Scurtul drum al luminii către întuneric - episod 6
Singura carte în română despre maladiile lumii contemporane. Interesul editurilor de a o publica? Inexistent.
2009: Mai avem doar opt ani la dispoziție pentru salvarea planetei, afirmă prințul Charles.
2009: Prim-ministrul britanic Gordon Brown îl contrazice pe prințul Charles și anunță că au rămas cel mult 50 de zile pentru salvarea planetei de la o catastrofă iminentă.
2009: Revine Al Gore și învelișul văratic de gheață de la polul nord dispare în 2014 — Simulări pe calculator arată că la polul nord nu va mai exista aproape deloc gheață pe timp de vară, foarte probabil începând din 2014. Declarație cu ocazia conferinței climatice organizată de ONU la Copenhaga.
2013: Peste doi ani nu va mai fi gheață în Arctica pe timp de vară — 50 gigatone de metan din permafrostul arctic vor fi eliberate în atmosferă și va fi destabilizat întregul sistem climatic. Daunele se vor ridica la valoarea întregului PIB global.
2013: Gheața arctică va dispare până în 2016 — Om de ȘTIINȚĂ din cadrul marinei americane susține că Arctica ar putea ajunge fără gheața pe timp de vară mult mai devreme decât pronosticat în mod obișnuit. El a ajuns la această concluzie folosind tehnici de MODELARE și PREDICȚIE complexe, mai AVANSATE decât alte metode.
2014: 500 de zile până la izbucnirea unui "haos climatic" — Laurent Fabius, ministrul de externe al Franței, a efectuat o vizită de lucru în SUA și a discutat cu John Kerry despre mai multe subiecte de interes comun. Ministrul francez a avertizat că mai sunt disponibile doar 500 zile pentru evitarea unui "haos climatic”.
2021: Curând vom atinge un prag care nu înseamnă neapărat mare lucru, dar care înseamnă de fapt un dezastru — Climatologul Jeff Berardelli explică într-o emisiune a postului de televiziune CBS.
“Reporter 1: Asociația Meteorologică Mondială spune că există șanse de 40% ca temperaturile să atingă temporar un prag îngrijorător în următorii cinci ani, de 1,5 grade Celsius peste nivelurile pre-industriale.
Reporter 2: Oamenii de știință spun că depășirea acestui prag ar crește dramatic riscul de inundații extreme, secetă și incendii. Avertismentul vine în timp ce trei mari companii petroliere, Chevron, ExxonMobil și Shell, au înregistrat eșecuri săptămâna aceasta cu privire la rolul lor în schimbările climatice. Ni se alătură Jeff Berardelli, meteorologul CBS News și specialist climatic. Jeff, bună dimineața. Cât de gravă poate deveni situația?
Jeff Berardelli: Deci da, în următorii cinci ani este oarecum probabil să atingem temporar [o creștere de] 1,5 grade Celsius, pentru o scurtă perioadă de timp. Aceasta sunt 2,7 grade Fahrenheit de încălzire față de timpurile preindustriale. Este probabil să se întâmple în timpul unui an el Nino, când se face cald în Pacific. Variații naturale adăugate schimbărilor climatice. Apoi [temperatura] va coborî la loc. Dar să știți că acesta este doar un semn că umanitatea nu se descurcă foarte bine cu gestionarea emisiilor noastre globale de seră. Și la 1,5 grade Celsius nu e ca și cum am cădea de pe o stâncă, pentru ca lucrurile să devină catastrofale. Dar situația se va înrăutăți progresiv într-un ritm mult mai rapid. Intensitatea evenimentelor meteorologice extreme va crește. Vom vedea evenimente compuse, valuri de căldură însoțind nivelul mării care se ridică, în același timp cu uragane mari și de impact. Lucrurile se vor înrăutăți dacă vom depăși acest prag. Iar concluzia este că până în 2030-2035, cu excepția cazului în care întrerupem cu adevărat rapid emisiile, probabil vom ajunge la 1,5 grade și vom continua să ne încălzim până la aproape două grade. Repet, trebuie să facem ceva repede, sau ne îndreptăm inevitabil în această direcție.
Reporter 2: Așadar, Jeff, acesta e un indicator simbolic. De ce?
