Când Chomsky făcea propagandă pentru palestinieni
Numai un intelectual "de renume mondial" poate manipula și minți atât de cuprinzător.
Continui incursiunea în trecutul recent al conflictului dintre arabi și israelieni începută cu rememorarea flotilei bătăușilor și nătărăilor, incident din 2010. De data aceasta ne întoarcem la o analiză1 din 2007 produsă de Noam Chomsky, reputatul lingvist, politolog și în anii 1970 apărător al regimului Khmer Rouge din Cambodia. Același Chomsky a fost și cel mai remarcabil intelectual american care a spoit 9/11 în varul vinovăției americane. Terorismul SUA în lume, predica el, este mult mai extrem decât riposta din acea zi.
În analiza sa din 2006 Chomsky începe cu:
Ce se întâmplă în Gaza, pentru a începe cu asta – ei bine, practic, etapa actuală a ceea ce se întâmplă (sunt mult mai multe) – începe cu alegerile [câștigate de, n. trad.] Hamas la sfârșitul lunii ianuarie [2006, n. trad.]. Israel și Statele Unite au anunțat imediat că vor pedepsi poporul Palestinei pentru că a votat în mod greșit la alegeri libere. Iar pedeapsa a fost severă.
A doua frază introduce în scenă infractorii piesei şi stabileşte un record al densităţii de minciuni pe centimetru pătrat retoric: 3 minciuni la 27 de cuvinte.
Israel și Staele Unite
Minciună prin omisie. Acestora li s-au alăturat Canada, Uniunea Europeană, Rusia, Japonia şi ONU.
vor pedepsi poporul Palestinei pentru că a votat în mod greșit la alegeri libere
Minciună majoră. Nicio ţară nu a contestat alegerile sau legitimitatea victoriei obţinută de Hamas. Comunitatea internaţională a condiţionat continuarea ajutoarelor financiare de acceptarea de către Hamas a unor norme elementare de comportament în noua calitate de guvernanţi, anume renunţarea la violenţă, recunoaşterea dreptului de existenţă al statului Israel, respectarea acordurilor stabilite între guvernele anterioare ale Autorităţii Palestiniene şi Israel.
În cele din urmă, după aproape două luni de gimnastică verbală, Hamas nu şi-a asumat oficial cele trei cerinţe. În consecinţă Uniunea Europeană, SUA, Canada, Israel, Japonia şi Rusia au întrerupt ajutoarele financiare către Autoritatea Palestiniană. Chomsky susţine demagogic că această masură echivalează cu pedepsirea poporului palestinian. Însă „poporul palestinian” avea anumite aşteptări de la Hamas. Conform unui sondaj de opinie realizat de Gallup în ianuarie 2006:
Gallup constată un sprijin palestinian continuu pentru procesul de pace cu Israel și o preferință pentru negocieri, mai degrabă decât terorism, ridicând întrebări despre ce fel de mandat va avea Hamas pentru abordarea sa mai militantă.
Alegerea Hamas nu pare să fie legată de o respingere a procesului de pace de către palestinieni, sau să fie un mandat pentru atacuri împotriva Israelului.
Majoritatea palestinienilor cred că încetarea focului cu Israelul ar trebui prelungită în 2006 dacă ambele părți sunt de acord cu aceasta (51%). Doar 34% nu l-ar extinde.
Aproape două treimi dintre palestinieni spun că susțin procesul de pace cu israelienii: 26% îl susțin ferm și 39% îl susțin moderat; doar 30% se opun. Părerile actuale despre acest lucru sunt similare cu cele în care se aflau acum șase ani.
Când sunt întrebați ce abordare preferă pentru a obține autodeterminarea pentru poporul lor, majoritatea (54%) sunt în favoarea „preponderent forme nonviolente de rezistență și negociere”; doar jumătate (28%) sunt în favoarea „preponderent lupta armată și soluțiile militare”.
