinde în mod covârșitor de educația generațiilor tinere. Semnele sunt clare. O statistică din 2019 furnizată de asociația editorilor de carte din România arată că numai 6,5% din populație cumpără măcar o carte anual. Ne situăm astfel pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ce privește vânzările de carte și a numărului de cititori. Piața de carte din Slovenia, o țară cu două milioane de locuitori, are încasări anuale mai mari.

Răspândirea analfabetismului funcțional este uluitoare. Un studiu întocmit în colaborare cu ministerul educației, la care au participat 15.000 de elevi cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 ani, arată că doar 11% dintre aceștia sunt „funcționali”, adică înțeleg pe deplin sensul unui text. 42% s-au încadrat la categoria de „nefuncționali”, adică suferă de analfabetism funcțional (pot citi dar nu înțeleg), iar restul de 47% au obținut rezultate ceva mai bune, dar tot prezintă dificultăți de înțelegere. Într-o lume în care capacitatea cognitivă este un avantaj crucial, noi ne îndobitocim în mod programatic. Peștele se împute de la cap. Șapte din cei 24 de miniștri ai educației după 1989 au fost plagiatori dovediți.

Învățământul ar trebui să formeze competențele indispensabile unei vieți orientate către împlinire personală și responsabilitate socială. Nu poți obține niciuna fără a stăpâni bine limba română și mecanisme elementare de logică. Amândouă sunt necesare pentru formularea de opinii și interogații coerente despre tine și lume. Vrei nu vrei, în lumea de azi ajungi la această situație existențială mai devreme decât mai târziu. Opiniile și interogațiile, pentru a avea însemnătate și capacitate explicativă, trebuie clădite pe cunoștințe din domeniul matematicii, fizicii, chimiei, biologiei, istoriei, geografiei și religiei. Școala generală de opt clase ar trebui să pună la dispoziție fundamentul necesar înțelegerii lumii la care copiii urmează să participe.

Japonezii pun un accent deosebit pe formarea caracterului. Copiii din ciclul preșcolar, primar și mediu învață să fie disciplinați, respectuoși, cooperativi, punctuali, muncitori și atenți la detalii. Nu există o materie anume dedicată educației morale și nici note sau examene pentru acest subiect. Calitățile enumerate sunt dezvoltate mai ales prin activități inițiate și supravegheate de personalul didactic. Copiii practică de timpuriu menținerea curățeniei înauntrul și înafara școlii, ajută la cantină, bibliotecă, participă la activități sportive, de artizanat și artistic-creative, toate urmărind întărirea sănătății fizice și mentale, dezvoltarea simțului social, formarea unei relații strânse cu mediul înconjurător și comunitățile vecine, cultivarea unei capacități superioare de comunicare verbală și aptitudinilor artistice și de exprimare creativă. Copiii sunt instruiți prin practică zilnică, nu li se țin predici despre bunătate și virtute. Se urmărește crearea unui individ autonom și responsabil, pregătit pentru o conviețuire reușită cu semenii săi.

Detaliu picant: învățământul japonez este tot de stat. De aceea zicala de la început trebuie rectificată: statul te vrea prost, după chipul și asemănarea lui. La ei statul servește țara, pe când la noi țara servește statul. Însănătoșirea nu poate veni decât prin excluderea statului din administrarea minuțioasă a învățământului. Toate deciziile legate de conținutul studiilor, obiective educaționale, angajarea și destituirea profesorilor, criterii de competență, disciplină și salarizare ar trebui să aparțină celor direct implicați: părinți și dascăli. Finanțarea la modul general și standardele educaționale minime pot rămâne atribuții de stat, monitorizate de un corp de arbitraj neutru. Nu există o garanție de succes, dar principiul însănătoșirii constă în respectarea unei realități evidente: copiii aparțin părinților și de aceea năzuințele lor au prioritate. Cine dorește inginerii sociale să experimenteze pe proprii copii.

Întărirea familiei și stoparea declinului demografic

De cel puțin trei decenii ne rostogolim pe un povârniș al depopulării și în 2050, dacă această tendință continuă neabătut, vom coborî la 16,3 milioane locuitori față de cele 19,2 milioane din prezent¹. Emigrarea în masă datorită condițiilor economice precare și o natalitate scăzută constituie cauzele principale.

Ameliorarea declinului demografic poate fi obținută prin stoparea declinului economic și politici pro-familie. Familia este o instituție socială imemorială izvorâtă din realitatea biologică a două sexe complementare, iar decizia tinerilor de a se căsători și procrea poate fi înlesnită prin măsuri de susținere financiară îndreptate către familiile tinere.

Unirea cu Moldova răpită de sovietici

"În ceea ce privește sud-estul Europei, partea sovietică subliniază interesul URSS pentru Basarabia. Partea germană își declară dezinteresul politic complet față de aceste regiuni." Această clauză secretă a pactului Ribbentrop-Molotov a stat la baza ocupării din 1940 a Basarabiei și Bucovinei de Nord. Reîntregirea țării este o prioritate națională.

Politică externă în interesul țării

O politică externă coerentă poate fi elaborată numai funcție de o înțelegere clară a intereselor naționale. Primele opt puncte enumerate mai sus formează un corp de interese naționale care ar trebui să ghideze alianțele, reținerile și opoziția în plan internațional. Alianța cu NATO corespunde interesului nostru de a inhiba orice intenție agresivă a Rusiei. Prudența și reținerile față de China corespund interesului nostru de a nu mai ceda în fața unei dictaturi comuniste.

Prudență și reținere sunt firești și față de Uniunea Europeană. Beneficiem financiar de pe urma apartenenței la această organizație, dar beneficiile imateriale sunt pe cale de dispariție. Nu poate fi negat rolul avut de UE în privința consolidării democrației și statului nostru de drept, însă transformarea acesteia într-o organizație suprastatală cu prerogative contrare interesului național al țărilor membre nu ne poate lăsa indiferenți. Conceptul de suveranitate națională a devenit un obstacol pentru intențiile dominatoare ale comisariatului european și unei birocrații atent cultivate. Partea tristă este că președintele nostru urmează această linie, prin susținerea eliminării dreptului de veto al țărilor membre în domeniile de politică externă și de securitate la nivel UE. Avem astfel un președinte și o protipendadă care au hotărât de la sine putere să ignore poporul în această chestiune vitală. Suveranitatea națională aparține însă națiunii, nu unui clan anume de interese. Un asemenea angajament este ilegitim în lipsa unei dezbateri ample la nivel național și a unei decizii care să reflecte preferința majorității.

Ralierea elitei politice la interese străine contrare interesului național este un act de trădare. Suntem dispuși să o tolerăm? Atunci vom încuraja și alte trădări.

Puteți alege să bagatelizați cele nouă puncte de interes public enumerate anterior și carnavalul autodistrugerii va continua neabătut. Sau puteți alege să vă emancipați: de mediocritate, de prefăcătorie, de neputință. Dacă preferați a doua variantă atunci este necesară și o formă de manifestare comună care să creeze un curent de opinie publică imposibil de ignorat. Conferințele NatCon de până acum au reușit să strângă un număr impresionant de personalități publice, gânditori și politicieni (la cea din Florida a participat și Ron DeSantis, iar la cea din Roma, în 2020, a vorbit Giorgia Meloni, actualul prim-ministru italian). Pe când un NatCon românesc? Oameni cu experiență și idei avem, un public interesat există, iar probleme cât cuprinde.

1. Conform ONU, preluat de site-ul World Population Review