Jeff Berardelli: Da, vreau să spun că oamenii l-au ales. Noi am ales 1,5. Din nou, nu este un punct critic. Nu este ca și cum am cădea brusc de undeva de sus. Lucrurile se vor înrăutăți pe măsură ce ne îndreptăm spre asta. Uragane mai mari, inundații mai grave, vom vedea incendii naturale tot mai grave. Și probabil că urmează un sezon de incendii destul de rău în vestul țării, anul acesta.“ Cu alte ocazii Jeff a explicat la fel de convingător cum pădurile de sequoia din California sunt pe cale de dispariție datorită încălzirii globale și cum migranților ilegali care încearcă să pătrundă în SUA le sfârâie călcâiele datorită încălzirii tot mai pronunțate din țările lor de origine.
Istoria (sau isteria) în citate a propagandei climatice din ultimii cincizeci de ani scoate în evidență o tehnică importantă de manipulare: rescrierea trecutului astfel încât să justifice doctrina din prezent. Se aplică în mod indirect prin omisiunea evenimentelor neconvenabile, sau în mod direct prin modificarea lor.
OMISIUNE — În primul val, al sfârșitului de lume de pe urma frigului, s-a menționat adesea că perioada 1930-1950 a fost mai caldă. Era un lucru bine știut de marea majoritate, doar trăise acele vremuri și avea amintiri nemijlocite. Pentru ei a fost fabricat argumentul potrivit căruia abaterea în jos de la vechiul normal reprezintă o anomalie catastrofală și nu o fluctuație naturală. După trecerea la al doilea val, al sfârșitului de lume prin supraîncălzire, perioada 1930-1950 a fost complet ignorată. Tot din rațiuni demografice au încetat orice fel de referințe, ca și cum acele decenii nici nu ar fi existat. Fără un reper direct și personal noile generații pot fi ușor convinse să vadă în ultima sută de ani un marș ascendent și neîntrerupt al temperaturilor, atâta timp cât li se ascunde încălzirea cel puțin la fel de amplă nu cu mult înaintea lor.
Purificarea prin omisiune se aplică și trecutului îndepărtat. Doar în presa din secolul XIX și început de secol XX se mai găsesc menționate1 episoadele de căldură excesivă din ultimul mileniu. Valul de căldură din anul 627 a fost atât de intens în Franța și Germania încât izvoarele au secat temporar și mulți oameni au murit de sete. În vara lui 879 nu s-a mai putut lucra afară, la muncile de câmp. Razele soarelui au fost atât de puternice în 993 încât vegetația a fost pârjolită ca sub efectul unei lupe. La fel în 1000 și 1022, iar în 1132 Rinul a secat aproape complet în Alsacia. Italia a suferit de pe urma caniculei din 1139, iar Rinul, Loara și Sena au secat în 1303 și 1304. Vara din 1615 a fost excesiv de călduroasă. Scoția a fost puternic afectată în 1625, când nimeni nu îndrăznea să iasă afară între prânz și ora 16. Sălile de teatru au rămas închise mai multe luni în șir în 1718 și timp de o jumătate de an nu a căzut un strop de ploaie. Temperatura a urcat la 47°C în 1753 și arșița din 1779 a cauzat numeroase decese la Bologna. Temperatura la soare a atins 51°C la Paris în 1846, iar verile din 1859, 1860, 1869, 1870, 1874 au fost excesiv de călduroase. Canicula, seceta și incendiile aferente din trecut au fost alungate din memorie pentru a induce impresia unui prezent nemaiîntâlnit.
MODIFICARE — Există două variante, unde prima folosește același argument pentru justificarea unor efecte diametral opuse. Revista Time explica astfel semnificația fenomenului meteorologic numit vortex polar: “Oamenii de știință au descoperit și alte indicii ale răcirii globale. De exemplu a fost observată o expansiune a marii centuri de vânturi polare uscate și de mare altitudine - așa numitul vortex circumpolar - care înconjoară planeta de la vest la est în jurul polilor.” Explicația datează din 1974, pe vremea când răcirea globală era în vogă. Patruzeci de ani mai târziu, după întronarea încălzirii la nivel global, povestea se inversează. Iată aceeași publicație explicând semnificația vortexului polar în 2014: “Dar nu numai că acest interludiu friguros nu neagă schimbarea climatică, se prea poate ca de fapt încălzirea globală să cauzeze perioadele de frig extrem din Statele Unite. Mare parte din SUA se află acum sub influența unui vortex polar, care este ceea ce pare: un vârtej de aer dens și foarte rece format deasupra polilor. Vânturile rapide din vortex pot atinge viteze de 161 km/h și de obicei țin acest aer rece pe cuprinsul Arcticii. Dar când vânturile slăbesc vortexul începe să se clatine ca un bețiv la al patrulea pahar de Martini și aerul arctic se răspândește spre sud, aducând cu el vremea arctică. În cazul de față aproape întreg vortexul polar s-a rostogolit spre sud, cauzând scăderi record de temperatură.“ Același argument proptește frigul și căldura în egală măsură.