De fapt Hamas şi-a pedepsit cetăţenii, înşelînd aşteptările celor deloc puţini care au sperat că noul guvern va alege responsabilitatea în locul terorismului. Analiza ESISC (European Strategic Intelligence And Security Center) sumarizează oportunităţile deschise şi în retrospectivă ratate de Hamas în urma victoriei la urne din ianuarie 2006.
au anunțat imediat
Minciună colaterală. At once (în original) inseamnă imediat, instantaneu. Chomsky susţine că suspendarea ajutoarelor financiare a intrat în efect imediat după consumarea alegerilor. Să calculăm. Alegerile au avut loc pe 25 ianuarie 2006. În prima jumătate a lui februarie Israel a blocat fondurile pe care le transfera lunar în contul Autorităţii Palestiniene (în medie $54 milioane lunar). Canada a fost primul donor major care a întrerupt fluxul de fonduri către Hamas, pe 29 martie 2006. Deci stoparea ajutoarelor financiare a intrat în efect progresiv, cea mai mare parte la mai bine de două luni de la cîştigarea alegerilor. Lunile trec ca clipele în dimensiunea temporală Chomsky. Ca în orice basm, de altfel.
Cîteva informaţii despre Hamas, care servesc drept fundal pentru cerinţele formulate de comunitatea internaţională. Fragmente din constituţia organizaţiei:
Israel va exista și va continua să existe până când Islamul îl va spulbera, așa cum i-a spulberat pe alții înaintea lui.
Mișcarea de Rezistență Islamică consideră că pământul Palestinei este un Waqf2 islamic consacrat pentru viitoarele generații musulmane, până în Ziua Judecății de Apoi. Nicio parte din el nu ar trebui să fie risipită; nu trebuie renunțat la nicio parte din el.
Nu există nicio soluție pentru problema palestiniană, decât prin Jihad. Inițiativele, propunerile și conferințele internaționale sunt toate o pierdere de vreme și eforturi zadarnice.
Documentul care expune principiile Hamas a fost adoptat în 1988. Poate că între timp organizaţia a devenit mai flexibilă, mai realistă. Unul din candidaţii vedetă la alegerile din 2006 a fost Mariam Farhat, cunoscută mai bine sub numele de Umm Nidal (mama lui Nidal). Povestea ei este exemplară. Ca orice mamă, este mîndra de copiii ei. Trei băieţi şi-au realizat potenţialul maxim şi asta o face cît se poate de fericită.
… ea și-a luat rămas bun de la un fiu într-o înregistrare video făcută înainte ca acesta să ia cu asalt o colonie israeliană, ucigând cinci oameni și apoi fiind împușcat. Mai târziu a spus, într-un citat intens mediatizat, că și-ar fi dorit să aibă o sută de fii pe care să-i sacrifice în acest fel. Cunoscută drept „mama martirilor”, ea a fost văzută purtând o armă într-un videoclip de campanie electorală.
Pasajul se referă la Mohamed, care în 2002 a atacat aşezarea Atzmona din Gaza într-o misiune sinucigaşă, omorând cinci israelieni şi rănind alţi douăzeci. Nidal s-a intilnit în paradis cu Mohamed în 2003, iar Rawad i-a însoţit în 2005. Proaspătul membru al legislaturii palestiene vorbeşte despre datoria sacră a mamelor palestiniene în acest interviu luat de postul saudit Iqra TV şi difuzat pe 19 februarie 2006. Umm Nidal a murit în 2013 și televiziunea Hamas a realizat o emisiune omagială în care fete tinere își exprimă dorința să îi urmeze exemplul.
Înapoi la Chomsky:
Cea mai recentă fază a început pe 24 iunie [2007, n. trad.]. A fost atunci când Israelul a răpit doi civili din Gaza, un medic și fratele său. Noi nu le știm numele. Dumneavoastră nu știți numele victimelor. Ei au fost probabil duși în Israel și nimeni nu le știe soarta.
Dumneavoastră nu știți numele victimelor. Chomsky ar face bine să se rezume la propria ignoranţă. BBC ştie şi oricine poate să afle în mai puţin de un minut. Conform unei ştiri difuzate de BBC pe 24 iunie 2006:
Soldați israelieni au capturat doi bărbați palestinieni într-un raid de noapte în sudul Fâșiei Gaza. Armata israeliană a declarat că cei doi frați sunt membri ai grupării militante Hamas și plănuiau atacuri asupra Israelului.
Hamas a declarat că aceștia sunt fiii unui membru, dar că nu erau implicați în activitățile Hamas. A caracterizat răpirea drept o crimă.
Israel s-a retras în vara trecută din Gaza, însă are loc în continuare un schimb regulat de tiruri de rachete. Cu toate acestea astfel de incursiuni israeliene sunt rare.
Raidul a început la ora 03.30 (00.30 GMT) în satul Umm al-Nasser, lângă tabăra de refugiați Rafah și la doar un kilometru de granița cu Israel, spun surse palestiniene. Cei doi bărbați capturați sunt frații Osama și Mustafa Abu Muamar, fiii activistului Hamas Ali Muamar.
Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a declarat că cei doi bărbați luați ostatici sunt militanți Hamas care intenționau să efectueze atacuri iminente asupra Israelului.
„Acești palestinieni au fost transferați în Israel, unde vor fi interogați”, a spus purtătorul de cuvânt.
Hamas a negat că bărbații erau membrii săi. Ali Muamar a declarat agenției de presă Reuters că s-a trezit din somn când a văzut trupe israeliene coborând pe zidul care împrejmuiește casa sa. „M-au legat la ochi, m-au încătușat și au început să mă bată cu patul puștilor și să mă lovească cu picioarele”, a spus domnul Muamar, care a fost tratat la spital pentru răni. Domnul Muamar a mai spus că soldații i-au confiscat computerul și au plecat după aproximativ o oră.
Prin BBC aflăm că şi agenţia Reuters a relatat incidentul, iar Google confirmă ceea ce era de aşteptat: Associated Press a difuzat propria relatare. Postul local TV KXMC, afiliat CBS din Dakota de Nord, a preluat integral comunicatul de presă al agenţiei Associated Press din 24 iunie 2006:
ORAȘUL GAZA, Fâșia Gaza – Sâmbătă dimineața trupe israeliene au pătruns în sudul Gazei sub acoperirea întunericului, arestând doi militanți Hamas în primul raid soldat cu arestări de la retragerea Israelului de anul trecut din fâșia de coastă.
Armata israeliană a spus că militanții plănuiau un atac iminent de amploare împotriva statului evreu. Nu au fost trase focuri de armă, iar mică forța israeliană a plecat imediat după operațiune, a declarat armata.
Forțele terestre israeliene au intrat în Gaza de trei ori de când Israelul și-a încheiat retragerea unilaterală din zonă în septembrie anul trecut. Sâmbătă a marcat prima dată când trupele au arestat militanți.
Căpitanul Tal Levram, un purtător de cuvânt al comandamentului militar din sud, a numit raidul de sâmbătă „operațiune chirurgicală”, spunând că nu au fost necesare tancuri sau focuri de armă. El a descris raidul drept un incident izolat și a spus că nu reprezintă o nouă tactică în războiul Israelului împotriva militanților.
„Ei [cei doi arestați, n.trad.] erau implicați în ceva ce urma să aibă loc foarte curând”, a spus el refuzând să detalieze.
Hamas a declarat că trupele israeliene au intrat în sudul Fâșiei Gaza, la est de orașul Rafah, pentru a asalta o casă, a face arestări și apoi să se retragă. Au stat [soldații israelieni, n.trad.] aproximativ o oră, a afirmat gruparea.
Sami Abu Zuhri, purtătorul de cuvânt Hamas, a declarat că cei doi militanți nu sunt membri ai grupării. Însă activiștii locali Hamas au afirmat că aceștia sunt fiii unui lider local proeminent Hamas și despre care se știa că sunt membri ai organizației.
Se observă o progresie clară. Chomsky recunoaşte că nu ştie nimic despre incident, dar vrea să ne convingă că doi civili palestinieni au fost răpiţi de israelieni. BBC e mai specific, spune că soldaţi israelieni au capturat doi bărbaţi palestinieni. BBC prezintă declaraţia Hamas – palestienienii nu erau membri ai organizaţiei – şi prezintă punctul de vedere al armatei israeliene – cei doi erau membri Hamas care plănuiau o operaţie teroristă. Aflăm de asemenea numele celor două persoane implicate, locul şi timpul incursiunii israeliene. Raportul Associated Press descrie incidentul drept un arest efectuat de forţele israeliene, iar apartenenţa la Hamas a celor arestaţi este confirmată de alţi membri Hamas locali.