Rescrierea trecutului înseamnă alterarea directă a datelor. NASA a publicat două grafice cuprinzând măsurători de la stația meteorologică Nuuk din Groenlanda, unul din 2011 și altul din 2016, aparent foarte similare.
Nuuk 2011 — Verticala Y este axa temperaturilor medii și orizontala X reprezintă timpul. Trageți o linie orizontală imaginară de-a lungul graficului, din dreptul punctului de zero grade Celsius al axei Y. Intervalul cuprins între 1930 și aproximativ 1950 se află deasupra reperului de zero grade, cu trei vârfuri situate la un grad sau mai mult deasupra liniei. Se observă așadar o încălzire în acest interval.
Nuuk 2016 — Trageți aceeași linie orizontală imaginară de-a lungul graficului din dreptul punctului de zero grade Celsius de pe axa Y. Vârfurile din intervalul 1930-1950 se află acum pe linia de zero grade, sau puțin dedesubt. Practic întregul grafic a fost tras în jos, cu excepția extremității din dreapta. De remarcat că originea axei X în graficul din 2011 se situează la -5 grade Celsius, pe când în graficul din 2016 a fost stabilită la -7 grade. Diferența de amplitudine dintre 1930-1950 și prezent apare astfel aproape de două ori mai mare în a doua imagine. În acest mod se sugerează un contrast între trecut și prezent mai mare decât în realitate.
Alterarea directă a datelor din trecut este ilustrată și de următoarele diagrame. Prima a fost inclusă în raportul IPCC din 1990 și schițează evoluția temperaturilor din ultimul mileniu. Se observă existența perioadei medievale calde (PMC) aproximativ în intervalul 900-1300, urmată de o perioadă de răcire numită mica eră glaciară (MEG) aproximativ în intervalul 1300-1850.
Diagrama dispare din raportul IPCC emis în 2001, fiind înlocuită de alt grafic. Dispare și perioada medievală caldă, iar mica eră glaciară devine amorfă pe fondul unei tendințe generale descendente. Temperaturile iau o întorsătură dramatică începând cu 1900 și țâșnesc abrupt în sus, transformând imaginea de ansamblu într-o crosă de hochei privită în plan orizontal.
Eliminarea acestor două perioade distincte nu poate însă anula existența lor istorică. Se știe că încălzirea din perioada medievală caldă a dus la apariția culturii de viță de vie în nordul Angliei și a permis cultivarea grâului în Norvegia. În jurul anului 985 d.Hr. are loc colonizarea Groenlandei de către vikingi. Cercetările arheologice din 2010-11 întreprinse de Muzeul Național din Copenhaga au arătat că temperaturile din Groenlanda erau suficient de ridicate pentru a facilita cultivarea ovăzului. Clima în general blândă a permis extinderea suprafețelor de teren arabil din Europa, având drept efect prima creștere susținută a populației de pe continent după căderea imperiului roman. Expansiunea terenurilor arabile s-a realizat prin deforestare și explozia demografică împreună cu deforestarea au dus la întemeierea a numeroase orașe unde fabricarea de materiale textile a devenit o activitate pe scară largă, contribuind la apariția unor noi clase de oameni înstăriți. Au urmat iernile aspre din 1309-1312, când urși polari din Groenlanda au migrat în Islanda, pe suprafața înghețată a mării. În 1315 a plouat timp de aproape 155 de zile consecutiv, îndepărtând stratul fertil de la suprafața solului; o mare parte a terenului arabil de pe continent a fost distrusă. În foametea ce a urmat trupurile celor condamnați la moarte și atârnați în ștreang erau date jos și canibalizate. Ghețarii au început să se extindă în Groenlanda, Elveția, Franța, Japonia și alte părți, verile au început să se răcească în nordul și centrul Europei. Temperatura medie pe timp de iarnă a scăzut cu 3,5°C în Japonia între 1250-1500, când verile excesiv de ploioase au dus la recolte slabe.