Corespondenţa lui Chomsky de pe YouTube e datată 14 iulie 2006. BBC, Reuters şi Associated Press au raportat incidentul pe 24 iunie. La trei săptămîni după ce trei mari agenţii de presă din lume prezintă în detaliu arestarea a doi membri Hamas de către un comando israelian, Chomsky născoceşte o melodramă demnă de Misterele Parisului. Ce să-i faci, suflet candriu de papugiu.
Către final Chomsky trage din toate poziţiile:
Statele Unite consideră Israelul ca fiind practic o ramură militarizată a SUA și îl protejează de critici sau repercusiuni, îl sprijină pasiv și de fapt îi susține în mod deschis expansiunea, atacurile asupra palestinienilor, preluarea treptată a ceea ce rămâne din teritoriul palestinian. Acțiunile americane confirmă comentariul făcut de Moshe Dayan la începutul anilor '70, când acesta era responsabil pentru Teritoriile Ocupate. El le-a spus colegilor săi de cabinet că ar trebui să le transmită palestinienilor că nu există nicio soluție pentru voi, că veți trăi ca niște câini și oricine va pleca, va pleca, și vom vedea unde duce asta. Aceasta este practic linia politică. Și presupun că SUA vor continua să promoveze această politică într-un mod sau altul.
Realitatea e alta. Administraţia Bush a fost prima administraţie americană care şi-a asumat drept obiectiv crearea unui stat palestinian viabil care să co-existe paşnic alături de Israel. Principiile iniţiale au fost formulate în discursul lui Bush din 24 iunie 2002. Un cvartet internaţional alcătuit din ONU, Uniunea Europeană, Rusia şi SUA a preluat ideile expuse în acel discurs şi a pus la punct un plan eşalonat de condiţii şi responsabilitaţi în scopul stabilirii etapelor unui traseu care să ducă în final la încetarea violenţei şi stabilirea unui stat palestinian.
Etapa finală ar fi trebuit să se încheie in 2005, dar în fapt s-a ales praful de planul cvartetului. Neîncrederea reciprocă dintre israelieni şi palestinieni şi interpretările divergente date prevederilor stabilite au rezultat într-un blocaj permanent al negocierilor. Cea mai debilitantă a fost însă lipsa din foaia de parcurs a unor criterii clare de măsurare a concordanţei dintre obiectivele fiecărei etape şi realitatea din teren, împreună cu lipsa menţionării consecinţelor atrase de nerealizarea angajamentelor asumate. În aprilie 2004, pe fondul stagnării negocierilor şi al creşterii violenţei, Ariel Sharon a luat decizia de retragere unilaterală a forţelor israeliene din Gaza şi sectorul Samaria din Cisiordania. Hamas a preluat controlul fîşiei Gaza şi rezultatul a fost intensificarea atacurilor cu rachete împotriva Israelului şi a traficului clandestin de arme si muniţii prin tunelele subterane de la graniţa cu Egipt. That was basically the policy. Între isteria lui Chomsky şi realitate (chiar marcată de eşec) nu există nici un punct comun. Pentru o înţelegere mai detaliată a foii de parcurs către pace recomand analiza lui Dennis Ross – diplomat, negociator direct şi responsabil de iniţiativele americane pentru Orientul Mijlociu sub administraţiile Clinton şi Bush. Am două observaţii în privinţa citatului atribuit de Chomsky lui Moshe Dayan. Nu am găsit surse independente care să îl confirme. Dacă e adevărat, aparţine aceleiaşi perioade istorice în care Arafat declara:
Nu ne vom opri niciodată, până când ne vom putea întoarce acasă și Israelul va fi distrus... Scopul luptei noastre este sfârșitul Israelului și nu pot exista compromisuri sau medieri... Scopul acestei violențe este eliminarea sionismului din Palestina în toate aspecte politice, economice și militare... Nu vrem pace, vrem victorie. Pacea pentru noi înseamnă distrugerea Israelului și nimic altceva.
În al doilea rînd, oricît s-ar strădui, Chomsky nu poate să demonstreze că din anii ’70 nu s-a schimbat nimic în politica israeliană vizavi de palestinieni, decît cel mult să arunce şopîrle retorice în speranţa că cititorul a petrecut ultimele decenii într-o peşteră.