Minimul termic al micii ere glaciare este de obicei plasat în vecinătatea anului 1650. Armata lui George Washington a îndurat o iarnă deosebit de severă în 1777-78, iar două ierni mai târziu a înghețat complet bazinul portuar al orașului New York. Îngheț și furtuni de zăpadă ieșite din comun au afectat Lisabona în 1665, 1744 și 1886. Festivalul Gheții de pe râul Tamisa a avut loc pentru ultima oară în 1814, încheind o tradiție inaugurată în 1608. Cea mai îndelungată ediție s-a ținut în 1683-84, când Tamisa a fost complet înghețată timp de două luni și cea mai mare grosime a stratului de gheață ajunsese la 28 de centimetri.
Nu se știe cu precizie dacă perioada medievală caldă și mica eră glaciară au afectat alte părți ale globului în afara Europei și Americii de Nord, un lucru contestat de galeria dioxidului de carbon, dar există numeroase indicii. Mai multe studii științifice publicate în deceniul 1990 și în 2000 documentează faptul că PME și MEG s-au manifestat și în alte zone geografice (“prezent”, mai jos, înseamnă sfârșitul ultimului deceniu din secolul trecut).
Studiul din 1996 întreprins de geologul și oceanograful Lloyd D. Keigwin în Marea Sargaselor, în zona cunoscută drept „triunghiul Bermudelor” — Datarea cu carbon radioactiv a sedimentelor de pe fundul mării arată că temperaturile la suprafață au fost cu aproximativ 1,11°C mai ridicate în urmă cu 1000 ani (PMC) și aproximativ cu 1,11°C mai mici în urmă cu 400 ani (MEG), în ambele cazuri comparativ cu temperaturile din prezent.
Studiul din 2000 întreprins de geologul, oceanograful și biologul Amos Winter de la universitatea din Indiana și un colectiv format din trei oameni de știință japonezi — Măsurătorile izotopilor de oxigen din scheletele de corali din Puerto Rico arată că temperatura suprafeței mării Caraibelor a fost cu 2-3 grade Celsius mai mică în perioada MEG decât în prezent.
Studiul din 2000 întreprins de Peter deMenocal, geolog specializat în paleoclimatologie și profesor la universitatea Columbia, împreună cu alți doi cercetători americani și unul german — Foraje de apă adâncă efectuate în dreptul capului Blanc din Mauritania au recuperat sedimente de pe fundul oceanic din care au fost examinate diverse materiale minerale și biologice. A rezultat un profil al temperaturii oceanului la acea locație pentru ultimii 2.500 de ani, foarte similar cu cel obținut în Marea Sargaselor. Atât PMC cât și MEG au fost revelate cu claritate.
Studiul din 2000 întreprins de o echipă condusă de cercetătorul Dirk Verschuren de la universitatea din Ghent — În urma examinării sedimentelor din albia lacului Naivasha din Kenya autorii concluzionează: „Datele noastre indică faptul că Africa ecuatorială de est a alternat între condiții climatice contrastante în ultimul mileniu, cu un climat semnificativ mai uscat decât astăzi în perioada medievală caldă (aprox. 1000-1270) și un climat relativ umed în perioada cunoscută drept mica eră glaciară (aprox. 1270-1850), cu întreruperi formate din trei episoade uscate prelungite.” Ei au prezentat fluctuațiile adâncimii lacului în diagrama de mai jos. Partea din dreapta arată că nivelul din prezent al lacului se situează aproximativ la mijloc față de extremele din PMC și MEG. Graficul confirmă în linii mari rezultatul cercetărilor din marea Sargaselor și zona capului Blanc din Mauritania.