Urmează ultimul paragraf:
Olmert și-a anunțat programul de anexare, ceea ce se numește eufemistic „convergență” și adeseori descris ca o „retragere”, dar de fapt este formalizarea programului de anexare a terenului valoros și a majorității resurselor, inclusiv apa, din Cisiordania și cantonizarea și întemnițarea restului, deoarece a anunțat că Israel va prelua Valea Iordanului.
Întrebare la Radio Erevan: Este adevărat că lui Ivan i s-a dat o maşină?
Răspuns: Da, este adevărat, dar nu este vorba de cetăţeanul Ivan ci de cetăţeanca Ludmila, nu este maşină ci este bicicletă, şi nu i s-a dat ci i s-a confiscat. Contrar mitului drag progresiştilor potrivit căruia Israel fură apă de la palestinieni, în realitate Israel livrează apă palestinienilor, sudului Libanului si Iordaniei. Conform studiului făcut de Committee for Accuracy in Middle East Reporting in America, Israel exportă anual 40 de milioane de metri cubi de apă către teritoriile palestinene, apă provenind din acvifere situate în interiorul graniţelor dinainte de războiul din 1967.
Şi acum ultima minciună. În mai 2006 Ehud Olmert a ţinut un discurs în faţa congresului american şi, printre altele, a spus:
De mii de ani noi, evreii, am fost hrăniți și susținuți de o dorință pentru pământul nostru istoric. Eu, la fel ca mulți alții, am fost crescut cu o convingere profundă că nu va veni niciodată ziua când vom fi nevoiți să renunțăm la părți din pământul strămoșilor noștri. Am crezut și cred și acum în dreptul etern și istoric al poporului nostru asupra întregului pământ [evreisc, n. trad.].
Acesta este pasajul la care face referinţă Chomsky cînd declară emfatic că Israel va anexa Valea Iordanului. Însă Olmert a continuat imediat cu:
Dar eu cred, de asemenea, că numai visele nu vor potoli armele care trag neîncetat de aproape 100 de ani. Numai visele nu ne vor permite să păstrăm un stat evreu democratic și protejat.
Evreii din întreaga lume recitesc următorul fragment din Tora în această săptămână: „Și veți locui în țara voastră în siguranță, vă voi da pace în țară și nu va fi niciun motiv de teamă, și nici sabia nu va trece prin țara făgăduinței.”
În mod dureros, noi, poporul Israel, am învățat să ne schimbăm perspectiva.
Trebuie să facem compromisuri în numele păcii, să renunțăm la părți din pământul nostru promis unde fiecare deal și fiecare vale este saturată de istorie evreiască și în care sunt îngropați eroii noștri.
Trebuie să renunțăm la o parte din visul nostru pentru a lăsa loc visului altora, astfel încât cu toții să ne putem bucura de un viitor mai bun.
Din acelaşi discurs:
Palestinienii vor fi vecinii noștri pentru totdeauna. Ei sunt o parte inseparabilă a acestui pământ, la fel ca noi. Israel nu dorește să-i stăpânească, nici să-i asuprească. Și ei au dreptul la libertate și la aspirații naționale.
Chomsky îşi bazează afirmaţia pe un singur pasaj, complet scos din context. Olmert afirmă credinţa sa în dreptul istoric al evreilor la pămînturile străbune şi în acelaşi timp recunoaşte că această revendicare legitimă este eclipsată de nevoia de compromis pentru a permite şi altora să-şi realizeze visul naţional. Olmert nu neagă sub nici o formă aspiraţiile naţionale ale palestinienilor şi dreptul lor la libertate. Ceea ce susţine Chomsky este o fabricaţie de trişor.
New York Times l-a apreciat odată pe Chomsky drept “cel mai influent intelectual în viaţă”. Probabil. În orice caz, are nevoie grabnică de o vidanjă. E plin de rahat.
Chomsky s-a întâlnit în 2010 cu Muhammad Hussein Fadlallah, liderul spiritual Hezbollah, și a profitat de ocazie pentru a declara că Israel suferă de un complex al persecuției și că mulți israelieni sunt posedați de o mentalitate nebunească.
Publicată inițial la ILD.
În arabă un bun sacru oferit în custodie.