PAGES (Past Global Changes) este o organizație științifică internațională care sprijină cercetarea trecutului biologic și geologic pentru o mai bună înțelegere a climei și evoluției mediului înconjurător. PAGES a fost înființat în 1991 și a beneficiat de finanțare din partea SUA și Elveției. Filiala din Orientul Îndepărtat a întreprins o serie de studii în Taiwan și zonele adiacente între 1992-1996. Kuo-Yen Wei și colaboratorii săi au efectuat studii similare cu acelea din Kenya pe sedimente lacustre din Taiwan, relevând din nou amprenta PMC și MEG. "Sedimentele intercalate de culoare închisă și deschisă obținute de la mai multe lacuri de munte par să reflecte ciclurile pe scară largă, umede și uscate, din ultimii 2400 de ani. Periodicitatea detectată, de 450 ani, este similară cu aceea a oscilației solare. Au fost recunoscute perioada caldă medievală (1000-1300 d.Hr.) și mica eră glaciară (1300-1850 d.Hr.). Cele două epoci au fost identificate și din seria de date palinologice din Munții Centrali (Liew și colab., 1995).” Autorii s-au referit și la studiile de analiză anuală și sezonieră a inelelor concentrice din trunchiul arborilor: „Studiile asupra inelelor de trunchi ale pinului taiwanez au permis reconstrucția temperaturilor de vară și iarnă ale zonei montane alpine în ultimii 300 de ani. Este clar că o climă rece a predominat în perioada micii ere glaciare (Tsou și Liu, 1995).” În cele din urmă, într-un sinopsis al diferitelor analize efectuate în perimetrul Taiwanului: „Clima a devenit mai caldă și mai umedă pe parcursul ultimilor 2000 de ani și este observabilă intervenția perioadelor de căldură medievală (1000-1300 d.Hr.) și de răcire din mica eră glaciară (1300-1850 d.Hr.). Datele despre inelele arborilor au confirmat și efectul micii ere glaciare în munții Taiwanului. Fluctuația umidității în ultimii 2400 de ani, derivată din sedimentele de lac, sugerează că perioadele uscate/friguroase detectate coincid cu evenimente tumultoase majore din istoria Chinei.” Cercetătorii chinezi au estimat temperatura dintre 1100-1200 d.Hr. cu aproximativ 1,11°C mai ridicată decât în prezent, studiul resturilor de plante fosilizate indicând apariția în acea perioadă în Taiwan a unor specii care există în mod normal doar în sudul Chinei continentale. Temperaturile scăzute din intervalul 1550-1750 se potrivesc cu cele găsite în alte părți în perioada MEG.
“Dacă partidul poate să-și bage mâinile până la coate în trecut și să afirme despre cutare sau cutare eveniment: nu a avut loc niciodată – oare nu este așa ceva mai înfricoșător decât tortura și chiar decât moartea? Dacă toți ceilalți acceptă minciuna pe care le-o impune Partidul, dacă toate documentele povestesc aceeași gogoriță, atunci minciuna se transformă în istorie și devine adevăr. ‘Cine controlează trecutul’, zice o lozincă a Partidului, ‘controlează viitorul; cine controlează prezentul controlează trecutul.’” — Romanul 1984
Avertismentul rămâne valabil și pentru falsificarea istoriei climatice în scopul conformării la cerințe ideologice stringente.
Dacă apreciați această carte, susțineți PERISCOP cu o mică donație. Contribuția dumneavoastră ajută mult.
Puteți dona orice sumă doriți. Eventual 10, 15, sau 20 de lei, prin virament bancar în contul cu următoarele date:
Raiffeisen Bank S.A.
Borcean Emil
Cod IBAN: RO13 RZBR 0000 0600 1987 0221
(necesar numai dacă donați dinafara României)
Cod BIC: RZBRROBU
Vă mulțumesc și sper să reveniți.
Gaillard’s Medical Journal, 1884: https://books.google.ro/books?id=Cr9XAAAAMAAJ&pg=PA473&lpg=PA473&dq=1303+rhine+river+ran+dry&source=bl&ots=UUB8uj6FM6&sig=ACfU3U0Eti1XPaKCM8eyxa1S1Vu5xQL2ZA&hl=en&sa=X&redir_esc=y#v=onepage&q=1303%20rhine%20river%20ran%20dry&f=false
The Observer, 1852: https://https://www.newspapers.com/image/258951642/?terms=extreme%2Bheat%2Bindia
The Hampshire Advertiser, 1852: https://www.newspapers.com/image/401721042/?terms=%22battle%2Bof%2BBela%22
Shelby County Herald, 1901: https://www.newspapers.com/image/209107332/?terms=%22battle%2Bof%2BBela%22
Mercury and Weekly Courier, 1888: https://trove.nla.gov.au/newspaper/article/58465077
Morning Oregonian, 1906: https://oregonnews.uoregon.edu/lccn/sn83025138/1906-07-24/ed-1/seq-8/